BIFURCAŢII. Despre rațiune și democrație
- 29-03-2013
- Nr. 667
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 5 Comentarii
În replică la articolul meu de săptămîna trecută, în care vorbeam despre refuzul unora de a recunoaște crimele comise de cele două mari rele ale secolului trecut, nazismul și comunismul, un comentator care semnează Codan mă întreabă: „V-ați gîndit vreodată la cîte mașini stau pur și simplu pe stradă și nimeni nu le folosește? Doar stau acolo.V-ați gîndit vreodată cît de ineficientă este economia actuală, bazată pe ultraconsumerism? Nu aș numi-o economie, pentru că toți știm ce înseamnă a economisi, or, acest sistem se prăbușește dacă oamenii nu cumpără lucruri inutile“. Sigur că m-am gîndit. Cu siguranță, s-au gîndit și alții, pentru că întrebarea e naturală și simptomatică pentru o stare de spirit, pentru problemele pe care și le pun mulți oameni raționali, nu doar de stînga, și care vibrează la nefericirea, la sărăcia, la nedreptatea de lîngă ei. Nu numai mulțimea de mașini șochează, ci multe altele, de exemplu, puzderia de case goale din centrele orașelor mari, munții de mîncare aruncată zilnic – în timp ce atîția oameni dorm pe stradă sau suferă de foame. Dar poate fi altfel? Întrebarea corectă este dacă se poate imagina un sistem social rațional și democratic. Nu cred că încap nuanțe […]
M-am cam specializat (cu oarece determinari subiective, dar justificate – cred – de slabiciunea unui rasfat ideologic comod, cvasi-inutil si ambiguu ce mi s-a parut a fi practicat adesea de catre domnul Ornea, coroborat cu niste omisiuni analitice sistematice, ce arata ca niste parti-pris-uri nu tocmai laudabile), in critica destul de apasata a articolelor sale, dar de aceasta data ma simt tentat, cu oarece riscuri, sa remarc curajul luarii in considerare a ideii de stinga, dincolo de utopismul gratuit, chiar daca in spiritul impaciuitorismului multilateral, ce ii face parte din stil ori strategie.
Nu e nici o problema daca se condamna si regimuri, simboluri, cuvinte cheie, asociate cu crime in masa, dar daca vrei sa intelegi mersul lumii, eventual sa contribui la o optimizare iterativa, nu poti ignora necesitatea acuta a ingredientelor de stinga intr-o ecuatie de miscare in care, de douazeci de ani incoace, se da credit total ideilor de dreapta, formal si efectiv- la scala actiunii politice pe mapamond. Putem totusi sa vedem ca acestea au izbit lumea intr-o criza ce nu o merita. Si cred ca se pot privi lucrurile detasat de incarcaturile ideologice devenite santuri adinci si pline de glod.
Cu o privire obiectiva se poate constata urmatorul lucru: in lumea capitalului si finantelor de nivel inalt, cu atit mai usor faci bani, cu cit deja ai mai multi. Daca ar sta intelectualii, cercetatorii, universitarii, sportivii, sa analizeze acest pattern, ar putea constata cu groaza ca asta este tocmai contrar coordonatelor vietii lor, unde, pe cit inaintezi intru performanta, cu atit mai greu atingi noi orizonturi. E o schema in care utilitatea reala a acumularii de capital diverge dintr-o eroare de model tolerata tacit. Cred ca e un rationament corect, ce nu a implicat nici o specie de comunism.
O debalansare enorma a avut loc in economia mondiala in momentul in care a inceput dependenta vitala si masiva de virtual si IT, iar, in lumea cea comuna, de entertainmentul bazat pe copy-right agresiv. In economia clasica valoarea este echivalentul unui timp mediu investit in crearea produsului, lasind la o parte detaliile de pret vs. cerere-oferta, care in conditiile functionalitatii standard ar trebui sa reprezinte doar fractii de fluctuatie in jurul acestei definiri. Luati produsul Ms-Office 2010: varianta student ~500 lei, varianta home ~1500 lei, varianta profesionala ~2600 lei. In primul rind, diferentele reale ale structurii soft-ului propriu zis nu justifica aceste preturi disproportionate ale celor trei versiuni. In al doilea rind, oricit de regeste ar fi merita sa fie platiti creatorii de programe din Microsoft, luind cele citeva mii, ori zeci de mii citi vor fi fiind, si raportindu-i la sutele de milioane de licente vindute la asemenea pret, se vede deja o disproportie colosala fata de valoarea fizica (din timpul investit de suma creatorilor, mie imi revine sa platesc ceva de ordinul secundelor si minutelor). Nu poate sa valoreze atit, oricit de glossy ar fi orice produs de asemenea spetza ! Un produs gen office, windows-nu-stiu cit poate fi vindut decent, la scala data, cu citiva dolari, cel mult zeci de dolari, si fara meschinaria partitionarii artificiale in versiuni, pentru ca aceata nu este conforma unui proces logic de productie.
