Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Despre impostură şi legitimitate
- 26-03-2009
- Nr. 467
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 29 Comentarii
Articolele lui Alexandru Matei din ultimele numere ale revistei au stîrnit discuţii mai mult decît înfocate şi multă iritare, mai ales în spaţiul virtual. Autorul vorbea despre un anume fel de impostură intelectuală. Reacţiile au mutat pe nesimţite discuţia în plan ideologic, dacă nu chiar politic – contrar intenţiei autorului, aş zice. Nu mi s-a părut că Alexandru Matei ar da de înţeles că impostura e cumva legată de convingerile de dreapta sau, mai precis, de neoconservatorism, aşa cum lăsau să se înţeleagă unii comentatori. Nici nu mi se pare că Alexandru Matei se afirmă ca un stindard al stîngii. Cred, în schimb, că ar fi fost mult mai bine dacă şi-ar fi definit corect termenii. Aşadar, despre ce impostură vorbim? Nu poate fi vorba despre definiţia de dicţionar, conform căreia impostura ar fi încercarea de a înşela, profitînd de necunoaşterea sau de buna-credinţă a oamenilor, ar fi plasarea într-o poziţie care nu ţi se cuvine. Alexandru Matei se referea la impostura intelectualului public care se pronunţă asupra unor chestiuni de interes general, în media. Dar cine şi ce ar trebui să-i confere legitimitate? Cînd putem afirma că acela care ne vorbeşte sau pe care-l citim nu e un […]
„Există, pe de o parte, oameni de mare calitate, cărturari ce produc lucruri admirabile în cele mai dificile condiţii, dar ei au rămas puţini şi izolaţi. Se ştie puţin despre ei, când nu sunt pur şi simplu înjuraţi birjăreşte de către „boierii” mediului cultural românesc. Ion Ianoşi este un exemplu de astfel de cărturar.
Dan Petrescu este altul. Un om de o tărie de caracter extraordinară, care a fost închis de Securitate şi care a simţit pe propria piele cum e să fii anti-comunist, Dan Petrescu a ajuns astăzi să fie pus sub carantină mediatică, ceea ce mi se pare o ruşine greu de spălat.
Pentru că au refuzat să intre în grupurile influente, să fie „corecţi politic,” astfel de oameni sunt ţinuţi în umbră, nu au vizibilitatea pe care o merită, nu sunt recunoscuţi şi respectaţi ca atare. Ceea ce se vede, în schimb, sunt intelectualii „angajaţi”.
După căderea comunismului, când nu mai exista nici un risc, aceştia au avut revelaţia anti-comunismului. A ajuns să le placă atât de mult încât îl practică, de douăzeci de ani, ca pe o profesie.
În legătură cu aceştia din urmă, expresia „sistem de valori” nu se poate folosi decât antifrastic, la mişto. Aş numi chestia asta sindromul „Nae Ionescu”: fascinaţia prostească, incredibilă faţă de putere a unor oameni altminteri remarcabil de deştepţi. Atâta inteligenţă, atâta ştiinţă de carte, doar ca să te poţi gudura pe lângă un politician agramat. Pe de o parte, nu vor să intre in politică aşa cum se cuvine, să participe în alegeri, să-şi asume responsabilităţi. Pe de altă parte, nu vor nici să rămână „simpli intelectuali,” să se plaseze într-o ipostază critică, sceptică, ironică şi auto-ironică.
Aceşti intelectuali „de vârf” vor sa fie „king makers,” vor să tragă sfori, să facă şi să desfacă guverne. Partea amuzantă este însă că nu reuşesc să facă nimic de genul ăsta, ci sfârşesc în ridicol, prin a fi nimic altceva decât bufoni politici. Rezultatul este un spectacol deplorabil, ce afectează profund ideea de „intelectual român”.
