Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ca un burete
- 18-01-2013
- Nr. 657
-
Ovidiu ŞIMONCA
- ÎN DEZBATERE
- 13 Comentarii
Exasperantă, enervantă, provocatoare şi incomodă această ultimă carte semnată de Lucian Boia. În De ce este România altfel?, ca într-un joc de domino, cad toate reprezentările fantasmatice pe care ni le-am făcut despre istoria noastră. Cartea este un exerciţiu de demitizare a istoriei, o incizie într-un trup alcătuit din bucăţi nearmonizate, o dispută cu toate poncifele vehiculate (şi fixate) în imaginarul colectiv. Nimic nu scapă acuităţii istoricului Lucian Boia. Nu sîntem de origine romană, am fost colonizaţi de împăratul Traian oarecum dintr-o „greşeală“, iar cei care s-au aşezat aici au fost alogeni, aduşi de la periferiile Imperiului Roman. Nu vorbim o limbă romanică, ci o limbă cu suficiente influenţe slave, turceşti, peste care s-au suprapus franţuzismele secolului al XIX-lea. N-am existat în istorie pînă prin secolul al XIII-lea. Evul Mediu românesc a început cînd alte ţări intrau în modernitate. Secolul al XIX-lea, văzut ca timp întemeietor al României moderne, a avut destule opinteli, obstacole, paşi îndărăt. La întrebarea dacă românii au intrat în civilizaţia de tip occidental sau doar au mimat-o, Lucian Boia răspunde „şi aşa, şi aşa“. De fapt, a lipsit rigoarea, respectul pentru lege, punctualitatea (este citat exemplul lui Carol I, care îi aştepta pe reprezentanţii partidelor politice […]
intrebare: cine face eroarea, de unde e citatul? sint puse ghilimele, care nu se inchid…
Ovidiu, o mica eroare, intr-o afirmatie, cea referitoare la prezenta evreilor in Basarabia, Moldova si Bucovina: „În secolul 15, evreii sefardicii – negustorii, au început a folosi Basarabia si Bucovina ca traseu comercial între Marea Neagră şi Polonia. Evreii s-au statornicit în această regiune provocând creşterea numărului de oameni în comunităţi, în partea centrală şi nordică a Basarabiei. Comunităţile evreieşti de asemenea au fost descoperite în partea sudică a Basarabiei în secolul 16.
Către secolul 18, câteva colonii evreieşti fixe s-au statornicit la hotarele oraşelor. În secolele 18 şi 19, evreii au participat activ la comerţul local, precum şi la fabricarea băuturilor alcoolice.
Către sosirea puterii ruse în anul 1812, în Basarabia locuia comunitatea evreiască constantă, care număra în jurul a 20000 de oameni. Erau 16 şcoli evreieşti în număr de 2100 de elevi şi 70 de sinagogi. Regiunea a devenit centru al literaturii în limbile ebraică şi idiş. În anul 1836, populaţia evreiască a crescut până la 94045 oameni, iar către anul 1897 deja număra 228620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11,8% din toată populaţia). Către sfârşitul secolului 19, evreii constituiau circa jumătate din populaţia Chişinăului, în număr de 125000 oameni. Ca sa nu mai spunem de toate orasele medii si mici ale Moldovei, incepand cu Focsani si pana in Bucovina, la Cernauti.
Deci erau acolo, cu mult inainte de revolutia bolsevica, in comunitati solide, cu organizare complexa.
Inteleg din aceasta carte ca limba romana nu se circumscrie niciunei familii de limbi europene, fiind un fel de esperanto nascut ca prin minune in secolul al XIX-lea. Mai inteleg ca Traian a ajuns accidental aici, cam ca Robinson Crusoe prin insulele din Pacific.
Unii dintre noi ne-am saturat de propaganda in care romanul este rau, indisciplinat, lipsit de onoare, lenes, necivilizat , antisemit, xenofob, nespalat etc. – iar Occidentul este Tara Fagaduitei.
A fost o greseala, imi cer scuze. Am corectat-o deja de duminica, cind am dat citatul exact din Lucian Boia.
si atunci care e sensul propozitiei „Nu vorbim o limbă romanică, ci o limbă cu suficiente influenţe slave, turceşti, peste care s-au suprapus franţuzismele secolului al XIX-lea.”? mai ales ca la comentarii citati direct din Boia unde acesta afirma raspicat ca vorbim o limba romanica 🙂
Regret enorm că, luând de bun „citatul” dvs, am fost nedrept cu dl Boia, – căruia-i cer sincere scuze.
Concluzia mea (o mea culpa, dacă vreţi) e una de bun-simţ, un „loc comun”: trebuie mers, mereu, la surse. Altfel, e să cânţi după ureche…
Reproduc alte afirmatii despre etnogeneza si despre ce limba vorbim, din volumul „De ce este Romania altfel?” de Lucian Boia.
