BIFURCAŢII. Din greşeală în greşeală

După încă proaspăta traumă a OUG cu renunţarea la titluri, urmează, se vorbeşte „în cercuri bine informate“, un Ordin de Ministru (sau o fi tot OUG?) care schimbă regimul abilitării. Pentru cine nu e foarte în temă, abilitarea e un titlu ştiinţific recent introdus la noi (din 2011) care dă celui care-l dobîndeşte dreptul de a conduce doctorat. În Germania, abilitarea există încă din secolul al XIX-lea, Franţa a adoptat-o în secolul trecut („habilitation pour diriger la recherche“). Italia a introdus-o cam în acelaşi timp cu noi. Abilitarea nu are legătură cu titlul universitar deţinut: un lector, de exemplu, se poate abilita şi, din acel moment, poate avea doctoranzi. Nu e nimic anormal aici: un tînăr poate fi deja un excelent specialist în domeniul său; titlul universitar depinde nu doar de capacităţile sale profesionale, ci şi, poate în mai mare măsură, de starea financiară a facultăţii în care funcţionează, de politica de cadre, de coterii şi de alte constrîngeri asupra cărora el nu are cum acţiona.   Acum, tezele de abilitare se depun la CNATDCU; acesta repartizează teza uneia dintre comisiile sale de specialitate, care numeşte trei referenţi. Dacă referenţii acceptă teza, urmează susţinerea ei publică într-o şcoală doctorală la […]