D-le Suceava, nu va speriati, nu e nici o problema, luati parte doar la o dezbatere largita, iar raspunsurile la interventii sunt in intregime optiunea dvs. Va reamintesc, in contextul discutiei curente la care ati participat: pe 29 martie la 18:35 ziceati ca in cultura romana predomina ori sunt gustate / favorizate orientarile spiritualiste in dauna celor rationaliste, si sugerati ca va precocupa problema, in sensul ca orientarea \’spiritualista\’ (nu prea stiu ce inseamna asta: mai concret, dorinta se incadreaza in asa ceva?) ar fi anormala, iar cea rationala, prin contrast, ar fi normala; mai mult, nadajduiti ca intr-o interactiune obisnuita cu lumea va predomina ratiunea. Imi pare rau daca v-am inteles gresit, chiar daca e cazul v-as cere o lamurire.
De asemenea, pentru a preciza intrucatva ideea am ales un domeniu mai accessibil al culturii, i.e. politica, si am deschis discutia tuturor celor care s-au aratat ingrijorati de problema asta (Ornea, Jacques – oricine mai e interesat). Atunci, va intreb inca o data: credeti ca ideea de \’rationalitate\’ este cumva mai relevanta e.g. in politica sau mai general in cultura? Mi se pare ca dvs. (ca si dl. Ornea) considerati implicit sau explicit optiunea asta \’rationala\’ de la sine inteleasa, iar eu nu vad cum.
Despre arta sau religie si despre filozofie sau stiinta nu ma zic, sunt mai clar delimitate pe clivajul asta, insa mi se pare ca mai degraba din obisnuinta; pana si in privinta domeniului dvs. de specialitate se poate pune cumva problema, vedeti ontologia matematica gen Badiou, un filozof contemporan pe care de ex. Alex Matei pretindea ca il critica mai demult (in \’Cuvantul\’?) pt. radicalismul sau politic, fara sa priceapa insa legaturile fine si \’tari\’ intre ontologia pe care o propune Badiou si fiinta umana (subiectivitate), apoi cultura + societate (universalitate).
Obiectia mea principala este ca in loc sa gandim problemele radical, ne-am obisnuit sa trantim cliseuri luate de undeva (ca doar e universal cunoscut, ratiunea e buna, iar fiecare dintre noi stim ce-i aia si ca da rezultate). Asa face si Patapievici, asa face si Alex. Matei, sa nu mai discutam de dulai de atac gen TRU sau Mihaies ori Rogozanu, care nu au atatea pretentii de intelectuali angajati (in ultima instanta, filozofi). Dar toti par ca stiu ce trebuie, care sunt principiile si solutiile, de aceea mie toti cei numiti mi se par mai degraba niste ideologi de tenta tehnocrata (de acolo, poate, obsesia cu \’expertiza\’). Cam asta a fost nivelul discutiei de pana acum, ceea ce mi se pare cel putin comod si irelevant. Nu credeti? Dvs. ce parere aveti?
Domnule Bogdan Suceava,
serviciile programului COMPILATIO.NET sunt contra cost. In Occident, programul este achizitionat de institutii (centre de cercetare, universitati etc.). Insa el poate fi accesat si de persoane fizice.
Dincolo de toate utilitatile curente, retineti acest aspect: depistarea furtului poate fi facuta, acum, si inter-lingual.
Limba-„sursa” a d-lui Matei este, de regula, franceza.
Pana la a privi – consternat – cele doua texte (fragmente, fraze, propozitii) puse in oglinda – cel original si cel „imprumutat” – sunt, insa, cateva criterii precise, care pot fi de folos atunci cand studiezi problema furtului intelectual (ca practica, mecanism mental ori dispozitiv sociologic):
1. Topica frazei rezulta(n)te si anumite calcuri lingvistice.
2. Frecventa aparitiei publice a celui aflat in cauza.
3. Citarea inconsecventa, de la un articol la altul, a aceleiasi surse.
4. Citarea unor surse rare din literatura secundara (indeobste straina), cvasi imposibil de gasit in bibliotecile romanesti (dar prezente in diferite documente – tot de literatura secundara – pe internet).
Cu permisiunea dumneavoastra, va mai semnalez ca „situatia” d-lui Matei nu este singulara.
Nici cea mai flagranta. Exista, in „cultura” romana, „specialisti” ai lui… Lacan, Foucault, Deleuze… Aceia mi-au atras mai intai atentia, atunci cand am inceput sa studiez problema furtului intelectual la romani.
