BUENOS AIRES QUERIDO. Mituri urbane
- 03-12-2009
- Nr. 503
-
Justina IRIMIA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Amica mea Paula umple cu grijă recipientul de lemn, lovind uşor marginile, pentru ca iarba verzuie să se aşeze comod, aşa cum cere tradiţia. Cu un alt gest reflex, apucă ceainicul plin şi toarnă, la fel de grijuliu, nescăpînd din ochi iarba, pe sfert încă uscată. Acest sfert va rămîne astfel, supunîndu-se strictei legi legate de cel mai comun ritual argentinian – prepararea infuziei de mate. Menţionat pentru prima dată la sfîrşitul secolului al XVI-lea, el mate este termenul folosit pentru a desemna atît planta (tradiţional numită yerba) din care se prepară infuzia, cît şi recipientul cilindric sau rotund, de oţel, metal sau lemn din care se bea aceasta. Un clasic al zonei cunoscute drept Conul Sudic (zona formată din Argentina, Chile, Uruguay), planta din care se fierbe această infuzie s-a transformat de mult în băutura tradiţională a fiecăreia dintre aceste ţări, devenind faimoasă cu precădere în Uruguay şi Argentina. Deşi, în Conul Sudic, Uruguayul ocupă primul loc la consumul de mate, poziţia sa neprivilegiată şi lipsa de reputaţie în lume le împiedică asocierea – neşansă transformată în privilegiul ţării vecine, de care îl desparte un fluviu, dar de care îl unesc limba şi istoria. Construit cu dragoste, răbdare […]