BIFURCAŢII. Cablurile şi onoarea domnului Oprescu

În ţara asta, vorbele n-au greutate. Orice ar spune cineva despre un altul, oricît de grotesc, de jignitor, de acuzator – nimic nu are consecinţe. Scuipatul pe obraz e mîngîiere duioasă. Insul împroşcat se şterge delicat cu batista brodată pe care-o pune la loc, în buzunar. Mai trebuie şi-al’dată. N-a trecut mult de cînd Cotidianul declanşase o campanie nimicitoare la adresa domnului Sorin Oprescu, candidat independent, pe atunci, la Primăria Capitalei. Ziarul susţinea că produsese dovada că dosarul pe baza căruia acesta devenise profesor universitar fusese trucat. Mai precis, ziariştii observaseră că unele lucrări listate în CV nu se regăseau în revistele respective şi, mai mult, că una dintre lucrări era, pur şi simplu, plastografiată: antetul unei reviste ar fi fost fotocopiat peste un articol care nu avea nici o legătură cu revista. Fals în acte publice, fără nici o îndoială. Doctorul Oprescu a oferit cîteva sudalme, a bălmăjit ceva despre cum n-are el timp să se ocupe de prostii şi cum dosarul i-l asamblaseră nişte colegi mai tineri, dar n-a găsit nici o justificare credibilă. Şi totul s-a oprit aici.   Acum, din două una: ori ziariştii aveau dreptate şi domnul doctor îşi trucase dosarul, ori nu aveau dreptate […]