„Cazul” d-lui Matei este interesant doar pentru ca este mai subtil, mai greu de depistat din pricina dexteritatii, a unei agilitati retorice care nu trebuie – nici ea – sa fie neglijata.
Imi rezerv placerea de a termina studiul si de a vi-l aduce la cunostinta in mod public si – desigur – neanonim.
In legatura cu postarea Agonistului de pe 31 Martie 2009, 22:50. Sunt chemat ca martor pentru urmatoarea chestiune: „Va rog sa-mi explicati cum „ratiunea” sau „simtul comun” samd. ar functiona mai legitim, in politica, decat „poala Domnului”. ” Nu stiu cand anume am dat de inteles una ca asta si nu stiu de ce ar trebui sa fiu responsabil cu explicatia unei afirmatii pe care nu am facut-o. Hai ca o astfel de polemica e sublima. Mi se poate atribui o afirmatie aleatoare, apoi mi se poate cere sa o explic. Dar urgent si imperativ, caci veacul e tarziu si vine sfarsitul lumii, nu-i asa?
@D-ra Orleanu: unii au doar o persona, altii mai multe personae, deosebirea dintre cei de aici si Arun ar fi ca el nu are nici una. Dar nu ai nimerit rau, fiindca Frere Jacques si soldatul de plumb cu ranita pe umeri stiu unde locuieste Pinocchio.
@Ornea, Suceava: nu aveti nici o idee despre problema legitimitatii, dar nu inteleg de ce va bagati, ca sa descrieti societatea sofistilor, in care o mana o spala pe alta?! Nu intamplator Ornea se alatura (in comentarii) corului stiintificilor. Ceea ce va uneste (cu Matei, Lavric, care nici macar n-au o meserie ca voi) e complexul tehnocratiei. Va rog sa-mi explicati cum „ratiunea” sau „simtul comun” samd. ar functiona mai legitim, in politica, decat „poala Domnului”. Toate astea sunt vorbe, adica abstractiuni, pan’ la urma dihotomia rational-irational e la fel de tendentioasa ca altele. Alta stampila pusa gratuit – nu mai regurgitati locuri comune, fara sa va ganditi, ca nu merge!
Ce mi-e casta preotilor, Liiceanu – Plesu – Patapievici, cu diaconii Baconski si Neamtu care binecuvanteaza direct din poala Domnului, sau casta expertilor? Intre „Praise God and pass the ammunition” si „If you build it, they will come”, singura alegere nobila este sa te faci invizibil.
Raspund postarii din 31 Martie 2009, 13:47. Am accesat compilatio.net si am descoperit un website scris intr-o limba locala. Ce ar trebui sa fac mai departe? Adica, vreau sa spun, nu asta este demonstratia afirmatiei ca Alex Matei ar prelua pasaje fara sa citeze precis. Hai sa fim seriosi. Aceasta afirmatie a fost facuta sub anonimat si nu a fost demonstrata. Sau produceti demonstratia, sau putem considera ca ne scrieti dintr-una dintre subteranele de unde colaboratorii dlui Miron Mitrea intervin pe diverse forumuri, cu scopul de a ambeta intelectualitatea patriei. Pe scurt, o gluma.
Dunarea curge,dle.Suceava,si dinainte de axiomele lui Euclid.Si, Riehman s-a prins,dar mai complicat.Poate si Alex Matei.
Nu, Domnule Suveava, nu este o calomnie…
Descarcati si dumneavoastra programul compilatio.net si veti gasi de unul singur „sursele” d-lui Matei.
Dupa cum mai scriam intr-un mesaj precedent, este un program anume creat de universitari straini pentru a impiedica frauda, furtul intelectual, „imprumutul” fara ghilimele practicate de studenti (si nu numai) in lucrarile academice.
El poate servi foarte bine si pentru textele care apar in presa (supra)numita „culturala”.
Il recomand calduros tuturor redactiilor romanesti.
Voi reveni cu detalii in mod public (si neanonim), foarte curand.
