Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Economie de piaţă şi democratizare. Noi succese
- 08-10-2010
- Nr. 545
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 3 Comentarii
Scriam în numărul 312, din martie 2006: „În Italia, pe stradă, ai impresia că nimeni nu munceşte, dar toată lumea se simte bine. Dacă citeşti presa sau te uiţi la televizor, asculţi radio, atunci afli că economia e suptă de caracatiţa mafiei. Pe de altă parte, din statisticile publicate periodic de organisme internaţionale care nu par să fie în mîna mafiei italiene, afli că Italia ocupă unul dintre locurile fruntaşe în topul ţărilor industrializate. Poziţie pe care o are încă de mult, dinainte să înceapă Antonio Di Pietro lupta cu mafia. Se pare (dar cine poate băga mîna-n foc?) că acum Italia s-a mai curăţat – şi nu numai pe mîini. Dar n-a prea urcat în top. Încît începi să te întrebi dacă mafia asta, răul răilor, nu făcea, Doamne fereşte!, şi ceva bine. Sau, mai ştii, dar asta ţi-e şi frică s-o gîndeşti, că fără ea nu se poate, că e musai, un must. Cum italienii nu par înstare s-o stîrpească de tot, poate ar trebui să se consoleze cu gîndul (şi cu fapta) concubinajului, că de luat cu acte, pardon, nu poate fi vorba. E clar că italienii n-au auzit de domnul Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 […]
Rădăcini ale extremismului în România
Cartea lui Z. Ornea, „ Anii treizeci. Extrema dreaptă românească” rămâne, în ciuda timpului care ne-a adus multe alte contribuţii şi … dezinformări, deformări ale adevărului istoric, o carte de referinţă.
O analiză care începe cu anul revoluţionar 1848 ( paşoptismul a fost respins de extremişti), refuzul occidentalismului în favoarea unei exaltări a ortodoxismului oriental, a autohtonismului, apoi combaterea democraţiei pluripartite, a parlamentarismului, rolul lui Nichifor Crainic, admirator al fascismului italian, al lui Nae Ionescu în dicreditarea partidelor politice, al lui Mihail Manoilescu, partizan al corporatismului, elogiile aduse dictaturii din partea tinerilor intelectuali de vârf, Cioran, Mircea Eliade, Noica, Polihroniade,Nicolae Roşu ( obscur ca talent, dar foarte vehement)ş.a.
Reacţiile lui MihaiRalea, Ion Vinea, Şerban Voinea, Sandu Tudor, Tudor Vianu, apărători ai democraţiei, apoi disputa filosofie naţională – filosofie universală, antieuropenismul, etnicismul şi rasismul în plină desfăşurare, opoziţia unor Ibrăileanu, PP Negulescu, opiniile lui Sedxstil Puşcariu, D. Stăniloaie, latinitate şi ortodoxie, poziţia echilibrată a lui Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru ( cu oscilări), Şerban Cioculescu,. Rolul publicaţiilor „Vremea”, „Criterion”, „Gândirea”, „Buna Vestire”, „Cuvântul”, „Calendarul”, „Sfarmă-Piatră”, „Adevărul”, „Dimineaţa, publicaţii de orientări diverse, unele total opuse. Un capitolspecial şi extins se ocupă de fenomenul legionar. Menţionăm că lucrarea lui Ornea nu a fost aprobată de cenzur comunistă, PCR a ocultat cu bună ştiinţpă multe aspecte ale extremismului politic. Regretabilă este cosmetizarea care se practică tot mai larg de tineri şi relativ-tineri intectuali, în prezent.
Interbelicul a fost dominat la început de Brătieni, apoi au fost la putere
Ţărănişti, apoi liberalul Guţă Tătătrăscu, un servil politician carlist, Carol II, un spirit autoritar şi iresponsabil, industriaşii joacă un rol în politică, iar pe fundal se desfăşoară cuzismul susţinut de ardeleanul Goga, legionarismul. În 1930, Lgiunea număra 6000 de membri, în 1937 ea avea 272.000 de membri, iar la alegeri obţine peste 15% din voturi.
Care erau ideologii extremismului interbelic? Ne rfererim la cel de dreapta, pentru că stânga, în România, nu a fost niciodată puternică, social-democraţii au jucat un rol minor,iar comuniştii erau subordonaţi Internaţionalei cu centrul la Moscova. Nichifor Crainic scria în „Gândirea” despre şansele ortoxismului, eliminând orice deschidere spre Europa, Nae Ionescu, În „Roza vânturilor” propaga ideea „lichidării romantismului paşoptist”, Nicolae Roşu se aventura în a-l numi pe Kant şi urmaşii săi „ revoluţionari ficţionişti”, Vasile Marin care a plecat apoi în Spania să apere franchismul scria despre „Stat şi cultură”, adică o politică pe care comuniştii o vor aplica ei înşişi, după 1947, etc. Un moment de cumpănă a fost dizidenţa lui M. Stelescu în cadrul MişcăriiLegionare, acesta fiind un critic al „cruciadei românismului”. Stelescu a fost ucis în patul său de spital de camarazii care erau trimişi de Zelea Codreanu. Ca şi în PCR, în cadrul legiunii critica nu avea nici un drept. Românismul s-a manifestat nu numai ca ideologie, dar şi ca mijloc de jefuire a populaţiei evreieşti în 1940, idee preluată şi de generalul Antonescu. Termenul de „jidan” a devenit peiorativ în special datorită propagandei asurzitoare xenofobe şi antisemite a legionaruilor. Dacă li se poate imputa ceva şi multe li se pot imputa, apoi ura faţpă concetăţenii şi ne-concetăţenii evrei a fost dusă la paroxism. Chiar dacă Holocaustul din România nu poartă marca Legiunii, pentru că în ianuarie 1941 ea a pierdu lupta pentru putere, pregătirea masacrelor din Moldova, Basarabia, Transnistria se datorază în mare parte ACTIVITĂŢII tranşant antievreieşti a Legiunii.
Ce vedem astăzi? Pe fondul unei crize agravate de factori externi şi de incompetenţe interne, nostalgia procomunistă, prolegionară, pro-antonesciană devin fenomene de masă. Mai lipseşte fitilul – cine sunt de vină? Evident „străinii”. Niciodată omul de pe stradă nu a ştiu să vadă că oricare curăţenie începe din ograda proprie.
BORIS MARIAN
A fost cândva VA Urechia, acum au apărut urechelniţe, Liviu Ornea a spus ceva ce deranjează – la Piaţa Obor se vinde CUVÂNTUL LEGIONAR. Stimaţi urechişti nu aţi auzit de Legea care amendează manifestările extremiste? Credeţi că legionarismul nu a gfost extremism? Credeţi că legionarismul este mai bun decât comunismul lui Dej şi Ceauşescu? Dar poţi vorbi cu o urechelniţă? Iar ironia joasă a comentatorului cu titanii culturii miroase a periferie şi încultură.
Ca de obicei, domnul L.O. are un comentariu excelent. Ba chiar, de data aceasta, s-a intrecut pe sine. Nu este usor ca, dupa ce ai rezolvat toate problemele cercetarii (eventual si pe cele ale invatamantului), sa te ocupi si de Piata Obor. Astfel, distinsul si talentatul domn L.O. devine omul deplin al culturii romane. Asteptam cu multa nerabdare si alte subiecte la fel de interesante!