Calende cu surprize
- 01-01-2002
- Nr. 97-98
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Ajunsa la numarul 100 (in cei 11 ani de aparitie intermitenta), revista Calende (nr. 9-10-11-12) ne retine atentia, inainte de orice, printr-un interviu acordat de Nicolae Manolescu lui Nichita Danilov. Finalul interviului ni se pare a fi, cu deosebire, demn de subliniat, intrucit reprezinta (dupa stiinta noastra) prima luare de pozitie publica a criticului asupra conflictului din interiorul „breslei“ scriitorilor ieseni. Nicolae Manolescu mentioneaza in mod expres Observatorul cultural ca (principal) mijloc de informare a sa asupra problemei, iar pozitia adoptata confirma „diagnosticul“ nostru: departe de a fi o „cearta“ minora, avem de a face cu manifestarile unei crize de sistem, care ameninta sa ia amploare. Intrebat daca „sub vreo forma sau alta criza va reveni“, criticul raspunde franc si necrutator: „…pina nu se rezolva cauzele, nu cred ca putem vorbi de disparitia efectelor. Criza este un efect. Rezolvate trebuie cauzele, macar intr-o anumita masura. Sigur c-o sa revina. Si sa dea Dumnezeu sa nu revina intr-o forma mai urita! Orgoliile sint prea mari“. Lipsa de ecou in Capitala a „reactiei scriitorilor din Iasi“ este explicata de catre Nicolae Manolescu prin faptul ca organizatia scriitorilor bucuresteni este „enorma“ si, totodata, „cea mai haotica din tara“. In privinta „tacerii“ de pina […]