Brancusi: Muza adormita

„Asadar sculptura nu este altceva decit apa. Apa insasi …“ Constantin Brancusi Simultan studiilor consacrate Domnisoarei Pogany, Brancusi lucreaza si la o suita de compozitii ce urmau sa inspire Muzele adormite. Cap de femeie, studiu pentru potretul lui Renée (c. 1908, pierdut) surprinde admirabil vitalitatea baroanei Renée Irana Frachon, invitata sa pozeze in atelier. Dar compozitia de factura academica, de un estetism desavirsit – prin reusita unor detalii precum candoarea privirii, fragezimea buzelor, coafura seducator dezordonata –, sculptorul o utilizeaza doar ca prototip, ca simpla matrice formala. De la care pornesc, abia acum, cercetari efective de dezvoltare a portretului. La versiunea urmatoare, in piatra, intitulata Baroana (pierdut, 1909), artistul comite, evaziv, un prim pas inspre alegoric. Mese subtiri dispuse continuu, ca o platosa, acopera ordonat crestetul modelului, subliniindu-i ovalul prelung : frunte disimulata cochet sub o bucla eleganta de par, sprincene arcuite inalt, pleoape insezisabil contractate, nas drept si fin, buze subtiri… Un aer de virtualitate, la portretul Baroanei, demarcheaza aceasta compozitie de lucrarea primara, Cap de femeie. Chipul figurat acum de artist descinde insezisabil inspre imaginar, materilizeaza un anume gind, suscitat poate de o particularitate surprinsa pe fata modelului. Este, in fapt, vorba de un cap de expresie, aidoma […]