Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Legea învăţămîntului. Masteratul didactic
- 16-04-2010
- Nr. 520
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 10 Comentarii
Actualul proiect de lege a învăţămîntului (două legi, de fapt, pentru că, acum, Statutul personalului didactic, titlul IV din proiect, este o lege separată) stîrneşte meritate discuţii. Păcat doar că predomină comentariile după ureche, interpretările tendenţioase deloc nevinovate (nu e greu de priceput de ce sînt privite ca discriminatorii noile modalităţi de desemnare a organismelor de conducere, de ce sar ca arşi sindicaliştii), politizarea excesivă sau opiniile unor ziarişti care nu prea ştiu ce şi despre ce scriu. În vacarmul ăsta, din care se disting mai ales glasurile unor veleitari, pretinşi oameni de ştiinţă, ca Marga sau Miclea, criticaţi mereu de un Vlaston a cărui calificare e greu de aflat, vocile calme, echilibrate, ale celor într-adevăr pricepuţi, singurele care ar merita ascultate, răzbat foarte greu. Nu vreau să discut probleme punctuale, o face destulă lume şi am convingerea că multe chestiuni nevralgice îşi vor găsi rezolvarea: ştiu oameni inteligenţi şi interesaţi doar de binele şcolii, ce lucrează pe tăcute la îmbunătăţirea proiectului, care, cel puţin sub raport juridic, scîrţîie rău. Dar aş vrea să mă refer, oarecum în prelungirea „Bifurcaţiei“ din numărul 519 al revistei, „Despre calitate…“, la o problemă de principiu. Articolul 207, cu precizarea din articolul 209 […]
Poate ca ar trebui comparate lucruri si fapte ce se pot compara. Pana una alta Romania face parte din Europa, sistemul educational universitar la fel, asa ca. pentru cei ce doresc comparatii mi se pare mai util sa se rezume la cele europene atata timp cat am adoptat sistemul Bologna, exista schimburi universitare in cadrul ascetui sistem etc ( mi se pare o pierdere de timp sa stam si sa discutam daca in Botswana sau in nu stiu ce stat din nordul Americii exista masterate didactice de doi ani!!!).
In Europa nu exista asa ceva si este si normal: nu-i decat o pierdere de timp, ceea ce primeaza este gasirea unui echilibru intre calitatea stiintifica a profesorului si componenta pedagogica. Este absurd sa-ti imaginezi ca vei avea profesori buni daca vei introduce obligatoriu un master pedagogic de 2 ani ( si un an mi se pare foarte mult daca partea pedagogica este prioritara). De altfel, as dori sa aflu de la sustinatorii acestui proiect aberant ( master didactic de doi ani) in ce tara europeana mai exista asa ceva, daca se merge pe ideea ca este intr-adevar ceva util, cu un impact puternic si nu o gaselnitza oarecare doar ca sa existe o schimbare!
Interesante „presupuneri” legate de SUA.
Si faptul ca masteratul de doar un an de la ei ar urma sa dureze 2 ani la noi. Ca asa i-ar conveni „legiuitorului Miclea si disciplinei sale.
Tot in SUA, la unle scoli, elevii isi schimba colegii la fiecare ora. Asadar, cei care vor sa aprofundeze domeniul pot face ore cu profesorul „olimpic”, ceilalti pot – dupa capacitati – sa fie in clase de „bucatarie”. Problema e cand parintii nu inteleg cat le pot si vor copii. Si atunci, evident, vinovat e cadrul didactic.
Stimate Domnule Corneliu Sarbu,
Multumesc pentru precizare. Tin totusi sa completez ca in Statul Maryland, unde predau la o universitate publica (UMBC), e necesar doar un examen de certificare administrat de catre stat. Daca poti lua acel examen fara a avea studii pedagogice atunci ai dreptul de a preda.
Sigur, e important sa stim si sa comparam in ce consta certificarea in alte sisteme de invatamant (alte tari , state americane etc), dar discutia sistemului romanesc trebuie sa plece de la realitatile din Romania: exista deja examenul de definitivat, examene de grad etc, deci un sistem care, cel putin din punct de vedere formal e bine pus la punct. Problema calitatii s-ar putea rezolva dintr-un foc daca definitivatul, inspectiile si examenele de grad ar deveni mai serioase si s-ar renunta la micile atentii care pleaca de la cafele si gustari si ajung la portbagaje pline si cadouri substantiale hranind astfel imense conflicte de interese.
