BIFURCAŢII. Dacă e nema voinţa, de-unde naiba putirinţa?
- 07-05-2009
- Nr. 473
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 6 Comentarii
Citesc, mă îngrozesc şi mă enervez tot citind ce se scrie în ultima vreme despre învăţămîntul românesc, mai ales despre cel universitar. E prăpăd. Se fură ca-n codru, se eliberează diplome false – ar trebui să ne apuce groaza cînd intrăm într-un cabinet medical: dacă e medic „din ăia“? –, se funcţionează fără acreditare, se dau mastere te miri unde fără nici un control, başca nepotism (termen generic: e vorba, de fapt, de relaţii de rudenie pe toate direcţiile), plagiat, şpagă, promovări pe sprînceană – oare-am uitat ceva? Şi-apoi, cîte mai ştiu şi eu… Aş pune, totuşi, nişte bemoli. De exemplu, e foarte adevărat că există familii în universităţile româneşti. Dar nu m-aş grăbi să condamn de plano acest lucru, atîta vreme cît mobilitatea e foarte greu de realizat la noi. Am doi colegi de departament care s-au căsătorit cînd erau amîndoi debutanţi. Ce să fi făcut? Să nu se căsătorească? Sau unul dintre ei să renunţe la un post cîştigat prin concurs? Acum vine Coaliţia pentru Universităţi Curate şi-i numără la nepotism. Am mai spus-o: cînd sînt atît de puţine universităţi bune, cînd e atît de greu să te muţi dintr-un oraş în altul, ce ar trebui să […]
Problema nepotismului se poate rezolva pe baza de principii si nu de regulamente detaliate, cum ar fi regula conform careia sa nu lucreze doi membri ai unei familii in cadrul aceleiasi institutii. Ma refer mai ales la *principiul eliminarii conflictelor de interese*. Conform cu acest principiu fiecare cadru didactic ar fi obligat sa identifice, atat periodic (anual) cat si in anumite momente critice potentialele conflicte de interese in care s-ar putea afla. O comisie de etica va stabili daca principiul a fost violat, caz in care respectivul cadru didactic ar fi sanctionat. Unele conflicte de interese contin incompatibilitati grave si de nerezolvat: de exemplu, un cadru didactic la universitatea X e in acelsi timp implicat in procesul decizional al unei firme care face de afaceri cu universitatea X. Exemplul cel mai grav e cel al parlamentarilor care voteaza legi legate de universitatile unde predau. Pe de alta parte daca D-nul profesor X e membru al unei catedre, iar sotia dansului, D-na Y, o buna specialista in domeniu, doreste sa participe la un concurs pentru ocuparea unui post in aceeasi catedra, atunci X se afla in conflict de interese numai daca e implicat in concurs (interesul personal
de a-si ajuta sotia e in conflict cu interesul de a ajuta departamenul sa angajeze pe cel mai bun
candidat), altfel nu. Chestiunile de acest fel se rezolva relativ usor in lumea noua: X nu are dreptul sa participe la discutii (iese din sala fara nici-un tamtam) si nici nu are drept de vot atunci cand e
vorba de un membru al familiei sale. In aceeasi ordine de idei, seful unui departament nu are dreptul sa ia decizii legate de salariul unui membru al familiei aflat in subordine samd, decizia fiind pasata cu gratie forului superior.
Situatia cu doi membri ai unei familii angajati in acelasi departament e des intalnita in SUA
si, *in sine*, nu e nici conflict de interese nici nepotism. Chiar si unde lucrez (math.umbc.edu) sunt doua cupluri sot-sotie. Secretul e cum se manifesta si cum actioneaza aceste cupluri. Comisia de etica fiind foarte activa va garantez ca nu risca nimeni sa comita „greseli”.
Titlul D-lui L.O. contine esenta problemei. Toate problemele astea isi au rezolvare, numai sa vrea cei
implicati. Am sa adaug, daca mai e cazul, ca regulamentele (oricat de bune, importate eventual din Germania) nu vor rezolva niciodata singure problemele daca oamenii nu vor. Pentru reguli se pot gasi cai ocolitoare, pentru principii nu.
Nu inteleg interventiile acestea ale lui Gigel Militaru: in afara de tensiune, ce aduc? Sugereaza ele solutii? Propun ele ceva concret? Fara sa cunosc detaliile, imi imaginez ca atacul din postarea precedenta la adresa dlui Victor Tigoiu nu e altceva decat simpla expresie a ranchiunii personale (asta nu se hraneste din imaginatie, ci din alte surse). Care, fireste, nu rezolva nimic. Echipa care se afla la conducerea Facultatii de Matematica si Informatica de la Bucuresti acum are nevoie de sprijin si sustinere pentru a castiga increderea viitorilor si actualilor studenti, pentru a atrage granturi si pentru a putea continua administrarea unui program didactic si de cercetare competitiv pe plan international. Numai lipsa de viziune (si eventual de inteligenta) poate cauta scandal acolo unde nu e cazul. Astept cu interes momentul cand dl Militaru se va lansa intr-un atac la fel de eficient impotriva dlui Razvan Lucescu, un caz evident de nepotism (intrucat tatal dansului face cercetare in acelasi domeniu).
Nu-i asta cea mai mare „omisiune” a dnului Ornea. In definitiv cei doi soti Tigoiu sunt in facultate de mult timp, dinainte de ’90, cand era extrem de greu de intrat in sistemul universitar, doar cateva universitati in toata tara si multe alte complicatii.
In schimb, pentru ca dnul Militaru vorbeste de prietenie si dansul ” a uitat” sa vorbeasca despre prietenul sau Ion Mihai ( profesor), ce are sotia ( asistent) in aceeasi catedra, sotie incadrata nu de multi ani, exact pe vremea cand incepuse sa se vorbeasca mai serios despre nepotism. Lucru ce poate fi verificat foarte usor pe site-ul facultatii de matematica
http://fmi.unibuc.ro/ro/catedre/geometrie/
Asta da omisiune!
Domnul Ornea face o omisiune jenanta cind vorbeste de nepotism: aduce in discutie un caz care nu e nepotism (un coleg de al lui tinar e casatorit cu o colega de la alta catedra). Nici unul nu e sef altuia.
Cazul de nepotism flagrant in FMI este chiar decanul acestei facultati si prietenul lui LO: Victor Tigoiu e decan si deci seful sotiei sale profesoara la aceiasi facultate!
Monsieur Ornea,
Moi, personnellement, j’ai eu plus de chances d’avoir un poste en france qu’en roumanie, donc qu’on arrive au moins au niveau de transparence des universites francaises…Sinon, excellent article.
In legatura cu intrebarile din ultimul paragraf… Am citit articolul si cred ca aceste lucruri sunt foarte importante si trebuie spuse… Undeva, pe termen lung trebuie sa ramana si o analiza lucida si obiectiva… Si in textul acesta se aminteste una dintre hibele culturale cele mai adanci si perene ale lumii romanesti: ca, desi s-ar sti ce e de facut, tot nu se face (cum, de exemplu, ar fi de urmat un eventual set de recomandari venite de la aceasta noua evaluare a CNCSIS…). E ca si cum cineva s-ar duce bolnav la doctor, ar fi consultat, ar iesi din cabinet cu reteta in buzunar si, odata ajuns in strada, ar arunca-o la gunoi, preferand cu serenitate compania febrei si a tusei.