BIFURCAŢII. Locotenent colonel A. Nicolau, cititor de Proust

Prin primăvara lui 1986, am găsit, într-un anticariat de la colţul bulevardului Republicii cu Calea Moşilor (azi e un piano bar acolo), o ediţie Proust în NRF, Gallimard. Nu era prima, era trasă în 1926-1929, dar orişicît, vedeam pentru prima oară toate volumele acelea cu hîrtie groasă, gălbuie, frumos înşirate pe un raft. Le-am privit, pe unele le-am răsfoit. Mă mînca rău palma dreaptă.   Îmi plăcea şi îmi place încă mult Proust, nu m-am despărţit de el. Îl citisem prima oară în adolescenţă, la sfîrşitul liceului şi în armată, în ediţia BPT, traducerea lui Radu şi a Eugeniei Cioculescu (am citit, după 2000, şi traducerea Irinei Mavrodin) – snobism, bănuiesc că ar zice Radu Mareş: ce să-ţi placă, ce să-ţi mai placă la Proust? Îmi aduc totuşi bine aminte că am auzit, odată, o prozatoare de toţi stimată, spunînd că atunci cînd îl citeşte pe Proust, îi vine să se lase de scris – snoabă şi ea, desigur.   Eram în primul an de muncă, profesor stagiar la Liceul nr. 6 din Tîrgovişte. Aveam banii mei, nu mai trebuia să le cer părinţilor. O mie de lei era, totuşi, o sumă mare, mai mult de jumătate din leafa mea […]