BIFURCAŢII. Încă un vot penibil
- 25-07-2012
- Nr. 634
-
Liviu ORNEA
- Actualitate
- 15 Comentarii
În 2000, foarte mulți oameni lucizi și raționali și-au călcat pe inimă, și-au învins dezgustul, au trecut peste principii și promisiuni și au votat cu Ion Iliescu – doar nu era să lase țara pe mîna lui Corneliu Vadim Tudor. Nu cred că sîntem departe de situația de atunci. Avem, pe de o parte, un USL care controlează autoritar aproape toate instituțiile statului – îi lipsește doar președinția. Ce e în stare să facă am văzut deja cu toții. Unii am fost uimiți de viteza cu care s-au produs schimbările legislative și instituționale, de lipsa de scrupule, de echilibristica dizgrațioasă pe firul subțire al legii. Alții nu sînt uimiți pentru că încă nu vor să vadă. Nu cred că mai e cineva care să mai pună preț pe declarațiile de bune practici dinainte de preluarea puterii. Oricum, însă, nici vorbă despre „lovitură de stat parlamentară“ (oximoron, de fapt; comparația cu puciul de la Moscova, din 1991, e forțată). Bomboana pe colivă (că tort, de unde?) e plîngerea depusă recent de USL, în baza articolului 168 Cod Penal, împotriva președintelui și a unor politicieni PDL pentru defăimarea țării. Pe de altă parte, oricît m-ar acuza unii sau alții de obsesie bolnavă, cred […]
@nea marin
Foloseste dom’le scrierea fara diacritice, nu inventa ortografia noua!
v-am mai zis ca suna a kirilica cu sh tz si altele!
De ce nu sch sau zz
@Paltin Ionescu
Mi-a mers la suflet nr. 4, cea cu educatia. Dar, dintre toate, intrebarea nr. 7 e chiar de coma ! Este uluitor, dar pana acum vreo doua luni as fi zis ca unul dintre liberalii pe care ii cred destul ponderati este dl Hasotti. Dar, vai !, exista cf. legilor lui Murphy tendinta de a ne atinge fiecare limita propriei incompetente, iar dl Hasotti la Cultura a avut ocazia sa-si dea masura sa adevarata. Auzindu-se in public ceva mai distinct, ne-am putut da seama ce-i poate intelectul. Un alt liberal este dl Adrian Iorguleacu : il cunosc personal si as mi mizat pentru el pana acum vreo 2-3 saptamani ca e un adevarat om de dreapta; chiar nu ii inteleg anumite sustineri de pe platoul Antenei 3. Cazul lui, tocmai pentru ca -repet – il cunosc ceva mai bine (dar desigur de la o oarecare distanta si conventionalitate) ma face sa cred ca oamenii au fiecare cate ceva ascuns prin dulapurile lor. De asemeni, de-a lungul anilor as fi mizat poate pe Campeanu, ca personalitate cu spirt parlamentar, ba chiar mi-a placut la inceput si tanarul Sova – pana cand contextul i-a impus si lui niste radicalizari aproape stupide. Pacat, pacat ! In fine, in clipa chiar nu vad nici o figura mai deosebita in parlament care sa-mi permita sa raspund (virtual) la intrebarea nr. 7. Dar cel mai revoltator mi se ce se intampla la nivelul sefilor celor doua camere. S-a sarit exact din lac in put !!! In locul Robertei Anastase – apare un troglodit precum Zgonea, iar in locul lui Blaga apare acest creier lipsit de circumvolutiuni care este Filip (cu nu mai stiu ce prenume). Revoltator !!
Par ailleurs : ca intotdeauna f. bine articolul lui Liviu Ornea.
(de fapt nu e „par ailleurs” decat in ordinea de idei a comentariului)
Esti chiar asa de sigur D-le M. ca ceea ce consideri dumneata adevar este echivalent cu adevarul matematic al rezultatului adunarii?
De ce mai vorbesti de procurorul general (recunosc ca am fost profund necajita cand am aflat ca o persoana care pana acum a meritat mai mult decat respectul nostru e egala cu niste …) cand aces’ comisie, pusa anume sa curete pe cine trebuie si sa murdareasca pe cine trebuie a fost obligata sa recunoasca ca nu se scalda in aceeasi balta (se transforma in lacul care ar trebui sa fie al normalitatii, pentru unul si mocirla pentru altul).
E normal sa jignesti pe cineva care nu e de acord cu tine? Stii ceva concret despre parerile platite? Ai ceva experienta?
1. Nu polemizez cu persoane despre care cred ca apartin cel putin uneia dintre urmatoarele categorii:
a. Incapabili sa inteleaga ce am scris;
b. Platiti sa scrie;
c. Nebuni, cu sau fara acte;
d. Incapabili de un limbaj adecvat spatiului public.
2. In comentariul anterior am lansat INTREBARI, nu DRONE. Spre deosebire de cei care ACUZA si cer PEDEPSE, cel care intreaba NU trebuie sa dovedeasca NIMIC. Cine nu intelege aceasta afirmatie, e invitat sa reciteasca punctul 1.
thumbs up, L.O.!
Aflat in vacanta, cu acces sporadic la internet, citesc deodata
mai multe contributii vechi si noi pa pagina „Obsevatorului Cultural”.
Ce ma frapeaza e inflorirea sofismelor in cele scrise de matematicieni.
In numarul de saptamana trecuta aveam „sofismul ironic” vs bunul simt. Il amintesc pe scurt:
La observatia de bun simt ca acela care se arata aprins contra unui acuzat
de plagiat aflat de partea unui val popular de demitere a prezidentului,
nu era defel miscat de acuzarea adusa anterior procuroarei generale aflate in tabara
care se ocupa de inalbirea dosarelor penale ale aceluiasi prezident.
La bunul simt al acestei observatii se raspunde : vrei ca sa se dea o lege ca
nu e condamnat nimeni de plagiat daca nu sunt condamnati TOTI plagiatorii
(cunoscuti) ? Concluzia implicita: in continuare noi il condamnam pe unul, dar nu pe cealalta !
Am avut mai de mult sofismul „(eliptic) olfactiv”, creator de iluzie olfactiva.
Avem acum sofismul interogativ (10 intrebari!). Nu ma opresc asupra lor, ar fi prea lung
pentru acest loc, ar fi probabil inutil pentru cel care le-ar lua acum, atat de tarziu,
de bune.
Dar ultima se separa de celelalte, inclusiv pentru ca este cea mai grea, desi declarat ar fi cea mai usoara.
Sa luam un exemplu ipotetic mai simplu: daca unul intreaba: „de ce spun eu ca „2+2=7” ?
se poate intampla ca unul sau cateva din mai multe raspunsuri sa fie la obiect:
1. spui „2+2=7” din lipsa de informatie (ignoranta).
2. spui „2=2=7” dintr-o personala carenta „aritmetica”.
3. spui „2+2=7” pentru ca, adept al „reformei in educatie”, faci texte grila
si asta e una din variantele gresite si vrei s-o depistam.
4. spui „2+2=7” pentru ca ii urasti pe „mediocrii” care vor sa impuna „2+2=4”.
5. spui „2=2=7” pentru ca asta e toana ta de astazi, maine poate spui altceva.
6. spui „2+2 =7” pentru ca nu esti liber si asta e ordinul curent.
7. spui „2+2=7” pentru ca asta iti aduce azi foloase.
8. spui „2+2=7” pentru ca s-au autodeclarat destepti cei care spun acest lucru.
9. spui „2+2=7” pentru ca urasti adevarul, chiar si cel simplu aritmetic.
10. spui „2+2=7” pentru ca vrei sa iriti.
11. spui „2+2=7” pentru ca citezi dintr-un banc.
si multe alte posibile explicatii.
Asa ca intrebarea 10 din lista de intrbari mai sus, mult mai grea decat exemplul didactic,
ar putea avea, in cel mai bun caz, raspunsul : din lipsa de informatie.