PS: Luca Pitu? Hmmm… Daca el va fi fiind sarmanul „Jacques”, atunci ce deceptie…
1.Multsimpatice domn „Jacques”, sunteti cumva o reincarnare a lui Cioran – sau sunteti insusi maestrul , care chiar si din lumea de dincolo refuza sa se exprime altfel decat in limba stapanita cu ajutorul dictionarelor? Sau preferati franceza din teama (??, cu adevarat o tema de eseu, aceasta!) de a va fi recunoscut stilul?
2.Domnule „Agonist”, trebuie sa va contrazic: d. „Arun” stie cum il cheama, dar, precum Rumpelstilzchen al Fratilor Grimm, se amageste ca ceilalti n-au aflat :”Ach, wie gut, daß niemand weiß,
Daß ich / Grig. Caciula / heiß”… Motto, care, de altfel, li s-ar potrivi tuturor pseudo(i)nimosilor drept invitatie de a cobori in arena sub propriul stindard, adica mit offenem Visier.
Nichts für ungut!
Daca am publicat in ID, eu, un hot intelectual, inseamna ca n-aveti de ce sa-i aparati pe cei care s-au lasat pacaliti de mine, nu-i asa? Si atunci, de ce nu scrieti dv. un articol despre impostura? N-ar fi mai sanitar, decit sa va pierdeti vremea in acuze?
Asa-i pe blog, stiu, poti scrie orice. As vrea sa stiu si eu ce text am plagiat. Daca cineva se mai si oboseste sa argumenteze acuzele. Si, in al doilea rind, as vrea sa stiu si cine va cenzureaza, domnilor. In rest, pace voua.
Pentru curajosul care semneaza Un punct: in legatura cu afirmatia ca „Dl Alexandru Matei […] plagiaza cu vioiciune texte din literatura secundara.” Sau se produce demonstratia sau ne ingaduim sa observam ca e o calomnie misto, anonima, aruncata sub un unghi drept aici, pe forum, poate ramane ceva. Ce abstractiune!
Pentru dl Mihai Rogobete: Afirmatia ca hidraulica, mecanica si electricitatea au o „axiomatica comuna” necesita precizari, altfel e incompleta si, avand in vedere natura materialului cu care operati, falsa.
Pentru dl Luca Pitu: intai o plecaciune, apoi un zambet, caci e amuzant, nu-i asa?
mi se pare si modul cum este gestionat acest forum…
(id est: ce mesaje sunt filtrate, ce este cenzurat, ce apare, ce proportie de abjectii cu adresa precisa – Liiceanu, Plesu, Patapievici, Tismaneanu – este autorizata… s.a.m.d.)
O simpla privire pe acest forum poate lamuri nenumarate mistere…
Si vindeca de multe iluzii in privinta onestitatii intelectuale a „Observatorului Cultural”.
Se intampla ceva foarte straniu…
Dl Alexandru Matei, care plagiaza cu vioiciune texte din literatura secundara, trimite la carti pe care nu le-a citit sau citeaza la mana a doua (a treia etc.), invoca – tocmai dumnealui! – criteriile academice de validare a contributiilor, „revistele CNCSIS si ISI”.
Intr-o tara normala, cu repere normale, un domn ca Alexandru Matei ar fi fost de multa vreme evacuat decent de pe scena publica, si trimis la… biblioteca.
In Romania, insa, astfel de domni tin lectii despre… impostura (sic!).
Cata vreme problema furtului intelectual pe care il practica dl Alexandru Matei NU este O problema pentru nimeni, toata discutia despre posturile, imposturile, prea-plinul sau prea-golul altora nu are niciun sens. Iar „Observatorul” nu contribuie cu nimic la salubrizarea spatiului public.
Dimpotriva.
Ma tem ca „Agonistul” avea dreptate: in curand vom (re)vedea semnatura d-lui Matei chiar in „Idei in Dialog”.
Pentru Alexandra:
Nu sunteti singura, va asigur.
Numarul celor care s-au desolidarizat de linia – intelectuala? – a „Observatorului” este cu mult mai mare…
Doar ca ei tac.
Daca dumneavoastra puteti vorbi public sau scrie – nu ezitati s-o faceti.
Dragi preopinenti, daca tot sunteti asa fascinati de metoda stiintifica, va pun diagnosticul, restul e treaba dvs.
