BIFURCAŢII. Japoneze

S-a întîmplat să fiu, la începutul lui ianuarie, în Tokyo. Nu eram acolo pentru prima oară, dar, ca de fiecare dată, am fost şi acum uimit şi cam neplăcut impresionat de politeţea japoneză. E mai rău decît în America, unde zîmbetul lipit de faţa fiecăruia m-a indus întîi în eroare, crezînd că mi-e adresat, mai ales cînd îl vedeam pe faţa vreunei femei drăguţe cu care mă intersectam. Aici, în Japonia, fiecare se înclină pînă la pămînt, chelneri sau vînzători fug cu paşi mici să-şi facă treaba şi toţi rostesc mecanic, fără să se uite măcar la tine, aproape întruna, nişte formule de politeţe care nu se ştie pe cine ar trebui să fericească. Iniţial te păcăleşti, crezi că pentru tine sînt urările; apoi constaţi că le repetă cu regularitate în timp ce trebăluiesc prin magazin. E o politeţe nenaturală, de roboţel programat să fie curtenitor. Dar, curios lucru, aceiaşi japonezi transplantaţi în mediul european – stewarzii de pe liniile aeriene care leagă Europa de Japonia, de exemplu – părăsesc imediat conduita aceasta şi se adaptează din zbor stilului occidental. Nu e, aşadar, ceva asumat şi interiorizat, ci o simplă conduită învăţată de care, har Domnului, se pot dezbăra rapid. […]