Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Drumul spre iad
- 02-07-2009
- Nr. 481
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 7 Comentarii
Cineva care a preferat să rămînă anonim(ă) a reacţionat, pe forum, la editorialul meu de acum două săptămîni cu cîteva întrebări la care, măcar la unele, cred că e bine să răspund. Iată pasajul care m-a pus pe gînduri: „A doua mirare a mea ţine de ironia pe care o arătaţi faţă de «planificarea judicioasă» a învăţământului românesc înainte de 1989. Eu nu am prins acele vremuri, deoarece sînt născut mai încoace, dar trebuie să vă spun că, în spoiala mea de cultură civic-democratică, nu văd de ce într-un stat liber din lumea asta Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu ar putea să colaboreze în stabilirea cifrei de şcolarizare la nivel academic cu Ministerul Muncii, doar-doar să ştim şi noi dacă piaţa muncii ne poate integra în termeni reali şi nu doar potenţiali. Nu văd nimic totalitar în această procedură strict birocratică. Dimpotrivă, i-ar scoate pe unii, care nu fac facultatea din plăcere sau „pasiune“, din marea derută în care trăiesc. Sau poate dacă s-ar face un raport care să precizeze de cîţi ingineri sau economişti are nevoie patria – aşa, avem prea multi tinichigii cu diplomă, iertaţi-mi părerea –, s-ar ajunge la concluzia că în unele facultăţi cifra de şcolarizare […]
Domnule Liviu Ornea,
Recunosc ca m-am simtit un pic jignit de tonul oarecum condescent (dar, pana la urma, normal) cu care mi-ati raspuns in articolul din numarul actual. Imi cer scuze daca am fost ireverentios pe alocuri. In afara de asta, simpatizez cu Dvs.
Cu respect,
D.A.C.
Nu e nici un monolog. Pur si simplu, tot ce spuneti dumneavoastra am spus si eu de multe ori, in articolele de aici sau din Dilema. Ce vreti, sa ma autocitez numai ca sa dialogam?
L.O.
Domnule Liviu Ornea,
Consider ca totusi am dezbatut suficient, daca se poate spune asa, subiectul invatamantului romanesc. Daca pe alocuri ati considerat cumva ca sunt o sursa inoportuna de idei, credeti-ma ca am scris tot pana acum cu sigurul scop de a dezbate idei si a privi, dezinteresat, lumea in care traim. Pe viitor, opiniile mele am sa le pastrez pentru mine. Reactia Dvs. m-a facut sa inteleg, din pacate, ca Dvs. comunicati idei ca intr-un monolog adresat si nu ca intr-un dialog (de idei). Monologul adresat de la scoala, nu?
Tot cu respect,
D.A.C
Domnule Liviu Ornea,
Daca nu v-as fi citit articolele pe aceiasi tema generala din OC si DV, probabil nu v-as fi replicat in modul in care am facut-o. Apreciez faptul ca sunteti singurul, subliniez cuvantul, care scrie cu luciditate pe acest subiect spinos al invatamantului romanesc.
Insa permiteti-mi sa fiu si eu un pic intepator aici: desi sunteti matematician ca pregatire, Dvs. aveti „defectul” umanistului tipic. Reusiti foarte bine sa vedeti detalii, aspecte, unghiuri, laturi, dar, poate intentionat, nu va plac structurile, constructiile geometrice de mare amploare. Altfel, nu inteleg de ce nu priviti sistematic – urmarind functiunile dintre parti – invatamantul romanesc. De ce va e (cred eu) teama sa priviti din avion invatamantul romanesc? Poate ca imaginea de ansamblu ar dezvalui golurile logice din aceasta sandrama a educatiei absurde. De ce va limitati la a depista si cartografia doar regiuni ale intregului?
Apoi, ce v-am scris mai jos, daca cititi replica de acum doua saptamani, este nu numai similar, dar aproape ca urmareste aceiasi linie de argumentare. Ma repet, ce-i drept, mai nuantat, dar totusi ma repet.
Nu stiu daca problemele ridicate de mine sunt sau nu irelevante in contextul articolului Dvs. din saptamana aceasta, dar, lasati-ma sa cred, in naivitatea mea de ageamiu, ca sunt cel putin la fel de problematice – poate chiar ceva mai iritante – decat problemele pe care le ridicati Dvs.
Cu respect,
Anonimul D.A.C.
