BIFURCAŢII, Miturile lui Imre Kertész

Textul acesta îmi fusese cerut de B. Elvin pentru Lettre Internationale, urmînd să însoţească traducerea unor scrisori ale lui Imre Kertész. Pînă la urmă, revista n-a obţinut copyrightul şi traducerea n-a mai apărut. Public aici, uşor modificat, articolul meu, în amintirea lui B. Elvin. Pentru Proust, Wagner înseamnă o anume estetică, un tip de compoziţie mozaicată care ordonează şiÎn căutarea timpului pierdut. Izolat în camera sa, înfofolit, Proust ascultă la teatrofon Parsifal (dar, cu siguranţă, a văzut şi cel puţin o reprezentaţie la Opera din Paris), şi Farmecul Vinerii mari – bucată scrisă înainte de Parsifal şi adăugată ulterior – îl conduce treptat către ideile expuse în Prizoniera: religia artei, sacrul devenit profan (apud. J.-Y. Tadié, Proust, Gallimard, 1996).   Kertész pare să parcurgă drumul invers. E agasat de contemporanii printre care e obligat să trăiască şi de preocupările lor pedestre, de viermuiala haotică, de o societate care se închină doar Marii dihănii şi care a pierdut de mult spiritul autentic al sărbătorii. Pe care el încearcă să-l regăsească prin artă: ar vrea să umple profanul cu sfinţenia artei. Ce înseamnă aici autentic? Înseamnă, fără îndoială, sacru, religios în sens foarte larg şi primitiv. De aşteptat din partea lui Kertész […]