BUENOS AIRES QUERIDO. O ţară dezbinată (III)

Generalul se menţine la putere timp de 3 luni, avînd un control din ce în ce mai slab asupra forţelor disidente. La sfîrşitul lui august, îşi anunţă demisia, dar clasa proletară îşi reafirmă sprijinul pentru regim, ameninţînd cu greva generală dacă Perón va ceda. Pe 16 septembrie 1955, în oraşul Córdoba, izbucneşte o insurecţie civilo-militară, care cuprinde celelalte mari oraşe. Forţele aeriene şi navale se unesc şi ameninţă cu bombardarea Capitalei, dacă preşedintele nu îşi prezintă demisia. Acesta renunţă la putere şi, după cîteva zile, solicită azil în Paraguay, unde călătoreşte într-un hidroavion. Este finalul celui de al doilea mandat al său şi proclamarea Revoluţiei Eliberatoare. Sloganul acesteia – „nici cîştigători, nici învinşi“ – evocă un spirit de conciliere faţă de peronism, manifestat de generalul Eduardo Lonardi, succesorul lui Perón. Acesta va conduce statul timp de doar 52 de zile, fiind înlăturat de un sector liberal al organizatorilor loviturii de stat.   Furia iconoclastă ce urmează instituirii noului regim începe cu incendierea materialelor propagandistice şi a manualelor şcolare cu imaginea cuplului prezidenţial şi continuă cu distrugerea obiectelor din policlinicile şi căminele Fundaţiei „Eva Perón“ (cu precădere pături, cearceafuri, farfurii şi tacîmuri cu iniţialele instituţiei). Se distrug toate simbolurile politice şi […]