Brancusi: Domnisoara Pogany

Cind nu mai sintem copii sintem deja morti. Constantin Brancusi Scurta ucenicie in atelierul lui Rodin, in primele luni ale anului 1907, se constituie pentru Brancusi, pe termen lung, drept experienta decisiva. O probeaza a posteriori cel putin noua teme, ce preiau ca atare titluri ale unor sculpturi semnate de Rodin. intr-adevar, lucrari brancusiene precum Sarutul, Somnul, O muza, Danaida, Vrajitoarea, Cariatida, Adam, Eva, Fiul risipitor trimit la compozitii omonime, pre-existente in opera maestrului francez, construiesc replici, ofera argumente, etaleaza un contrast fertil de viziuni creatoare. Dar polemica constructiva, initiata de discipol, pare a se extinde si la lucrari necorelate explicit prin titluri identice. La Domnisoara Pogany, de pilda, discursul plastic apare confluent cu cel dintr-un bronz de Rodin, Je suis belle (1882) – ceea ce deschide posibilitatea ca Brancusi sa-l fi folosit si pe acesta din urma ca sursa de inspiratie. * in Je suis belle, saltului insolit al femeii, proiectindu-se fulgerator intre bratele intinse ale barbatului, ii ghicesti o iuteala felina, de linx sarind la grumazul unui armasar. Gesturile instantanee sint potential agresive, il limiteaza pe cel caruia ii sint destinate la raspunsuri reflexe, posibil inadecvate, corespund unei strategii de dominare. Rosalind Krauss vorbeste despre „dira aproape perversa […]