Parerea mea e ca un master suplimentar care sa conditioneze dreptul de a preda in scoli nu ar face decat sa hraneasca apetitul romanesc pentru acumularea de diplome inutile. Prima problema – si poate e doar o problema de cum percepe populatia diplomele – e ca aceste diplome confera in mod automat niste drepturi (de a fi angajat pe anumite posturi, sporuri salariale) si de aceea sunt atat de dorite, ceea ce in contextul romanesc
actual creaza o a doua problema: se gasesc suficiente universitati SRL care practic vor vinde aceste diplome contra cost, bineinteles fara o acoperire in cunostinte sau training. Va dati seama ce piata imensa e cea a profesorilor nevoiti sa-si ia un master in educatie
ca sa predea la clasa? O adevarata mina de aur masterul asta! Oare care din universitati va fi prima interesata sa confere asemenea diplome (contra cost, si la fara frecventa, evident)? Sa nu-mi spuneti ca va fi oprita de ARACIS sau de alte agentii de integritate ca am sa rad.
Domnule Sarbu,
Nu va suparati dar exemplul dat de dumneavoastra este complet irelevant. Masteratul in muzica nu poate fi considerat un masterat stiintific. Muzica nu este o stiinta, ci este o arta si ca atare un masterat in muzica poate fi incadrat la masterat profesional. Probabil ca aceasta si este explicatia pentru care fiica dumneavoastra a fost obligata sa frecventeze si un masterat didactic.
Obligativitatea unui masterat didactic, atata timp cat pentru sustinerea unui doctorat ti se pretinde un masterat stiintific este un abuz. Pentru ca aceasta impunere blocheaza accesul unui tanar spre cel de-al treilea ciclu de studii si anume cele doctorale. Si aici apare o contradictie flagranda intre intentia legiuitorului care sustine ideea unei cat mai bune pregatiri a profesorilor de liceu si blocarea studentului spre ciclul 3 de studii. Adica un doctor in matematica sau in fizica nu poate preda in liceu decat dupa ce frecventeaza inca doi ani de master didactic ?
Domnule Andrei Draganescu, in postarea mea (vezi mai sus) m-am referit la fiica mea, care este cetatean american, are un masterat in regula luat la Univ. din Louisville, in muzica – specialitatea vioara, cu care poate fi acceptata ca vilonist in orice orchestra simfonica. Dar pentru a putea deveni profesor intr-o scoala publica, ea TREBUIE sa revina, pentru un an de zile, la universitate, pentru o pregatire speciala, psiho-pedagogica presupun eu. Asadar, ea detine deja un masterat de specialitate, dar trebuie (nu stiu exact in ce anume consta acest „trebuie”) sa aiba si o pregatire speciala, pentru a fi acceptata sa predea intr-o scoala publica. La scoli private ea chiar preda, in acest moment, deci nu de acolo vine vreo problema. Nu vi se pare relevant ?
Stimate CMC, cata vreme va ascundeti in spatele unui sir de majuscule in loc de nume, nu prea avem ce discuta.
O ultima precizare: pe lista de discutii a Edu_Cer a aparut, de curand, o postare a unei mame nemultumita de prestatia unui profesor emerit, care isi cheltuia „talentul” si energia doar cu elevii de nivel olimpic de la clasa sa, pe ceilalti tratandu-i ca si cand (aproape) n-ar exista. O pregatire psiho-pedagogica menita sa aneantizeze un asemenea mod de gandire este cat se poate de necesara, mai ales ca, in Romania actuala, dispretul fata de „aproapele” este regula si nu exceptie in comportamentul zilnic. Ar fi un inceput bun si necesar, chiar daca, la inceput, programa va fi „deturnata” – asa cum se intampla cu tote celea intr-o economie care nu este nici capitalista, nici socialista, ci ceva „original”, vorba marelui si distinsului om politic – intemeietor de „originalitati” in Romania – sub conducerea caruia am construit, cu succes, dezastrul actual.
