BIFURCAŢII. Cimitire
- 15-11-2013
- Nr. 699
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 2 Comentarii
Îmi plac mult cimitirele. Mă rog, nu chiar toate. Umorul şi interesul meu antropologic, de exemplu, nu bat pînă la cel din Săpînţa. Îmi place să mă uit la oamenii care-şi îngrijesc mormintele, o fac cu un fel de simţ al datoriei şi cu multă naturaleţe, e ceva implacabil în gesturile lor şi care impune respect. Par „de-ai casei“, de parc-ar face curat în bătătură. Cu totul altfel arată „turiştii“, cei care vizitează, singuri sau în grup, cu ghid, mormintele oamenilor celebri şi pozează monumentele. Sînt indiferenţi, le ajunge un nume pe o piatră. Lumea merge la Viena, la „mormîntul lui Mozart“, deşi ştie că e doar o convenţie, nu acolo au fost depuse rămăşiţele lui. Oare dacă Proust n-ar fi fost înmormîntat sub lespedea aceea de marmură neagră, în Père Lachaise, altceva aş fi simţit în faţa ei? Nici nu-i uşor de găsit, nu vine mai nimeni la el. I-o fi invidiind pe Jim Morrison şi pe Chopin, cu mormintele lor mereu încărcate de flori? Şi cum să nu-mi placă cimitirele, cînd am copilărit printre ele, ca să zic aşa. Între doi şi opt ani, am locuit într-un bloc pe strada Şura Mare – singurul bloc de pe […]
Imi place din ce in ce mai mult sa lecturez O.C. Unde altundeva poti despre cimitire? Un singur lucru imi este neclar, chiar si dupa ce am citit cu mare atentie articolul: cat costa un loc de veci?
unuia nu-mi plac cimitirele. Nu le privesc nici macar drept locu’ *meu* da veci. Desigur, mi-a dat pan cap sa ma ingrop in cimitirul bunicilor mei din Rasovitza (la 12 km de Hobitza), in care hodinesc dragii mei stramoshi olteni.
Vazand, insa, mormintele alea cu crucile (de cheatra, ale stra-bunicilor, de beton, ale bunicilor, ca, mde, lemnu’ le *putzea*, urmashilor), cu semne ca de *zeci de ani* n-a mai dat nimenea p-acolo, imi spun ca-i mai bine sa mi se arunce cenusha pa Murash…
C-atuncea *mori* cu-adevarat: atunci cand moare ultimu’ care-a *chiar tzinut la tine*…
Shi mai e ceva: carbonu’ folosit in a ti ”arde” (&, detaliu interesant, mai *dai o data din picere* cand te arde) e muuult subt norma ioropeana cand compari cu
mormantu’ da beton…
Exceptzie facand cazu’ in care, baietzii veseli, groparii (pretenarii mei de la bomba de langa cimitiru’ din Deva, pe care-o numesc io ”La osu’ albit”, crashma-n care-am baut, ani muuultzi, odata, cu Michel, pretenu’ meu d-o veatza, un poet razvratit in contra lumei) vor sapa-o, groapa, in pamant & vor pune-o cruce da *lemn*, p-un morman da pamant, care se va duce dreacu’ & va *calca* lumea pasta mine.
Desigur, la 57 te cam gandeshti la batrana ta prietena, cu care ti vei chiar *impreuna* -mda, ma va ierta Veta mea inca o data pen’ c-am inshelat-o cu *altceva*…
Numa’ fain,
Nea Marin