Majoritatea suferiti de idolii mintii, insa nu neaparat in aceleasi categorii. De exemplu, problema lui Alexandru Matei se incadreaza in „Idola Specus”. In acelasi timp, Matei ii reproseaza lui TRU nenumarate Idola Fori. Jacques insista, (de data asta, foarte pertinent) pe Patapievici si ale sale Idola Theatri. Dl. Ornea se pare ca este bantuit de Idola Tribus – ca nu-i asa, asta e situatia in lumea noastra romaneasca, n-avem ce face, e normal, in bordel nimeni nu e vinovat.
Pai, nu e normal ca scrieti articole in reviste culturale ca sa va aflati in treaba, si uzati o problema importanta. Asta e im-postura, domnilor: sunteti pe dinafara. N-ar fi rau sa va gasiti un hobby, sa luati lectii de dans, ceva folositor.
A, mi-a placut treaba cu Arun (care nu stie nici cum il cheama) si CNCSIS. Pisicile sa faca calendarul…
Dacă orice specialist în hidraulică poate aborda cu uşurinţă mecanica sau electricitatea,(curentul electric este un „fluid” în „mişcare”,nu?),fără a trăi complexul imposturii, se datorează,(nu,nu logicii formale sau matematicii,care doar le abstractizează),dovedit,axiomaticii comune.Nici critica literară impresionistă nu trăieşte complexul,tocmai datorită mecanicismului viziunii,care exclude timpul,(istoricitatea),din ecuaţie,cochetând cu ideea c-ar exista o artă atemporală supremă în care toate se împletesc,putându-se vorbi poetic despre literatură,muzică,pictură,etc.Comentariul plastic pre-brâncuşian cade în impostură forţând spaţiul post, tot aşa cum teoreticianul newtonian derapează forţând mecanica cuantică.
Netăgăduită,complexitatea retoricii poate situa limbajul verbal chiar deasupra celei sociale,iluzionând-o, prin supremaţia mecanicistă suspomenită, ca fiind aptă să abordeze „impresionist” nu numai domeniul politic.Nu numai alteritatea topos-ului condiţionează impostura; dacă da,problema este fals pusă.”In lucru”,realitatea pune în incronpostură întreg trecutul, orice utopie sau referinţă,docte sau indocte,frizând impostura.Mai clar? Veselii Patapievici,Liiceanu şi TRU sunt de-ai topo-bătăturii.
va multumesc, mai intii, asa simt. despre problema alegerilor intelectualilor romani pregatesc vreo doua texte chiar in perioada asta, sper sa apara tot aici. Cred ca Jacques este Luca Pitu, iertare daca gresesc. Oricum, reiterez invitatia domnului Ornea, de a iesi din anonimat si de a publica un text sau mai multe in Observator – sau in alta parte. Liviu Ornea are dreptate in privinta imposturii, din punct de vedere institutional – si este singura perspectiva concreta. TRU nu poate fi amendat de comunitatea stiintifica pentru ca nu publica in reviste cncsis sau isi. Problema este ca la noi aceste criterii nu functioneaza. Singurele care domina sunt cele pretins si acreditat morale. I-am propus domnului Arun sa isi acrediteze revista cncsis, dar brandul Patapeivici e mult mai tare decit orice validare institutionala. Si atunci, daca TRU publica in ID, se poate spune ca ceea ce scrie el acolo se afla in asentimentul – „moral” – al intelectualilor romani de prestigiu – al Romaniei intelectuale. Asta ma mira: locul textelor lui alaturi de cele ale unor specialisti eminenti. De ce? La intrebarea asta nu am cum sa primesc un raspuns rational, si nimeni nu se grabeste sa-l dea. Si atunci, pot suspecta orice. Printre altele, ca ID n-are nici un interes sa devina revsita acreditata cncsis, macar pentru ca, astfel, l-ar putea pierde pe TRU. Asta daca cncsis chiar inseamna ceva.
@Bogdan Suveava: Stimate domn, nu va inteleg. Faptul ca TRU sau altii ar putea, subliniez:ar putea incerca sa obtina validari academice nemeritate nu inseamna ca au si facut-o si, in aceste conditii, a sari la beregata lor mi se pare complet lipsit de sens. Discutia pe care o propuneti ar trebui sa aiba in vedere dosarele de promovare academica pe baza de articole publicistice. Nu cazul TRU, care nu este universitar. Grav ar fi abia daca anumiti universitari ar promova pe baza unor volume de articole politice sau pe baza operelor de fictiune trecute la dosar pe post de contributii stiintifice.
Ceea ce spuneti nu este foarte departe de ceea ce am spus. Daca acceptam (si eu o fac) preeminenta orientarii spiritualiste, non-rationaliste, atunci acceptam (ca un fapt, nu ca am fi de acord cu el) si tot ce decurge de aici, in particular utilizarea acestui complex de idei/metode ca instrument explicativ. Altfel, cadem (cad ei, desigur) in oximoron; si sint prea inteligenti ca s-o faca. Sint, adica, perfect consecventi.
In alta ordine de idei, nu inteleg de ce va marginiti la comentari pe blog in loc sa scrieti si sa publicati un eseu serios la tema. Idei (si condei) aveti. Ma ofer sa traduc si sa pun o vorba buna pentru publicare la Obs. 🙂
L.O.
1. Corecta aprecierea ca \’in cultura romana predomina (sau, mai bine zis, sint mai prizate) orientarile spiritualiste, de dreapta, sa spunem, in sens foarte larg, in detrimentul celor rationaliste.\’ E cea mai buna formulare peste care am dat pana acum a ideii care, in urma cu multi ani, mi-a inspirat un subiect de roman. Sunt convins ca asa e si cred ca numai decenii multe de interactiune cu lumea (preferabil normala) vor ingadui unele sanse ratiunii. S-ar putea ca eu sa nu mai am vreme sa astept acele ere…
2. Cred ca aprecierea \”n-am auzit ca TRU sau alt intelectual vizibil in media sa fi incercat sa obtina recunoastere academica pe baza articolelor publicate in 22, Dilema sau Idei in dialog\” nu tine seama de multitudinea de dosare academice care includ, in chip de componenta importanta, articole de acest fel. Aceste dosare sunt evaluate academic in Romania si contributii de acest fel conteaza atunci cand e vorba de promovari universitare. Faptul ca o persoana anume prefera sa castige bani din mass media, iar nu din universitate, nu inseamna ca aceasta formula de a publica nu e convertibila in capital academic. Este, pentru cine ar fi interesat de asa ceva.
Merci de votre reponse. Pardonnez-moi si je ne me suis pas fait comprendre. Cela etait previsible. Je n’accusais pas en general le spiritualisme ou la religion. Et je ne posais pas non plus des questions eternelles sur la gauche- la droite.
Mais sur l’application des criteres mystiques a des questions politiques, administratives, etc. Si on postule que le critere d’un bon exercice du pouvoir politique est mystique, cela revient a dire qu’on n’a pas de critere controlable. Tres clairement: est-ce qu’on peut dire de n’importe quel chef politique qu’il „pune puterea in poala Domnului”? Est-ce que Basescu, Obama ou Sarkozy font ça? Et comment peut-on les controler?
Si nos intellectuels fournissent un tel critere theologico-politique exercent-ils une bonne influence? Ou ils justifient a priori la possibilité de n’importe quels abus? Ce n’est pas leur foi que je mets en question, mais la perversion qui consiste a introduire les criteres de la foi dans les debats politiques. Alors que la roumanie est loin d’etre un pays moderne, ses intellectuels les plus influents et qui detiennent les plus importantes fonctions condamnent la modernite et introduisent des criteres theocratiques. Ce n’est pas finalement une question d’imposture, mais un probleme d’inadequation flagrante. Et qui dure depuis 20 annees, qui a et aura des consequences graves. Car c’est un phenomene generalisé dans l’intelligentsia autochtone. Il m’arrive de connaitre une dizaine d’intellectuels roumains qui ont une formation/sensibilite theologique et qui occupent des hautes fonctions publiques (dans les ambassades, dans l’administration, y compris présidentielle). Il n’y a rien de mal a priori. A moins que cela implique des amalgames obscurantises et un desinteret profond pour les questions sociales et proprement politiques de la part de ceux qui devraient, en vertu de leur fonction, s’en occuper. Et ces confusions ne sauraient etre inscrites dans les genome d’aucun peuple.
