BIFURCAŢII. Literatură science-fiction

  • Recomandă articolul
Nu, nu vreau să-i iau pîinea de la gură domnului Michael Haulică. Mă uit numai la programul de guvernare, secţiunea dedicată învăţămîntului superior şi cercetării. Las la o parte introducerea care pare copiată dintr-un manual prost de pedagogie şi mă uit, uimit, la lista obiectivelor. E construită cu presupoziţia implicită a impenitenţei. Cine, adică, i-ar trage pe guvernanţi la răspundere dacă obiectivele nu vor fi îndeplinite? Îi costă ceva să înşire vorbe frumoase? Nimic. Iată, de pildă, primul obiectiv. „Realizarea unui sistem educaţional stabil, echitabil, eficient şi relevant.“ Relevant, pentru cine? Stabil – dă, Doamne!, dar nu prea văd cum, din moment ce nu mai prididim cu schimbările. Echitabil? Perfect, dar faţă de ce şi de cine? Al doilea e un fel de wishful thinking, tradus în română prin gîndire cu premeditare: „Asigurarea a 6% din PIB pentru educaţie“. Chiar aşa, în plină criză, cînd nu e clar nici de unde se scot salariile?   Al treilea: „Asigurarea calităţii şi stimularea excelenţei în învăţămîntul superior de stat şi privat“. Minunat! Doar că, în urma recentului audit prin care a trecut Universitatea din Bucureşti, am înţeles că, pentru birocraţii de la Bruxelles pe care ne-am grăbit să-i clonăm pe româneşte, universităţile […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }