Calendar cu eroi culturali

În 1913. Vara secolului, romanul greu clasabil al scriitorului german Florian Illies, ni se oferă o secţiune în timp, foarte ingenios operată, una care surprinde turbionul modernismului, cu tot ceea ce i-a conferit specificul, dar şi alura tensionată, marcată de contradicţii, incongruenţe şi foarte adesea de umor. Este vorba despre un timp privilegiat, chiar dacă  atins deja de simptomele crizei: ultimul an de pace de dinaintea celor două conflagraţii mondiale.

După o muncă de documentare redutabilă, ale cărei repere sînt ordonate într-o bibliografie selectivă ce ocupă cîteva pagini bune după finalul romanului, Florian Illies a (re)­compus, pe luni, viaţa culturală şi artistică din metropolele în care s-au dospit germenii modernismului şi din care au ţîşnit vectorii unei arte noi, insolite, radicale. Este vorba de­spre anul în care Stravinski a compus Le Sacre du Printemps, în care Oskar Kokoschka a pictat‑o pe Alma Mahler în nenumărate chipuri, inclusiv în ultracunoscutul Mireasa vîntului, în care Robert Musil se apucă de Omul fără însuşiri şi în care, între multe altele, Oswald Spengler lucrează deja la Declinul Occidentului, iar Arnold Schőnberg îşi ultragiază contemporanii melomani şi încasează o palmă la scenă deschisă. Într-un stil pe cît de alert, pe atît de erudit, Florian Illies compune, ingenios, un calendar cultural palpitant şi pasionant, unul care se citeşte în ritmul bestsellerurilor validate prin  traduceri sincronizate şi care oferă delicii şi informaţii altfel mai dificil de accesat.

Secţiunile din care îşi montează, în regim de duplex, această frescă a Europei artistice de dinainte de primul colaps sînt recuperate şi asamblate într-o tonalitate vivace, un allegro care aminteşte apetenţa lui Woody Allen pentru comedii discret melancolizate, cu personaje de epocă din lumea culturală a bătrînului continent. Ritmul cărţii, diversitatea mediilor pe care le recuperează într-o amplă operaţiune de sincronizare a punctelor de referinţă şi a personajelor, ca şi încărcătura de dramatism asigură, de altfel, romanului cîteva date-cheie pentru o posibilă şi foarte pretabilă ecranizare. Combinaţia dintre stilul relaxat, ludic, buf, ironic – stilul baladelor witty ale lui Tom Lehrer, de pildă –,  temeinicia documentării şi comentariul cultural fin inserat în ţesătura poveştilor face din 1913. Vara secolului o carte care are resurse pentru a satisface şi cele mai capricioase aşteptări de lectură. De altfel, aceste calităţi care vizează şi mizează pe curiozitatea culturală, pe de o parte, şi pe nevoia de plăcere atunci cînd ne alegem lecturile au asigurat romanului un mare succes la cititori, succes pe care, de altfel, Florian Illies l-a cunoscut din plin încă de la prima carte, Generation Golf (2000). Bogăţia de personaje pe care le face să defileze trimite la forfotul existenţial surprins în cele mai vibrante pagini de memorialistică şi aminteşte, prin aglomeraţia de celebrităţi culturale invocate în fiecare capitol, de una dintre cărţile cult ale genului, Autobiografia lui Alice B. Tocklas, de Gertrude Stein,  personaj pivotal pentru viaţa literară (şi nu doar literară) a Parisului dintre războaie, pe care Illies îl evocă, de altfel, în acest roman, printr-un episod traumatizant: ruptura de fratele ei, cu care nu s-a reconciliat niciodată.

Structura cărţii, ordonată în primul rînd de cronologia unui calendar anual, include evenimente, scene şi întîlniri cu miză ridicată între actori ai Occidentului european care au decis, în primii ani ai secolului trecut, coordonatele tari ale modernismului. Spaţiul cultural din care sînt selectate cele mai multe referinţe este cel de expresie germană, dar nici Parisul, Londra, Budapesta sau Praga nu sînt lăsate pe dinafară. Numai dinspre periferii nu se prea aude mare lucru. Forfota intelectuală, dramele pasionale, marile nevroze ale secolului cuprins de frenezia noului, în absolut toate artele, au ca scenă de desfăşurare centrul: Viena, Berlin, München, Dresda, Paris, Londra, New York şi alte cîteva locuri de refugiu preferate de artiştii şi scriitorii chinuiţi de neurastenie. Literatura, dansul, componistica, avangardele artelor vizuale, ca şi mişcările politice care au agitat acel an suprasaturat de evenimente sînt aduse în prim‑plan în proporţii echilibrate, chiar dacă formaţia de istoric de artă a lui Illies se vede în ponderea pe care o acordă vieţii pictorilor, în special a celor de la Die Brücke.

Marea întrebare care precipită deciziile şi întrebările, oricît de diferite, ale eroilor culturali din care Florian Illies face personaje de ficţiune pare a fi „încotro plutim?“. E prezent, în carte, un simţ al derivei, un aer care prevesteşte rătăcirile care vor urma acestei ultime veri de (aparentă) acalmie şi regenerare culturală. La fel de prezent este conflictul mocnit cu trecutul, cu părinţii (culturali sau nu), cu tradiţia/tradiţiile. Exem­plele curg la fiecare schimbare de anotimp, de la celebra scrisoare către tată a lui Kafka, la sabotajele de tot felul ale  avangardelor sau la ruptura notorie dintre Freud şi ereticul Jung. Însă la fel de prezent este şi sentimentul încrederii că ceea ce a fost început (fie că e noul roman la care scrie Thomas Mann sau ultimele pînze ale expresioniştilor germani) va continua neabătut, adăpostit, în virtutea inerţiei, de o acalmie preferabil festivă, al cărei sfîrşit pare acum imposibil de gîndit: „În Parisul anului 1913 numai Proust voia să-şi aducă aminte de trecut, toţi ceilalţi voiau să o ia tot înainte, dar spre deosebire de berlinezi ar fi vrut să o facă mereu, pe cît posibil cu un pahar de şampanie în mînă“.

Dincolo de certele merite literare, 1913. Vara secolului oferă o panoramă a centralităţii culturale occidentale, însă una care nu e fetişizată. Prezentată acum în secţiuni care, în genere, încap mai greu în aceeaşi naraţiune (Hitler pictîndu-şi acuarelele în recluziune, în timp ce Picasso şi Matisse merg împreună la călărit, de exemplu), această mare scenă a modernismului occidental capătă o perspectivă proaspătă, invitînd la reevaluări şi explorări gîndite în ton cu neliniştile şi curiozităţile propriului prezent.

---

Florian ILLIES
1913. Vara secolului, Traducere din limba germană
şi note de Vasile V. Poenaru Editura Polirom, Biblioteca
Polirom Actual, Iaşi, 2016, 296 p.