@Jacques: Cu permisiunea dumneavoastra, nu ma voi hazarda sa va raspund in franceza, mai ales ca pareti sa intelegeti perfect romana. Va multumesc pentru aprecieri. Problema pe care o ridicati (si les choix, historiquement déterminés, des intellectuels roumains sont mauvais) e una reala, dar nu este a articolului meu. Oricum, nu ma vad in stare sa o rezolv. Nici macar nu sint capabil sa spun ca alegerile sint gresite. Pot doar constata ca in cultura romana predomina (sau, mai bine zis, sint mai prizate) orientarile spiritualiste, de dreapta, sa spunem, in sens foarte larg, in detrimentul celor rationaliste. De ce e asa, daca e cumva un inscris in „gena spirituala” a romanilor, habar nu am.
@Tudor: Nu va inteleg punctul de vedere. Aparitiile in spatiul public trebuie judecate cu masura spatiului public, nu cu a celui academic. Daca TRU ar trimite un articol ca cele pe care le publica la o revista stiintifica, probabil ca si l-ar vedea respins. In plus, n-am auzit ca TRU sau alt intelectual vizibil in media sa fi incercat sa obtina recunoastere academica pe baza articolelor publicate in 22, Dilema sau Idei in dialog.
@Mihai Rogobete: Iertare, dar nu inteleg niciodata nimic din interventiile dumneavoastra.
@pandore: Sper ca observatia dumneavoastra nu se refera la articolul meu.
Toate cele bune,
L.O.
Il va quand meme falloir qu’un beau jour la doxa cede la place a l’espisteme.
L’imposture est autant dans la reponse a l’imposture que l’imposture elle-meme.
Tout se passe comme si l’imposture des uns justifiait la preciosite ridicule des autres qui est elle meme imposture. Cette explosion de reference a cote du sujet, ne saurait masquer l’indigence intrinseque du discours des intervenants. Plus il y a de references prestigieuses, plus le discours est ampoule et sans fondement reel.
Domnule Ornea, dar exista si jurnale academice de stiinte politice, economie, relatii internationale, filosofie… De ce sa nu judecam cu aceeasi masura si sa apreciem competenta unor oameni precum Traian Ungureanu dupa numarul de articole publicate in astfel de jurnale, si nu in reviste sau la edituri ale caror directori sau proprietari le sunt prieteni? Trecand acum la problema spinoasa a imposturii, sustineti ca nu credeti (si presupun ca sugerati, implicit, ca nu exista temeiuri pentru a crede) ca Ungureanu e un impostor, pentru ca el crede sincer ca se pricepe. Dar ce parere ati avea despre un om de stiinta care nu a publicat articole in jurnale academice, dar s-ar pretinde expert in stiinta, crezand sincer ca e un expert? Nu ar fi legitim sa-l calificam drept impostor? Nu exista totusi o limita dincolo de care naivitatea devine orbire intentionata si condamnabila? Daca exemplul meu cu omul de stiinta nu v-a convins, ganditi-va la un practicant al medicinei alternative, care dispretuieste medicina alopata si jurnalele academice din domeniu, si crede sincer ca poate trata cancerul la stomac cu ceai de tei, sa zicem. Omul respectiv o fi sincer, dar sinceritatea asta nu e decat capatul final al unui lung sir de abdicari de la rationalitate si „common sense”.