Cu aceasta ocazie, voi face o corectie, pentru a da citatul exact despre limba romana. Am facut un „acte manque”, la atitea afirmatii despre limba (care ar fi suferit numeroase distorsiuni), citatele exacte sint urmatoarele:
Sa citam:
* „… A.D. Xenopol nu ezita sa afirme ca anexarea teritoriului dacic ar fi fost o „greseala” a imparatului Traian. L-a contrazis, patriotic, C.C. Giurescu: poporul roman nu putea fi consecinta unei greseli! Greseala sau nu, atasarea Daciei (de fapt, doar a unei jumatati din spatiul locuit de geti si de daci) nu a durat prea mult, iar actualul teritoriu romanesc a ramas – cum ii era destinul – tot „afara” ” (p. 9)
*” E greu de spus cit „singe roman” au romanii, dar ca au mai mult singe slav decit roman este de domeniul evidentei (de fapt, „singe roman” nu au practic deloc; in Dacia nu s-au instalat colonisti de la Roma, ci „provinciali”, romanizati in buna masura, dar nu romani la origine. Pina si Traian, imparatul cuceritor, era spaniol, primul „provincial” ajuns in fruntea Imperiului) (p. 11)
* „Limba romana ilustreaza cit se poate de convingator proportiile considerabile ale amestecului. Este, evident, o limba romanica: totusi, cea mai putin latina dintre limbile latine. Coloratura germanica a limbilor latine occidentale se limiteaza la nu prea multe cuvinte. In schimb, romana are o puternica incarcatura slava: o multime de cuvinte, adesea esentiale (in ciuda faptului ca, odata cu „relatinizarea” declansata in secolului al XIX-lea, nu putine au fost practic eliminate sau marginalizate.). Pe locul urmator se situeaza cuvintele de origine turca, unele provenind probabil de la cumani (inclusiv atit de „romanescul” cioban), altele, ca rezultat lingvistic al multiplelor raporturi politice, economice si culturale intretinute cu Imperiul otoman; si fondul turcesc a fost drastic redus in urma modernizarii din secolul al XIX-lea; cuprinde insa, de pllda in gastronomie, destule vorbe la care romanii n-au avut cum sa renunte (inclusiv sarmaua, cea mai nationala specialitate culinara). Se adauga cuvinte grecesti, unguresti (neam, pronuntat frecvent in spirit autohtonist, e din sursa maghiara) si diverse alte origini.
Mai tirziu, „relatinizarea” s-a facut tot cu material strain: au intrat in romana un numar imens de noi cuvinte, marea majoritate preluate din franceza” (p. 12)
N-am citit încă opul dlui L. Boia; dar, citând această frază a comentatorului, dl O. Şimonca, şi anume: „Nu vorbim o limbă romanică, ci o limbă cu suficiente influenţe slave, turceşti, peste care s-au suprapus franţuzismele secolului al XIX-lea…”, tot ce pot spune este „Aferim!”.
Istoricul confundă (cum n-o făcea nici… Stalin!) massa fatalmente instabilă şi, deci, eteroclită a limbajului, cu aşa-zisul „fond principal de cuvinte”; iar „structura gramaticală” nu-i spune absolut nimic (pentru că ignoră, pesemne, ce e aia). Engleza, după (non)criteriul ăsta, ar fi un idiom romanic (iar nu, cum e de fapt) germanic.
Dar, dacă aşa voieşte domnul Boia, facă-i-se (fiindcă „vinde” bine) voia!
Asa-mi trebuie, daca, intr-o postare din numarul trecut am laudat „cenzura”!
Nu stiu daca o zice dl Boia in carte, dar v-o zic eu:
„Asa-i romanu’: daca-i zici ceva subtil, nu pricepe; daca i-o zici explicit, se supara!”
Domnul Boia, antieminescian notoriu, a scris o stralucita prefata Humanitas la orbitorul roman al candidatei Nobel Polirom, Florina Ilis, Vietile paralele.
echidistanta: asta este ceea ce lipseste intelectualilor romani. de aia este Lucian Boia apreciat, atat in spatiul romaneasc, cat si in spatiul francofon si anglo-saxon: nu tine cu nici o parte, priveste spre jocul „la marginea Constitutiei” practicat si de Traian Basescu si PDL, si de USL.
Am citit cu incantare volumul, bine scris, bine articulat, excelente exemple si o informatie bine inchegata.
Paginile despre asa-zisa „condamnare a comunismului” – gest „neautentic”, in caracterizarea istoricului Boia – sunt excelente. Ma bucur ca „Observator cultural” a supus dezbaterii aceasta carte. in „22” este publicat un articol inflamat si artagos al lui Andrei Cornea (amintit in articolul lui Ovidiu Simonca).
Pe cand, la intelectualii romani, dezbateri echilibrate, rationale, in care sa apreciem, fara sa ne indignam, echidistanta, probitatea si profesionalismul istoricului Lucian Boia? apa in Dambovita e destula…
Am citit cartea d-lui Boia şi pot face câteva observaţii,cred eu,de bun simţ.
Istoricul face o analiză la rece,ca un chirurg când operează,cu afirmaţii şi concluzii tranşante.
Sigur că modul cum tratează d-sa lucrurile,demitizator sagace,nu e de natură să ne satisfacă,fiind cu totul surprinzător.Dar,din păcate,cele mai multe din constatările şi concluziile d-lui sînt juste.Or,adevărul,se ştie,supără şi umblă cu capul spart.
Sunt sigur că dezbaterile şi controversele în jurul cărţii vor continua cu combatanţi pro şi contra.Şi nu e rău deloc.
Trebuie să învăţăm să privim adevărul în faţă,oricât de puţin convenabil ar fi.Şi.în funcţie de acesta,să ne coordonăm faptele .Cum cartea e un succes,autorul merită să fie felicitat şi consultat în continuare.Părerea mea !