CAMIL PETRESCU, CONTEMPORANUL NOSTRU. România noastră peste hotare

  • Recomandă articolul
Am primit nu de mult o înştiinţare că la Paris s-a constituit, sub preşedinţia de onoare a domnilor Gaston Doumergue şi Dinu Cesianu, o asociaţieLa maison des Roumains en France.   Evident că preşedinţiile de onoare sînt ce au fost totdeauna preşedinţiile de onoare: în cazul de faţă, important e, însă, că prezindenta efectivă a Casei este admirabila animatoare de la Paris, d-ra Elena Văcărescu, delegata României la Societatea Naţiunilor, în adunările căreia a intervenit de atîtea ori cu succes.   Fireşte, e melancolic lucru să constaţi că mai e nevoie de o Casă a României la Paris „menită să lumineze opinia franceză asupra diferitelor aspecte ale ţării noastre“, după un secol de istorie siameză, ca să zicem aşa, căci aproape aceasta a fost simbioza naţională franco-română, de pe la jumătatea veacului trecut încoace.   Şi totuşi, nu mai încape îndoială că o asemenea instituţie e necesară.   Căci ar fi să exagerăm dacă am spune că ţara noastră este cunoscută peste hotare şi ar fi de-a dreptul fals dacă n-am spune că şi atît cît e cunoscută e datorită faimei studenţilor, lăutarilor şi costumului naţional. E de neînchipuit ce mari sacrificii s-au făcut ca să arătăm străinătăţii noastre cîteva […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }