BIFURCAŢII. Pe cînd serveam patria,

care pe vremea aceea se numea Republica Socialistă România, noi, teriştii, nu prea aveam de-a face cu trupeţii. Mă rog, în prima zi ne-a îmbrăcat unul dintre ei, de la „itendenţă“, apoi vreo două-trei luni am avut cîte un sergent bătrîn la fiecare baterie (da, am făcut-o la Artilerie, la Focşani), pe-al meu îl chema Amariei şi era din Gugeşti, şi cam atît. Ne şi uitam cu destulă suspiciune, ca să nu zic mai mult, la ei, din înaltul examenului nostru abia luat – nu intraseră la facultate, poate nici nu dăduseră… Tot ei, însă, se ocupau de staţia de amplificare a unităţii. Şi asta ne interesa. Chiar foarte mult, deşi habar nu aveam de teoria militară care spune că trebuie ocupate întîi televiziunea şi radioul (în general, n-aveam habar de foarte multe lucruri, dar eram plini de noi). Ca intelectuali ce eram, viitori studenţi, ce, te pui?, n-a fost greu să ne infiltrăm şi noi. Împreună cu vreo doi colegi, am ajuns să ne ocupăm de staţie. De fapt, oficial, îl ajutam pe trupetele care era şef acolo. Un băiat minunat.   Ne-a tăiat scurt ifosele: se vedea de la o poştă că era deştept, citise măcar cît noi […]