P.S. Prefer sa nu-mi divulg numele. Sunt, totusi, masterand bugetat la una din facultatile UB si nu vreau sa jenez sensibilitatile unora dintre profesorii mei care, in mod sigur, nu imi impartasesc nici macar o catime din impresia pe care mi-o lasa efortul lor didactic.
Ce spuneti acum e mult diferit de comentariul la editorialul meu si, oarecum, nu e la chestie. Oricum, ce cred eu despre problemele ridicate de dumneavoastra poate fi citit in articolele meledin Observator si din Dilema (veche si mai veche) – arhivele sint pe site.
L.O.
Domnule Liviu Ornea,
Luat pe sus de iuresul varstei, pesemne ca ce am scris acum doua saptamani avea nevoie de o nuantare, macar pentru beneficiul presupus de a ma scoate din „sfanta (mea) naivitate”.
Ei bine, nu prea m-ati scos.
Nu stiu de ce ati inteles ca eu as sustine a fortiori o planificare de tip socialist a sectorului economic si de invatamant. Nu cred ca am precizat negru pe alb ce tip de politica ar trebui adoptata pentru a se rezolva problema presanta a degringoladei sistemului nostru de invatamant si a relatiei bizare pe care o intretine de ani buni cu piata muncii.
Recunosc ca sunt vinovat de o anumita ignoranta (culpabila): nici nu stiam ca cifra de scolarizare este redusa doar pentru bugetati. Daca era vorba pe asa, nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa opinez in sensul in care am facut-o, deoarece cred ca, in acest caz, daca bugetarii ar fi singurii absolventi din tara asta, piata muncii i-ar absorbi usor (deoarece sunt putini!!), ba chiar ar mai avea nevoie de forta de munca.
Piata libera e dinamica, dar nu haotica (nici macar pe timp de criza), asa ca o seama de estimari si prognoze generale se pot face, cu cote de eroare subintelese. Din nefericire, mass-media nu se ocupa de trasmiterea si informarea populatiei pe o asemenea tema vitala. Stie vreun proaspat absolvent de liceu teoretic cam de cate locuri de munca, macar estimativ, vor fi nevoie peste 3-5 ani in domeniul x? Ma indoiesc ca, intre tate, barfe si omoruri, media se mai ocupa si de altceva.
Nu pledez pentru solutia “bugetatilor si atat” totusi: nu pentru ca bugetarul cu 8 si un pic ar ajunge in comuna Zbarcea (care, iata totusi, duce lipsa de doctori, profesori, etc., fiind condamnata de restul societatii, tinere si urbane, la extinctie pasnica in mod liber), fiindca asa l-ar obliga statul (obligatoriu) totalitar, si ar fi nevoit sa gaseasca metode alternative (ca cele enumerate de Dvs. si pe care le cunosc intr-adevar de la parintii mei), ci, din simplul motiv, ca nu poti sa interzici invatamantul universitar privat intr-un sistem politic democratic.
Si atunci in ce rezida inadecvarea dintre invatamantul universitar si piata muncii care ma deranjeaza? Pai, intai de toate, in modul cel putin dubios in care MEC-ul acrediteaza anumite facultati private, care puse pe facut bani multi, scot orwellian licentiati pe banda rulanta care intoxica piata muncii, unde, credeti-ma, rareori meritul conteaza la angajare, destructurand-o. Si apoi, exista o chestiune pur etica si deontologica: cum puteti Dvs., ca profesor, sa acceptati si sa tolerati realitatea absurda in care, in timp ce Dvs., la Universitatea Bucuresti, predati cu placere (cum ati recunoscut) unor studenti din partea carora aveti anumite (minime?) asteptari intelectuale, la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Private X, sute de nulitati, din partea carora nimeni nu se asteapta decat la plata ratelor, absolva ca si licentiatii Unibuc? Va place ca ei vor invada piata muncii si, cine stie?, in absenta meritocratiei la angajare, se integreaza (mai bine decat studentii Dvs.) in sistem? Va convine sa va consulte/opereze un absolvent de particulara sau unul de la stat care a platit, din lenea/din neputinta de a invata, 1000 de euro pe an? Ma indoiesc, va spun sincer.
Cum am terminat liceul in 2005, chiar trebuie sa mentionez aici situatia ingrata in care un coleg, baiatul unui cardiolog celebru din Romania, intra (da, cu o nota mica!) la Facultatea de Medicina din Cotroceni prin simpla schema idioata de a trece de sus pana jos la grile d sau a? Credeti ca, odata absolvent, va avea probleme la rezidentiat in spital? Si cati nu mai sunt ca el! Stati sa va consulte/opereze peste 5-10 ani. Pazea! Si totul de ce? Pentru ca MEC nu are o grila valorica decenta pentru a permite functionarea anumitor facultati private? Va place srl-ul Aurelian Bondrea? V-as recomanda o luna de lucru cu studentii de acolo. Sa nu innebuniti de ce gasiti!
