Bucureşti. Praf şi sînge
Fragment din volumul ce a fost lansat duminică la Bookfest 2014
- 28-05-2014
- Nr. 724
-
Malgorzata REJMER
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
MAŁGORZATA REJMER este absolventă a Studiilor interdisciplinare umaniste şi sociale din cadrul Universităţii din Varşovia şi doctorandă la Institutul de Cultură Poloneză al aceleiaşi universităţi. În 2009, a debutat cu romanul Toksymia (Toxemie), nominalizat la Premiul Literar Gdynia şi la Premiul Asociaţiei Editorilor de Carte din Polonia. Volumul Bukareszt. Kurz i krew (Bucureşti. Praf şi sînge) este bestseller în Polonia şi a fost nominalizat la Premiul pentru Cea mai bună carte de reportaj a anului 2013 – apare acum, la Bookfest 2014, în traducere românească la Editura Polirom. Fascinată de România, Małgorzata Rejmer a realizat „o suită de reportaje sau un mare reportaj“ despre Bucureşti şi despre istoria recentă şi societatea românească. Împletind trei planuri temporale – România contemporană, cea a epocii comuniste şi cea interbelică –, volumul descrie un prezent aspru şi un trecut dramatic, reamintindu-ne lucruri pe care nu avem voie să le uităm – reeducarea prin tortură, sistemul totalitar, interzicerea avorturilor şi tragediile care au urmat de aici. De la prigoana comunistă la ascensiunea lui Ceauşescu, de la Casa Poporului, perioada decreţeilor, colectivizarea sau corupţia, cîinii vagabonzi ori cartierele ca Militari sau Ghencea, toate îşi găsesc un loc în această carte, ce are prospeţimea şi obiectivitatea perspectivei […]