cadavre exquis

imi tii calciiul! Aripile ingerilor tai ma vor vedea? Caci viata in sine-i melancolie post-cost, post-coitum, post-colilie Fiindca mai obosit decit gaina nu e decit cocosul, rotisorul si vinzatorul de la McDonald’s Cu sufletul portjartier de la solduri, cap ridat de leuldog Ce-ar fi sa nu ne mai plictisim pe metru patrat in zona hai sictir? Doar ochii tai se invirt ca limbile ceasului desteptator Cind urma calciielor se imbiba de ceara galosii rupti inca bat pietrele drumului slefuindu-le dupa trei zile in care tot ce am facut a fost sa ne ingropam iubitii inimilor noastre, acum, ne lasam tintuiti peretilor casei Tirindu-ne din pat spre un pian dezacordat sirurile de oameni se indoaie sub oasele cotidianului si se rostogolesc in timple Nu tigarile ma vor scoate din oboseala nu fundul tau cu miscari gingase; istovite fara pic de zeama cuvintele se prabusira intr-un colt, atunci burlanul scorojit s-a rasucit spre perete si printre genele grele de rimel ochii privesc bosumflat spre seara. Bai, tache, lasa povestile de adormit copiii! Nimicul e mult mai obositor ca existenta, te sacatuieste Si noi ne scurgem inspre abis cu totii, lupii urla o doina de jale cu dureri de sale, demisionez tovarasi, plec! […]