BUENOS AIRES QUERIDO. O ţară dezbinată (II)

Cuplul prezidenţial recurge la educaţia publică pentru a susţine un tot mai agresiv cult al personalităţii – manualele şcolare sînt inundate de imaginile Evei şi ale lui Perón, iar unele fragmente din cărţile şi discursurile acestora – folosite drept material de studiu. Celor doi li se adresează şi ode special compuse. Figura lor omniprezentă alimentează un misticism politic provocator de mari pasi-uni, în fiecare din cele două tabere ideologice. Primele manifestaţii antiperoniste se organizează sub sloganul „Jos dictatura opincilor“. Reacţia clasei proletare (după unele surse, cuvintele lui Perón însuşi): „Opinci da, cărţi nu“. Adoraţia atinge ridicolul atunci cînd tradiţionala zicală „Dumnezeu este nativ argentinian“ se vede înlocuită cu afirmaţia „Dumnezeu este peronist“!   În 1951, Eva acceptă nominalizarea la vicepreşedinţia Argentinei, propusă de Partidul Peronist, dar renunţă la scurt timp, îngrijorată de opoziţia sectorului militar şi a aristocraţiei. Alt motiv, care devine evident un an mai tîrziu, este de natură medicală. I se diagnostichează cancer uterin. După alegerile din iunie 1952, cînd soţul său cîştigă preşedinţia pentru a doua oară, Eva este în stare gravă, dar disimulează, în timp ce salută mulţimile, în maşina care face înconjurul capitalei. Un suport din ghips şi sîrmă, cu ajutorul căruia poate sta în […]