votre attitude m’est sympathique, de même que la modeste proposition d’adopter un ton moins apocalyptique. Mais il y a un cas que votre argumentaire ne prend pas en considération. Qu’est ce qu’on fait si les instances de validation sont inadéquates dans leur principe? Or, en l’occurrence, si les choix, historiquement déterminés, des intellectuels roumains sont mauvais. Une métaphore: tout se passe comme si les gens dont on parle ont choisi Heidegger, Cioran, les pères de l’église et non Wittgenstein, les philosophes analytiques, ou l’archéologue Foucault. Ils sont dans une épistémè qui le prédispose a certaines attitudes. Par exemple, confronte avec certaines critiques de la manière dont il exerce le pouvoir, HRP répond indirectement dans un article sur le Tentations du Christ, où, après maintes considérations le nihilisme, la maladie de l’homme postmoderne qui cède à la confusion satanique entre le haut et la bas arrive enfin à la question du pouvoir politique. Au sujet duquel HRP affirme qu’il appartient au diable. Eh, oui, au diable. Mais, heureusement il y a une solution si on veut exercer le pouvoir sans être possédés par Satan. C’est le mystique chrétienne et bouddhiste qui vont nous montrer la voie : Il suffit d’exercer le pouvoir comme s’il appartenait à Dieu, ou comme dit joliment HRP : «puterea, cand o ai, o pui in poala Domnului.» Ses disciples vont dire que c’est une interprétation géniale et inouïe de l’Evangile. Peut-être, bien que j’en doute. Moi, je trouve plutôt que c’est une manière obscure, vague et inadéquate de poser la question. Si l’imposture venait, si vous me permettez cette (fausse) étymologie populaire, de im-posture, c’est-à-dire d’une « mauvaise posture » alors HRP est, dans la Roumanie moderne, un im-posteur.
Orice interdisciplinaritate riscă,aşadar,impostura.Inter şi transverbalitatea poetice, hibridizarea număr/litera algebrică, fotbal-tenisul şi orice tentativă transcendentă ne proiectează în impostură.”Amintiri din casa morţilor”, sau a imposturii? Cât despre indisciplinaritate…
Dle Ornea, subscriu la opinia dvs., ca nu ne/ar strica mai mult umor si mai putina incrincenare. Ba ma mult, cred ca si textele lui Alexandru Matei pun in discutie, la urma urmelor, tocmai lipsa de umor si incrincenarea unor intelectuali de prestigiu care au cazut in patima discursului omagial. Cred ca dialogul deschis de Alex Matei nu avea nevoie de complicata si riscanta incursiune printre tipurile de imposturi, dar si asa demersul lui a meritat toata atentia.
Am o completare la observatia dvs., cum ca in spatiul public conteaza mult si CUM spui, nu doar ce spui. Problema lui TRU, de pilda, nu este omenescul lui partizanat, ci faptul ca se face ris, cum spuneti dvs. Si se face de ris pt ca se dovedeste incapabil a gasi TONUL JUST. Sintagma ii apartine lui Livius Ciocirlie si am sa va citez din insemnarile sale publicate in Romania literara, cu ceva timp in urma, chiar sub titlul asta, TONUL JUST : „Marele pericol al scriitorilor care trec prin stari neobisnuite este sa ia un ton prea sus. Este ce i s-a intimplat lui Cioran in cartile romanesti. Abia in franceza a gasit tonul just.”
Asa vad eu lucrurile : intelectualii de care vorbeste Alex Matei trec prin niste stari neobisnuite si se dovedesc incapabili a gasi tonul just. Poate ca tocmai asta este rostul dosarului gazduit de observator cultural si refuzat de ID: sa/i ajutam, prin reactiile noastre, NU sa/si schimbe simpatiile politice, ci sa gaseasca tonul just. Iar in felul nostru de a reactiona nu ne/ar strica mai mult umor si mai putina incrincenare, cum spuneti. Sa ridem, asadar!
Ati vazut probabil stirea de la:
http://www.observatorcultural.ro/Scriitorul-Alexandru-Vakulovski-a-fost-expulzat*id_955-news_details.html
Ce parere aveti despre asta? Mi se pare o situatie extrem de serioasa, o greseala administrativa grava pe care autoritatile romanesti ar trebui sa o rectifice cat de curand se poate. E una dintre marile absurditati de dupa 1989, un act care masoara actuala guvernare.
Acest articol al lui Liviu Ornea mi se pare cel mai potrivit comentariu la ce a scris Alex Matei si cea mai potrivita raportare la fenomenul impostura/prostie. Aceasta degajare toleranta a abordarii este este mai convingatoare decat mii de referinte si de comentarii acide la un loc!!!