Capcane identitare: forme fara fond, fond fara forme

Teoria maioresciana a formelor fara fond, ca si critica la care ea a fost supusa, de la A.D. Xenopol la E. Lovinescu si St. Zeletin, iar mai tirziu de A. Marino, N. Manolescu, Z. Ornea si S. Alexandrescu, sint lucruri prea cunoscute pentru a le mai rezuma aici. Vom reaminti totusi citeva dintre cuvintele-cheie ale faimoasei analize maioresciene, care ne pot servi ca punct de plecare si ca elemente de referinta in demersul nostru. Maiorescu vorbeste insistent de letargia si barbaria orientala, ca si de graba pusa de reformatorii care s-au „patruns de efecte“, „dar nepatrunzind pina la cauze“, asa incit, intorsi in tara, au imitat si reprodus doar „aparentele culturii apusene“ (intr-un recent articol polemic, Virgil Nemoianu a aratat ca lucrurile nu stateau deloc asa si a demonstrat soliditatea formatiei culturale si buna-credinta a celor incriminati de Maiorescu). Ei, reformatorii grabiti, continua Maiorescu, sint minati de „vanitatea (sub care lesne se poate ascunde un sentiment de inferioritate – am observa noi) de a arata popoarelor straine, cu orice pret, chiar cu dispretul adevarului“ (asadar construind rationalizari, justificari ale eventualelor esecuri, scotindu-i pe altii vinovati – cum ar spune un freudist), „ca le sintem egali in domeniul civilizatiunii“. Ingrijoratoare, mai […]