BIFURCAŢII. Despre calitate în învăţămînt

Am aflat de curînd că, pe lîngă odiosul termen e-learning, cu care m-am obişnuit de-acum, există unul încă mai barbar: blended learning. Pentru unul ca mine, care, în tinereţe, a fost un fumător împătimit şi care apreciază cum se cuvine whisky-ul, blended are o sonoritate care numai lîngă „a învăţa“ nu-l plasează. Dar, mă rog, se pare că pedagogia românească nu simte nevoia să traducă termenii englezeşti –satisfăcută, poate, de multitudinea de termeni cu care a îmbogăţit deja limba română. Termeni care, după umila mea părere, nu fac decît să complice, cu un verbiaj întristător, cîteva lucruri simple, elementare, foarte uşor de înţeles şi care nu necesită teoretizare. Cu riscul de a-i supăra definitiv pe colegii specialişti în ştiinţele educaţiei, mărturisesc că nu am găsit, în textele pe care le-am citit, nimic interesant care să nu fie de bun-simţ sau care să aparţină psihologiei. Nu reuşesc nicicum să mă conving că pedagogia este o ştiinţă, oricîţi termeni pompoşi şi-ar inventa. Aşa că mă uit siderat la influenţa tot mai mare pe care o au aceşti specialişti (în ce anume?) în redesenarea filozofiei educaţionale. Şi nu pricep, în ruptul capului, de ce sînt obligaţi studenţii ca, în loc să facă mai […]