Cămaşa lui Alexandru
- 11-01-2013
- Nr. 656
-
Marius OPREA
- ISTORIE RECENTĂ
- 4 Comentarii
Nu am putea crede, citind numai cîteva scrisori, că există curajul de a iubi pînă la capăt, de departe şi chiar în faţa morţii. Că sentimentele nu sînt doar simple convenţii epistolare. Întîmplarea a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu stau tocmai aşa şi că o carte poştală poate fi mai puternică decît o frumoasă poezie de dragoste, că o scrisoare poate condensa în cîteva fraze o adevărată cronică de familie, cu bucurie, durere, fericire sau tragism. Mai jos aflaţi o poveste adevărată – pentru că de n-ar fi, nici nu v-aş povesti. Am avut şansa să primesc de la Ruxandra Corduneanu, căreia îi port recunoştinţă, o valiză cu vechi jurnale şi teancuri de scrisori, cu o mulţime de acte şi fotografii. Ea este nepoata unui om săvîrşit din viaţă acum două decenii. Aşa am aflat mai întîi istoria unui tînăr, pe numele său Alexandru, care în 1939 termina liceul militar. Se întîmpla chiar în pragul războiului. El este eroul acestei poveşti, care acum şi aici îşi află doar începutul; şi sper să nu fie uitată. Istoria ne vorbeşte despre lume şi lumea e orînduită într-un sens în care, de la naştere la moarte, speranţa, suferinţa, ruga, idealul curg […]
multumim ca ati inviat-o; ca ne-ati impartasit-o… astazi cand avem luxul de a comunica instantaneu cu cei dragi prin atatea mijloace, nu putem aprecia cu adevarat ce inseamna sa iti asterni gandurile pe o hartie despre care nu stii daca va ajunge vreodata in mainile celui caruia ii era destinata; sufletul care vrea sa se comunice si sa fie auzit, acesta este mesajul puternic al acestui excelent articol.
Impresionant…Nu am crezut ca voi citi acest articol vreodata ,am crezut ca acele vremuri si acei oameni pentru care cuvintul ONOARE,CINSTE ,CORECTITUDINE,PATRIOTISM,au murit pentru totdeauna si au fost ingropate odata cu ei…
@ Paltin Ionescu
Bravo, profesore! Intr-adevar, despre „incercuirea de la Stalingrad”, istoricii amintesc anul 1943. Atunci, sovieticii au trecut la contraofensiva (la „incercuire”), si au obligat fortele Axei sa se predea in februarie 1943. Trupele romane, care au participat la batalie, au pierdut peste 200.000 de ostasi. Restul au fost facuti prizonieri, printre acestia si eroul scrierii lui Marius Oprea.
Participarea Romaniei la razboiul (impreuna cu Germania) impotriva Uniunii Sovietice a fost un dezastru, Ion Antonescu a pus mai presus de vietile ostasilor „onoarea de militar” si angajamentele avute cu Germania nazista, ceea ce a subminat ideea de reintregire a Romaniei, dupa cucerirea Basarabiei.
Randurile scrise de Alexandru Galaftion, pe care Marius Oprea le citeaza, contin un sumbru avertisment: ” Ce se va alege de noi este întrebarea mută a fiecăruia dintre camarazii mei, din cîţi am mai rămas din armata noastră în nenumăratele garnituri de tren. Nu vreau să-mi pierd speranţa, dar generaţiile viitoare, cînd vor citi istoria adevărată a suferinţelor acestui neam, nu vor putea crede ceea ce a fost. Cum s-a destrămat ţara noastră şi cum am fost tîrîţi în acest război nemilos, care a adus atîta suferinţă neamului meu. A curs prea mult sînge, ca să mai am încredere într-o minune”.
Lectura mi-a intarit o mai veche, dubla, impresie. Intai ca aveti, indiscutabil, talent literar. Apoi, ca acesta, impreuna cu (re)sentimentele pe care le traiti, se combina in mod nefericit cu tentatia de a va ocupa, simultan, si de istorie. Aceasta din urma fiind stiinta, nu arta. Iata, spre exemplu, ce scrieti, manat de simpatie pentru personajul (real) despre care „ne povestiti”:
„…în condiţiile greu de imaginat ale încercuirii de la Stalingrad, pe 28 ianuarie 1942…”.
Contextul ne sugereaza ca „incercuitii” erau la acea data romanii (si nemtii), in timp ce istoria ne spune…contrariul. E doar un exemplu, in cazul de fata benign, dar n-as generaliza…. Nu cred ca e bine sa scrii istorie manat de (re)sentimente; mai ales daca mai ai si talent literar! Am avut deja un atat de mare istoric, ce a esuat jalnic in literatura (si politica!); nu credeti ca nu mai avem nevoie sa aratam ca putem gresi…in sens invers?!