Nu in ultimul rind: virtutile concurentiale cu care se asimileaza capitalismul isi pierd sensul cind se escaladeaza legea numerelor mari in folosul monopolurilor iesite dintr-o scala a firescului si utilitatii publice a luptei lor de dominatie. Un leu isi apara teritoriul atit cit il tin puterile, si pentru strictul supravietuirii si perpetuarii in areal, nu viseaza si nu actioneaza sa acapareze toata Africa, Asia si Australia. Oamenii nu sint atit de drastic merituosi si ticalosi, pe cit logica de dreapta-aproape-extrema ar vrea sa o arate. Un halvitar isi poate cistiga renumele, fata de cel de peste drum, prin merite ce ii revin integral, dar daca fabrica de eugenii de linga Medgidia acopera o buna parte din necesitatile regatului (nu stiu cum sta cu distributia in Ardeal si tinutul secuiesc), cit de buni profesionisti sa fie cei citeva zeci de lucratori – si merituosi cu ordine de marime in fatza celor ce ar vrea sa lucreze acolo, dar se intimpla sa fie somerii zonei?
Fapt este ca, desi intelectualii se amagesc ca ei fac lumea mai buna, multe din situatiile concrete pot demonstra, nu numai cvasi-imposibilitatea unei asemenea actiuni directe, dar si un defetism destul de generalizat al clasei ginditoare, slabiciunea critica crescind odata cu cu apropierea de esaloanele elitei (totusi, salariul de profesor universitar nu e chiar mic, si atunci de ce ar fi solidar cu asistentul sau ouvrierul?). Oricit de minunate vor fi niste idei pure, acestea prind forma materiala doar interactionind cu cimpul particulelor de schimb ale multimii.
Totusi, nu poti pilota lumea numai cu mansa pe dreapta. Intra in vrie. Chiar de nu e asa, problema se pune la a discuta mecanisme si pirghii, nu a arunca ghiulele ideologice goale pe dinauntru catre tinte fantomatice si a minji de mizga preopinenti ce nu judeca dupa sablonul sloganelor la moda. Mecanismele sociale sint complexe si implica, inevitabil, masele, indiferent de spectrul calitatii lor morale, civic, culturale, etc. Cel putin la noi in zona sint determinari paguboase grozave si mai vechi decit comunistmul, ascunse si ne-explicitate, ce tin de textura etosului local, ce trebui tratate cu grija si intelegere, fiind vorba de sanateatea organismului in care esti cuprins. Ce facem? O continuam inca 10 ani dupa intrarea in Europa cu reteta 10% din intelectualii iesiti in agora si forum tuna anti-comunistic, vreo 3% au curajul sa ingaime citeva contra-argumente, desigur, nu numaidecit comuniste, dar in salvarea unor obiecte cazute nevinovate in malaxor, iar restul nu se baga, ca au alta treaba, ceea ce e bine si asa, dar putem observa ca in schema asta schimbul de idei nu functioneaza, ceea ce e pacat, oricit ar fi el de inutil.
Probabil ca e o dilema falsa. De ce sa fie musai ori-ori, cand poate fi si-si? (Sau nici-nici, depinde cum o luam.)
Nu cred ca democratia duce automat la consumerism sau ca, odata instalat, consumerismul nu dispare decat prin mijloace nedemocratice.
Exista cateva tari perfect democratice care au depasit faza consumerista (daca au trecut vreodata prin ea), fara inegalitati excesive si unde cei mai multi oameni sunt multumiti cu ce au si nu „tanjesc dupa mai mult”. Si au ajuns aici fara marxism, fara lupta de clasa si fara constrangeri. Un exemplu este Danemarca, tara unde, potrivit unor studii, traiesc cei mai fericiti oameni din lume.