Acum, ce ramane din liceu, in interpretarea mea totalitarist planificatoare cum sugerati? Pai, la naiba, cate licee teoretice ar trebui sa fie degradate din titulatura lor bombastica in ceva realist si modest? De ce liceul de cvasi-analfabeti X scoate absolventi cu diploma de bacalaureat in acelasi mod in care colegiul national Y creste viitori elevi buni, foarte buni sau eminenti? Oare pentru ca, si ma simt nevoit sa repet, fara diploma de bacalaureat, nu te poti inscrie la Facultatea de Diplome pe Bani NT de pe Dambovita? La mai putini liceeni cu bacalaureat, la mai putini locuri de ocupat in Uzina de Diplome DC. Si, daca ne gandim ce prestanta si respect de sine ai ca profesor atunci cand predai unor analfabeti intr-un liceu teoretic, impreuna cu bucuria unor prof. univ. dr. de la Particulara USH, dar lucrand in MEC, de a avea suficienti studenti/mana de lucru pentru a sustine o catedra, intelegem algoritmul din sistemul nostru de invatamant. Vi se pare ca am propus vreo solutie totalitara demascand, desi e un cuvant tare, o situatie abjecta si rusinoasa ca cea de mai sus? Credeti ca ploaia de facultati cu titulaturi ciudate care s-a abatut peste Romania post-89 este rodul dorintei de a scoate profesionisti in stiinte politice si administratie publica sau pur si simplu dorinta unora, din politica de pilda, de a avea unde sa predea, ca, deh, suna bine, cadreaza simbolic, are prestanta sa fi, pe langa altele, si prof. univ.? Ia ganditi-va bine!
Cat “despre absenta concursurilor de intrare si cercetare in invatamantul superior, despre numarul insignifiant de doctorate” in vechiul regim, chiar trebuie sa va aduc eu aminte, un baietas naiv de nici 24 de ani, ca aveti onoarea de a imparti dupa 1989 aceiasi profesiune cu domnii doctori Mischie si Dinel Staicu? Cu asmenea cercetatori si doctoranzi de renume occidentala, cred si eu ca era mult mai rau inainte de Revolutie (sau ce a fost!).
Luat pe sus de iuresul varstei, pesemne ca ce am scris acum doua saptamani avea nevoie de o nuantare, macar pentru beneficiul presupus de a ma scoate din „sfanta (mea) naivitate”.
Ei bine, nu prea m-ati scos.
Nu stiu de ce ati inteles ca eu as vrea a fortiori o planificare de tip socialist a sectorului economic si de invatamant. Nu cred ca am precizat negru pe alb ce tip de politica ar trebui adoptata pentru a se rezolva problema presanta a degringoladei sistemului nostru de invatamant si a relatiei bizare pe care o intretine de ani buni cu piata muncii.
Recunosc ca sunt vinovat de o anumita ignoranta (culpabila): nici nu stiam ca cifra de scolarizare este redusa doar pentru bugetati. Daca era vorba pe asa, nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa opinez in sensul in care am facut-o, deoarece cred ca, in acest caz, daca bugetarii ar fi singurii absolventi din tara asta, piata muncii i-ar absorbi usor (deoarece sunt putini!!), ba chiar ar mai avea nevoie de forta de munca.
Piata libera e dinamica, dar nu haotica (nici macar pe timp de criza), asa ca o seama de estimari si prognoze generale se pot face, cu cote de eroare subintelese. Din nefericire, mass-media nu se ocupa de trasmiterea si informarea populatiei pe o asemenea tema vitala. Stie vreun proaspat absolvent de liceu teoretic cam de cate locuri de munca, macar estimativ, vor fi nevoie peste 3-5 ani in domeniul x? Ma indoiesc ca, intre tate, barfe si omoruri, media se mai ocupa si de altceva.
