Caragiale: sapte istorii si un laitmotiv

Ultima carte a Ioanei Parvulescu – in Tara Miticilor. De sapte ori Caragiale – nu este o carte de vacanta, desi se citeste cu mare placere si chiar cu o anume relaxare de vara. E un eseu degajat si melancolic despre lumea caragialesca, intins pe putine pagini, alcatuit din sapte capitole – tot atitea revizitari sau „intrari“ in universul marelui clasic. Fara sa fie ferite, uneori, de cliseele culturale, revizitarile pot fi unele didactice, altele nonconformiste – venite tocmai ca reactie la cliseu – sau pur si simplu personale. Cartea Ioanei Parvulescu imi pare a fi din ultima categorie, un eseu pertinent, dar delicat in marginea lui Caragiale – scris, probabil, in urma a destui ani petrecuti in „intimitatea secolului 19“. Desigur, tinind cont de diversele interpretari ale lumii literare caragialesti, de la viziunea tragic-existentiala à la Mircea Iorgulescu la cea optimist-crestina à la N. Steinhardt (pentru a aminti numai extremele), perspectiva Ioanei Parvulescu este mai apropiata de cea din urma, printr-un soi de amenitate senina, dar care se fereste, de regula, de idealizari. Autoarea nu se sfieste de a da glas unor locuri comune, dar juste: „Acest fond latent, gata sa iasa la suprafata si sa se coloreze mereu […]