Uitati un reportaj despre Danemarca:
http://www.youtube.com/watch?v=y_jo69ZTwbE
Si inca unul, putin mai lung, dar mai bine facut si cu mai multe explicatii:
http://www.youtube.com/watch?v=IBzDSq0KDLs
Interesanta comparatia cu Statele Unite, unde idealul („visul american”) e sa ai cat mai mult.
Prima: Comunismul nici n-a fost si nici nu poate fi vazut ca o actiune rationala; a fost o actiune aberanta, nedemocratica, ba chiar criminala din start si numai prin „sloganurile” care au devenit practica, de exemplu, „toata puterea in mainile proletariatului” (subintelegand nimicirea celorlalti si actionand pentru aceasta !).
A doua: societatea este ca un sistem dinamic, compus din
parti care se misca haotic, si care poate ajunge la stari de
echilibru sau nu. Interventia in sistem duce uneori pe termen
scurt la echilibru, dar poate conduce pe termen lung la mari
dezechilibre (vezi crizele, razboaiele, etc.).
Concluzie: se pot lua masuri in mod limitat, pe perioade nu
prea lungi si, in functie de rezultate (studii), chiar se pot
schimba aceste masuri. Desigur, acesta este un raspuns simplist, dar in linii mari explica ceea ce se face de catre
guvernanti in tari democratice ! Nu si in celelalte tari …
Obstinenta Încăpăţînare Proptită-adÎnc în Încrîncenare
Dovada ?
Este foarte simplu şi la îndemînă, servită gratuit într-o înaltă formă de pure sofisme :
“Comunismul poate fi văzut şi ca ………”
TOCMAI CĂ NU ! Decît dacă ai fost/eşti Bătut în Cap, la Piteşti !
Restul o amestecătură de sofisticate ameţeli ireverenţios i-Raţionale toate Parcate de-a valma pe trotuarele întregului Oraş.
Cine crede în purităţi sociale ? Care-s “băieţii”ăia ?
Ce uşor şi cît de suficient îmbîrligat se vorbeşte în plin Bărăgan despre Democraţie şi Raţionalisme, cînd ele sînt, tocmai aici, mai ORIGINALE ca nicăieri şi ca niciodată !
Oare vom putea coborî cu picioarele pe pămîntul natal
şi s-o pornim, măcar teoretic cu curaj de la ZERO
făcînd o analiză cît de cît apropiată de Simplele Adevăruri ?
De o Pildă :
Să ştim înainte de toate, cu Adevărat, ce este acela Comunismul şi care sînt teoriile lui esenţial-fondatoare. Şi-abia-atunci să folosim în lung şi-n lat “cuvîntul” Comunism, cu atîta uşurătate şi mîndrie colateral indusă.
Măcar atît ar fi fost suficient pentru a încropi o discuţie corectă despre Puritatea Raţională a Adevărului.
O altă dovadă (de raţionamente absurd-i-Raţionale )
Sistemul, mă scuzaţi vă rog, boieri(ai minţii) dumneavoastră, nu s-a prăbuşit din cauza pic-ului ALTOI “gorbaciorvesc” şi, a ne grăbi de-a vorbi atît de “mîndri” despre ceea ce au înţeles “chinezii” e puţin cam pretenţios şi teribil de fragil ( şi nu numai, ci chiar uşor “blasfematoriu”, cel puţin privind un pic atent la ceea ce-a lăsat Comunismul, pe-acolo la “chinezi”, maldăre-n urmă. Cît despre viitor, să fim uşurel mai “precauţi”, în preziceri “raţional-democratice pure” )
Ce-ar fi să nu căutăm mai departe de “ograda” noastră neaoşă autentic originală, unde am putea propune concret măsuri Raţionale de ELIBERAREA-Degajarea tuturor trotuarelor de toate maşinile parcate abuziv, ar putea fi un bun început înspre o adevărată şi “pur”-reală Democraţie.
Iar “truismul” final este bombonica cea mai doveditoare a unui Amalgam plin de Frişcă generînd (doar) pure CIUDĂŢENII “RAŢIONALIZANTOARE”, RARE !
Daca la facultatea de matematica, unde este profesor domnul Ornea, se preda la fel de haotic precum este scris acest articol, nu ma mir ca nu se inghesuie studentii acolo. A priceput careva ce doreste sa comunice autorul? Au doara vrea sa umple pagina?