Canţonierul lui Francesco Petrarca
- 23-03-2012
- Nr. 617
-
Miruna BULUMETE
- Literatură
- 0 Comentarii
În colecţia bilingvă „Biblioteca italiană“ a Editurii Humanitas, colecţie premiată de Ministerul Culturii din Italia, ai cărei coordonatori sînt doi prestigioşi italienişti şi profesori, Smaranda Bratu Elian şi Nuccio Ordine, a apărut de curînd o carte preţioasă:Canţonierul lui Francesco Petrarca. Dacă am încerca să ne răspundem la o întrebare de tipul cum ar fi arătat marea literatură europeană în absenţa lui Petrarca, ne-am regăsi dintr-odată într-un hăţiş de consecinţe de o anvergură uluitoare. Să ne gîndim doar la faptul că Petrarca este considerat primul umanist european, dar şi primul romantic ante litteram, că a reuşit să impună atît în planul simţirii, cît şi al limbajului şi al stilului literar concepţii novatoare aflate la antipodul mentalităţii medievale, că însuşi canţonierul, ca structură literară, este invenţia lui, că prin toate acestea, dar şi prin altele, a constituit un model urmat, de multe ori cu sfinţenie, nu numai de sute de imitatori, cunoscuţi sub numele de „petrarchişti“, ci şi de autori mari precum Thomas Whytt, Shakespeare, Ronsard sau Góngora. Colosalei importanţe ce îi revine Canţonierului în istoria literară internaţională i se adaugă puternica adresabilitate pe care şi astăzi o posedă: un izvor nesecat de apă vie continuă să curgă prin versurile care, […]