Altfel ce motiv onorabil ai ca sa numesti nefinantarea invatamantului, inchiderea a mii
de scoli, blocarea posturilor … „reforma in educatie” ?
Ei,TB si Ponta&Antonescu,plus camarilele inconjuratoare,nu vor suferi nici un fel de”damage”,la ei onoarea nu se pune.
Pentru noi,’cestia ce traim fie din leafa de la angajator,fie din aia de bugetar,fie suntem patroni de mici afaceri, pentru noi or sa se aseze prost de tot lucrurile.Mai ales daca vrem sa traim si noi civilizat,sub legi clare si respectate de toata lumea,sa ne putem face planuri viitor…
Fiindca,pe de-o parte,avem de-a face cu un presedinte care nu si-a controlat umorile nici o secunda,desi justitia ar fi putut deveni independenta si fara iesirile marinaresti care au dus la o stare inadmisibila de adversitate in societatea romaneasca.
Pe de alta parte,nu-mi pot reveni din stupoarea produsa de cretinismul semnarii in orb de catre ditai prim ministrul,fost procuror,a unei nu-s’ce intelegeri cu un personaj ca acel M.Dogaru…Pai de-astea trebuie sa faca un prim ministru al unei tari in criza,cu nenumarate probleme economice si sociale?Sa semneze in orb cine stie ce tampenii?
Unde naiba mai suntem noi si tara asta in tot haloimasul care este si va fi?
Pe strada Intelectualilor nr. 25 sect. 2 Bucureşti
O nouă firmă veche de cînd lumea şi-a redeschis molul-tare, mai nou.
La intrare te îmbie un panou uriaş publicitar avînd ca fundal
Fotografia unui drăgălaş superb copilaş rîzînd cu gura larg deschisă
Cu toţi dinţişorii sclipind în lumina unui soare grozav minunat.
( şi eu care mă gîndisem la un rechin, la un lup, la un urs, sau la un tigru ! ca să vezi ! ? ! )
”Pentru o capcană cumpărată două capcane gratis !
Capcane moderne, silenţioase Capcane pentru Grădina Zoologică
Capcane pentru oricine Capcane pentru orice
Capcane Nici-Nici, Capcane Sau-Sau Capcane Şi-Şi
Capcane ultimul răcnet Capcane-autentice autohtone şi neaoşe
Capcane veritabile Capcane cu orice,cu orz, porumb sau griş şi
Capcane invizibile, virtuale, intelectuale Capcane ce nu dau greş niciodată
Lume ! Lume ! Luaţi capacana, Două gratis ! Lume ! Lume ! E pentru toţi ! ”
P.S. Sincer vă sfătuiesc să nu intraţi ! Dar fiecare e Liber, Matur, Responsabil, şi
sper, Vaccinat ! Numai de bine !
Statutul şi stătutul
ÎN STATUL DE STAT DREPŢI, CULCAŢI, DREPŢI, MORŢI, PROŞTI, DREPŢI, STĂTUŢI, DEŞTEPŢI
Cînd matematica, aritmetica, geometria, raţiunea şi luciditate nu mai au nicio logică şi cînd foamea-nevoia-dependenţa de “capcane” e mai mare decît niciodată
A fost odată ca niciodată o revoluţiune, mîine-poimîine va fi şi un referendum, după aia va fi fost şi acesta o chestiune-a trecutului nostru glorios al patriei mumă, uitată şi îngropată undeva în non-memoria materiilor terci-ghiveci-gris-cenuşie şi viaţa va continua tot înainte ca nu doar de 2000 de ani încoace, liniştită şi paşnică ori/şi, în orice caz, nici-nici, să nu se supere nimeni, nici morţii şi nici comuniştii. Morţii oricum nu se mai supără săracii, important e să nu se supere ceilalţi, comuniştii sau / şi comunismul.
Aţi remarcat, citînd surse jurnalistico-intelectualiceşti, Pe zi ce trece OGRADA se măreşte, se extinde, se diversifică, noi animale ( hipopotami şi crocodili) apar ca prin minune-enigmă şi dilemă cosmică în spaţiul nostru strîmt, dar darnic şi teribil de omenos.
Noi ne facem că ne mirăm, ca să nu ne mirăm că nu ne facem că ne mirăm, şi ne agităm în grădina noastră naţional-zoologică, ca şi cînd nimeni n-ar fi priceput nimic începînd cu ianuarie 1990.
Referendumul de duminică sau duminica referendumului, cum se zice, ( şi toate celelalte evenimente plagiat, plagiate, semnături, mînării, boicoturi, borhoturi şi alte superbe înfăptuiri luminos-asasin-liber-democrate etc.) nu este/sînt decît Urmarea Firească a Cacialmalei din decembrie 1989 cu toate efectele ei NICI-NICI, colaterale, secundare, SAU-SAU, din culise, din boudoire, din academii, universităţi, şi în special în sînul elitelor intelectualiceşti româneşti, care atunci, în 1989, erau cele mai domesticit-genetic domestice-animale “sălbatice”, cei mai grozavi NICI-NICI, pensionarii unei ogrăzi zooloficale subtil amalgamînd ORI-ul cu ORI-ul, orzul cu orzul, şi alte concepte egalitariste de Pace şi Love în sertarele unei rezistenţe culturale de mucava, care mai ca niciodată ne oferă gratuit, Azi, roadele unor coloane vertebrale contorsionist-sublime “care va să zică că nu există” teribil de suculent-otrăvit-otrăvitoare.
Toate fiind, cu diabolică inteligenţă programate şi pregătite de dinainte de 1990, TOT AŞA, lucrurile vor continua Exact sau-sau Un pic Altfel, ca pînă mai ieri, povestea va avea urmările cunoscut necesar-indicate cu grijă democrat-capitalist-proletară în directivele parlamentarilor Nici-Nici şi înscrise în Statutul Stătutului de STAT Standard Stass drept-Strîmb perfect pus la punct sau/şi schimbat din mers în văzul zoo-lumii libere după necesităţi şi nevoi.
Cînd învîrtim prea mult acelaşi ghiveci în aceeaşi oală iese borhot-boicotul terci, iar bolul ? va cădea sau nu.
Apetisant rămîne ingenua ( aparent) nonşalanţă niciodată firesc pusă-n balanţa Grădinii Deliciilor ( Hieronymus Bosch ) noastre pămînteşti ! Poftă Bună ! 1+1=2= radical din 4. Zero Absolut !
Foarte bine-venit articolul, atat pt. „colegii autori”, cat si pt. „colegii cetitori”. As adauga:
Zece INTREBARI pt. INTELECTUALII-TALIBANI*
* Definitie. INTELECTUAL-TALIBAN: Persoana inteligenta, cultivata, onesta, angajata in disputa publica in mod fanatic si inoportun, fara a estima just efectele afirmatiilor sale, fie ele adevarate sau false.
Tema: Presedinte vs. Parlament
E limpede, astazi, calitatea clasei politice mondiale, in particular a celei autohtone. Prin urmare, incercam doar sa fim rationali si responsabili, fara patimi si iluzii.
Privind nu doar Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda, …, dar mai ales Spania (25% somaj SI semi-faliment), intreb:
1. Cum argumentati afirmatia „Nu era nevoie de reducerea salariilor” ?
Date fiind economia Romaniei si raportul intre nr. pensionarilor si cel al contribuabililor, intreb:
2. Cum vedeti asigurarea platii pensiilor si salariilor bugetarilor ?
3. Daca „taierea” nu se justifica, cum explicati logic SINUCIDEREA POLITICA (reala, nu simulata) a unui presedinte considerat si de dusmanii de moarte „foarte abil” ?
4. De ce reforma EDUCATIEI l-a preocupat mai mult pe un comandant de nava decat pe Prof.univ.dr. E. Constantinescu sau pe Prof.univ.dr. A. Nastase ?
5. Din toata perioada 1990-2012, cand credeti ca Justitia si TVR au functionat cel mai bine ?
6. Cum conciliati afirmatiile: „Parlamentul este expresia suprema a democratiei in statul de drept” , respectiv, „In toate sondajele de pana acum, Parlamentul Romaniei este perceput ca cea mai negativa institutie fundamentala a statului” ?
7. Numiti cinci parlamentari (din toate legislaturile) despre care aveti o opinie pozitiva; argumentati.
8. Estimati, dupa datele actuale, probabilitatea de a avea o REPUBLICA PARLAMENTARA, in care alesii sa se afle, MAJORITAR, undeva in intervalul care incepe cu „agramat/neica-nimeni” si se termina cu „infractor/pericol pt. securitatea nationala”.
Italia este o republica parlamentara, membra G8, care in ultimul sondaj apare ca cea mai corupta dintre democratiile europene traditionale.
9. Sesizati vreo legatura intre actuala situatie economico-financiara DRAMATICA a Italiei si faptul ca a fost condusa mult timp de un om foarte bogat,proprietar al celui mai important trust media ?
Ultima intrebare, cea mai usoara:
10. De ce le-am pus, aici si acum, pe celelalte noua ?
Paltin Ionescu
Referendumul este penibil, votul este clar, iar legatura
cu situatiile anterioare este fortata. \”Mai bine mort,
decat comunist\” este un simbol fara legatura cu situatia
actuala. Pericolul distrugerii statului de drept este real, indiferent daca poarta numele de lovitura de stat sau alt nume…
Ce vrea sa spuna domnul Ornea in acest articol? Vrea sa se justifice pentru neroziile pe care le-a sustinut atata timp? Vrea sa-si asigure o „intoarcere onorabila a armelor”? Ori pur si simplu, asa cum ne anunta, nu are despre ce sa scrie? Eu cred ca si atunci cand ne anunta ca nu are despre ce sa scrie, scrie dupa dictare!
Doua tabere care-au intrat in politica doar pentru propashire personala. Nu fac propaganda politica p-acilea, nu va-ndemn sa facetzi aia ori p-ailalta.
Va trimit insa, de-a ceti un docoment care mi-a dat fiori pe shira spinarii, semnat pantre altzii &de Ponta – e publicat pe larg in \”Adevarul\” de azi (ziua cand scriu), in care, se scrie, ei sunt d-acord \”in principiu\” cu desfintzarea *tuturor* institutziilor care se-ocupa cu lupta anti-coruptzie.
Daca Pleshu scria ca nu vrea sa schimbe-un berbec pa doua gashte, io va scriu ca *eu* (pe voi nu va-ndemn nimic) n-am de gand de-a sustzine o lovitura de stat fascistoida.
Le scriu p-astea, desigur, cu o juma\’ de gura, ca *s-ar putea* ca acel docoment sa fie o lovitura propagandistica data de sustzinatorii lui Basescu USL-ului. Daca, insa, acel docoment e *real*, pentru mine zarurile-s aruncate. Intr-o zi-doua, vom videa ce-i cu docomentu\’. Shi gata.
Cele bune,
Nea Marin
PENIBILE SURPRIZE SURPRINZĂTOARE
Undeva între “cifre şi oameni” şi acest “vot penibil”
Au început deja să se vîndă Conserve de boicot cu plagiate pliate-n 3,5 şi 7, boicot murat, Plăcinte cu boicot, Supă de boicot la pachet, Ciorbă de boicot cu verdeaţă, Sarmale-n foi de boicot, Tocăniţă de boicot şi lista continuă pînă dincolo de hotarele celebrilor creatori de legende, versuri şi iluzii minunate. Democraţia are cel puţin un merit Diversitatea ( şi Divertismentul ) Se gîndeşte iute şi se scoate profund. Teoreticienii Calmi Nici-Nici sau Sau-Sau şi cîteodată Ori-Ori uneori chiar Chiar-Chiar subliniază subtil multitudinea de maniheisme posibile de la cele fireşti la cele stupide, făcînd INvonluntar ? -INtelectual o comparaţie aiurisantă insistînd în explicaţii şi argumente Amestecînd , INconştient sau nu, momente istorice ToTaL diferite.
Dacă pînă şi astfel de oameni de la care avem “pretenţii” sînt pe momente năuciţi de vînzoleala-fierbinţeala vremurilor de 22 de ani tot încoace bătuţi pe muchie şi Originali Penibili dar Autentici, ce-am mai putea zice de cei care Plagiază Trunchiind pe-nţelesul Nimănui, Democraţia, în văzul tuturor şi a Lumii.
Domnul Liviu Ornea face o eroare furibund fatală, impregnat probabil de zemurile scurse din conservele rafturilor doctrinelor locale la modă.
“Mai bine mort decît comunist” era un cîntec în plin lucid Protest cu un puternic şi real avînt Revoluţionar Contra Comunismului-Comuniştilor la începutul lui 1990 cînd după ce Comuniştii ( unicul partid, criminal, comunist) Măsluiseră Criminal o „revoluţie”, puseseră mîna pe putere Manipulînd în continuare poporul şi ţara pregătind Măsluirea primelor alegeri “libere” şi “democrate” printr-o permanentă Deturnare de Adevăruri şi fapte, la care colaborau fiind în guvern la putere intelectuali de vază adulaţi(şi azi) ai României comuniste şi post, nu spui cine persoană importantă.
Carele va să zică, să-i mai amintim Dlui. Ornea că Nesituînd, vers-cîntecul „Mai bine mort decît comunist”, în mod Obiectiv în Contextul 1989-1990, şi atribuirea acestuia, chiar indirect, a atributului de „maniheism stupid”, sfatul, pe care-l DĂ, superior intelectual de un snobism penil-lamentabil, sintagma ” Nici mort nici comunist ” devine astfel, un NEADEVĂR, un simplu Slogan de Mahala Ideologică, ESTE o gogoriţă sfruntată, ŞI aproape O JIGNIRE, pentru cei care au avut curajul să se jertfească murind sau distrugîndu-şi viaţa luptînd ÎMPotriva Comunismului Criminal, nu ESTE decît un AMALGAM jegos ( eufemism !), o manipulare doctrinar-ideologică de ultimă speţă, pentru Simplul Fapt că Dacă aveai Curajul să lupţi împotriva Comunismului erai un OM MORT, dacă nu la propriu cu siguranţă la figurat desfigurat desmembrat distrus desrădăcinat. Şi azi, cei care încearcă cu chiu cu vai să scoată la lumină adevărurile crimelor comuniste şi sensul criminal al ideologiei comuniste sînt ocoliţi, huliţi şi trataţi cu termenul de, manipulat şi devenit azi drept o insultă,
” anticomunist „.
Această Halucinantă amnezie penibilă pe vreme de boicot-caniculă-referendum-plagiate şi democraţie mai originală decît orice basm, ne pune, pur şi simplu pe gînduri, ne uimeşte şi ne întristează într-atît încît vom striga din răsputeri „WAKE UP BABY !”
Oamenii îşi pierd din ce în ce mai uşor Uzul Raţiunii şi Firescul Bunului Simţ. PENIBIL !
„Dar tot pe seama lui, măcar în parte, și a guvernelor pe care le-a girat în ultimii patru ani se pot pune începutul de funcționare independentă a justiției, introducerea măsurilor de austeritate care, pînă la proba contrarie, ne-au ferit de dezastrul Greciei,… ” Dle Ornea, ii atribuiti lui Basescu merite pe care nu le are. Grecia, si celelalte tari din UE care au probleme din cauza supraindatorarii sunt in zona euro. Nici o tara din UE care nu e in zona euro n-are probleme deosebite cu datoria publica. De unde pina unde ipoteza ca tocmai Romania ar fi putut sa aiba astfel de probleme daca Basescu nu ne-ar fi salvat cu masurile lui de austeritate? Doar ca sa gasiti motive de lauda pentru el?