Nu pledez pentru solutia “bugetatilor si atat” totusi: nu pentru ca bugetarul cu 8 si un pic ar ajunge in comuna Zbarcea (care, iata totusi, duce lipsa de doctori, profesori, etc., fiind condamnata de restul societatii, tinere si urbane, la extinctie pasnica in mod liber), fiindca asa l-ar obliga statul (obligatoriu) totalitar, si ar fi nevoit sa gaseasca metode alternative (ca cele enumerate de Dvs. si pe care le cunosc intr-adevar de la parintii mei), ci, din simplul motiv, ca nu poti sa interzici invatamantul universitar privat intr-un sistem politic democratic.
Si atunci in ce rezida inadecvarea dintre invatamantul universitar si piata muncii care ma deranjeaza? Pai, intai de toate, in modul cel putin dubios in care MEC-ul acrediteaza anumite facultati private, care puse pe facut bani multi, scot orwellian licentiati pe banda rulanta care intoxica piata muncii, unde, credeti-ma, rareori meritul conteaza la angajare, destructurand-o. Si apoi, exista o chestiune pur etica si deontologica: cum puteti Dvs., ca profesor, sa acceptati si sa tolerati realitatea absurda in care, in timp ce Dvs., la Universitatea Bucuresti, predati cu placere (cum ati recunoscut) unor studenti din partea carora aveti anumite (minime?) asteptari intelectuale, la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Private X, sute de nulitati, din partea carora nimeni nu se asteapta decat la plata ratelor, absolva ca si licentiatii Unibuc? Va place ca ei vor invada piata muncii si, cine stie?, in absenta meritocratiei la angajare, se integreaza (mai bine decat studentii Dvs.) in sistem? Va convine sa va opereze un absolvent de particulara sau unul de la stat care a platit, din lenea/din neputinta de a invata, 1000 de euro pe an? Ma indoiesc, va spun sincer.
Cum am terminat liceul in 2005, chiar trebuie sa mentionez aici situatia ingrata in care un coleg, baiatul unui cardiolog celebru din Romania, intra (da, cu o nota mica!) la Facultatea de Medicina din Cotroceni prin simpla schema idioata de a trece de sus pana jos la grile d sau a? Credeti ca, odata absolvent, va avea probleme la rezidentiat in spital? Si cati nu mai sunt ca el! Stati sa va opereze peste 5-10 ani. Pazea! Si totul de ce? Pentru ca MEC nu are o grila valorica decenta pentru a permite functionarea anumitor facultati private? Va place srl-ul Aurelian Bondrea? V-as recomanda o luna de lucru cu studentii de acolo. Sa nu innebuniti de ce gasiti!
Acum, ce ramane din liceu, in interpretarea mea totalitarist planificatoare cum sugerati? Pai, la naiba, cate licee teoretice ar trebui sa fie degradate din titulatura lor bombastica in ceva realist si modest? De ce liceul de cvasi-analfabeti X scoate absolventi cu diploma de bacalaureat in acelasi mod in care colegiul national Y creste viitori elevi buni, foarte buni sau eminenti? Oare pentru ca, si ma simt nevoit sa repet, fara diploma de bacalaureat, nu te poti inscrie la Facultatea de Diplome pe Bani NT de pe Dambovita? La mai putini liceeni cu bacalaureat, la mai putini locuri de ocupat in Uzina de Diplome DC. Si, daca ne gandim ce prestanta si respect de sine ai ca profesor atunci cand predai unor analfabeti intr-un liceu teoretic, impreuna cu bucuria unor prof. univ. dr. de la Particulara USH, dar lucrand in MEC, de a avea suficienti studenti/mana de lucru pentru a sustine o catedra, intelegem algoritmul din sistemul nostru de invatamant. Vi se pare ca am propus vreo solutie totalitara demascand, desi e un cuvant tare, o situatie abjecta si rusinoasa ca cea de mai sus? Credeti ca ploaia de facultati cu titulaturi ciudate care s-a abatut peste Romania post-89 este rodul dorintei de a scoate profesionisti in stiinte politice si administratie publica sau pur si simplu dorinta unora, din politica de pilda, de a avea unde sa predea, ca, deh, suna bine, cadreaza simbolic, are prestanta sa fi, pe langa altele, si prof. univ.? Ia ganditi-va bine!
Cat “despre absenta concursurilor de intrare si cercetare in invatamantul superior, despre numarul insignifiant de doctorate” in vechiul regim, chiar trebuie sa va aduc eu aminte, un baietas naiv de nici 24 de ani, ca aveti onoarea de a imparti dupa 1989 aceiasi profesiune cu domnii doctori Mischie si Dinel Staicu? Cu asmenea cercetatori si doctoranzi de renume, cred si eu ca era mult mai rau inainte de Revolutie (sau ce a fost!).