In multe state americane, dar nu numai, dreptul de a preda in scoli publice, ma refer la clasele 1-12, e dat de un \”teaching certificate\”, ceea ce e *mai putin* (durata, efort, bani) decat un master; de fapt poate fi doar un examen si nu un program de studiu. Dar un profesor care are un *master in materia de specialitate* (d. ex. matematica daca vrea sa predea matematica in liceu) este semnificativ mai apreciat decat unul care are un master pedagogic, care si in SUA este mult mai usor de obtinut (si mai neinteresant) decat unul in stiinte.
si nu obligativitatea sau durata. Un program de master fusherit e nu numai irelevant dar si un consum de resurse (timp, bani). Totul e sa nu se umple programul de master pedagogic cu materii sterpe, eventual reluari usor modificate ale unor cursuri din facultate, numai ca sa aibe diverse persoane norma implinita. Cred ca un master cu o componenta practica luata in serios, cu o metodica a predarii materiei de specialitate bine prezentata nu poate fi decat benefic. Imi aduc aminte si acum cu mare placere de cursul de metodica al regretatului Prof. Panaitopol, unde in principal invatam cum trebuia prezentata matematica la clasa (de liceu). Dar de „pedagogia” (singurul meu 8 din facultate) si „psihologia” pe care a trebuit sa le invat in facultate ma puteam lipsi usor.
Afirmatia din text „În primul rînd, se introduce, prin lege, obligativitatea a ceva nedefinit în termenii acestei legi, nici a uneia precedente” mi se pare extrem de relevanta.
Va rog nu mai dezinformati prin omisiune cu SUA. In majoritatea statelor din SUA este nevoie de Master, nu de unul educational, care este necesar pentru avansare pe pozitii specifice in educatie.
Singurul lucru discutabil in legatura cu masteratul psiho-pedagogic ar putea fi DURTA sa, de 2 ani. Despre necesitatea sa nu exista nici-o indoiala. Nu vi se pare semnificatvi faptul ca in SUA trebuie sa obtii un masterat (durata sa fiind de 1 an) pentru a putea deveni profesor – de orice specialitate – intr-o scoala publica ? Aceasta informatie provine din propria-mi familie, deci nu este „dupa ureche”. Cei care se vor indrepta spre un astfel de masterat vor fi aceia care chiar tzintesc sa devina profesori, ininvatamantul liceal sau pre-liceal. Cu ce impieteaza aceasta orientare asupra „saracirii” baziinului de cadre didactice pentru universitar sau pre-universitar ? Cu nimica ! Daca se vor gasi, in sectorul privat, angajatori care sa se multumeasca a angaja, pe orice tip de post, un absolvent de masterat psiho-pedagogic, asta este treaba lor. Pentru a face fata necesitatii stringente actuale de a mari cu orice pret calitatea absolventilor de invatamant pre-universitar nu este nevoie in primul rand de mari maestri in stiintele pe care le predau, ci de mari maestri in a lucra cu elevii, conform capacitatii fiecaruia si de a-i aduce la acel nivel de posesiune de COMPETENTE (si nu de EXCELENTA) care sa-i faca apti de a face fata – la nivel mediu – necesitatilor pietei muncii. Pentru asta profesorii au nevoie de pregatire speciala psiho-pedagogica. Apropos, se stie de catre criticii acestui tip de masterat ca, actualmente, in Germania, o persoana care a absolvit o facultate de stiinte, are un doctorat si a lucrat ani buni in cercetarea nu poate sa fie acceptata ca profesor de liceu inainte de a se intoarce la universitate, unde va efectua un masterat de psiho-pedagogie ? Criticii noii legi cunosc, oare, aceste REALITATI ? Stiu ei ce critica, de fapt ? Mi mi se pare ca NU !
Ca de obicei, articolul este la obiect si ridica o problema importanta legata de formarea cadrelor universitare. Si eu gasesc deplasata ideea obligativitatii unui masterat didactic, pentru a putea accede in invatamantul superior. Cu atat mai mult cu cat ciclurile 2 si 3 de studii pun accentul (sau ar trebui sa-l puna) pe activitatea de cercetare. Un absolvent de liceu se presupune ca deja poate prelucra informatia la un alt nivel de intelegere, comparativ cu un elev din clasele 5-8 și in mod evident talentul pedagogic va diminua treptat ca importanta, in dauna bagajului de cunostinte stiintifice. Altfel spus, e de preferat sa avem in universitati profesori excelent pregatiti stiintific chiar daca mai lasa de dorit la capitolul pedagogic, decat sa avem niste pedagogi excelenti, dar care lasa de dorit la capitolul stiintific. Iar starea de fapt din universitatile romanesti demonstreaza justetea afirmatiei mele. In momentul de fata avem 80-85 % dintre cadrele didactice concentrate pe activitatea de predare (cel putin la nivel declarativ) si lucrurile nu merg deloc bine.