Carta PEN: punctele cardinale ale unei etici literare globale

Se spune adeseori că unul dintre principalele motive pentru care Statele Unite ale Americii transmit un mesaj global de încredere în democrația liberală ţine de simplitatea și de stabilitatea actului său fondator, Constituția. Ei bine, Carta PEN a jucat, în istoria nu la fel de îndelungată, însă împărtășind vocația de a inspira idealuri generoase, a acestei federații scriitoricești internaționale, un rol foarte asemănător. Puterea ei de a aduce, astăzi, împreună, scriitori din 100 de țări de pe toate continentele (cu excepția, e adevărat, a celor polare) se bazează pe patru articole de credință, care încap, chiar publicate aerisit, pe o jumătate de pagină format A 4. E adevărat, actuala formă a documentului a fost adoptată numai în 1948, la Congresul de la Copenhaga. Însă principiile cuprinse în Cartă au impregnat tot ceea ce s‑a întreprins sub egida PEN, încă de la înființarea sa, la Londra, sub forma unui club al scriitorilor, în 1921.

Soliditatea acestor principii fondatoare se explică, probabil, și prin faptul că au fost forjate la temperatura bătăliilor pentru libertate și demnitate ale secolului al XX-lea. Creată pentru a afirma, după carnagiul Primului Război Mondial, dorința de comunicare civilizată între societăți, religii și culturi, PEN a avut de înfruntat, încă de la Congresul său de la Berlin, din 1926, tensiunea dintre avocații implicării și cei ai nonimplicării politice a organizației. Situația l-a determinat pe John Galsworthy, primul președinte PEN, să formuleze un număr de principii, adoptate ca reprezentative la Congresul din anul următor, care a avut loc la Bruxelles.

Ecourile războiului mondial care se încheiase, dar și ale războiului mondial ce avea să vină răsună pînă astăzi în primele puncte ale Cartei:

„1. Literatura nu cunoaște frontiere și trebuie să rămînă o monedă de schimb între oameni în pofida conflictelor dintre opțiunile politice sau dintre națiuni.“

„2. În orice condiții, și în special în vreme de război, operele de artă, patrimoniu al întregii umanități, trebuie să rămînă complet neafectate de pasiunile naționale și politice.“

La Congresul de la Dubrovnik, din 1933, Adunarea delegaților, prezidată la data aceea de H.G. Wells, își reafirmă adeziunea la principiile formulate de Galsworthy, ceea ce va duce la excluderea din PEN a organizației germane, controlate de naziști. Nimic surprinzător în această radicală incompatibilitate, dacă ne aplecăm asupra următorului punct al Cartei:

„3. Membrii PEN sînt datori să folosească în orice moment toată puterea lor de influență în favoarea bunei-înțelegeri și respectului reciproc între națiuni; ei se angajează să făcă tot ceea ce le stă în putință pentru a face să dispară ura de rasă, de clasă și interetnică, și să susțină idealul unei unice umanități împărtășind în pace aceeași unică lume.“

Faptul că, în Cartă, ura de clasă este percepută ca intens nocivă, și incitarea la escaladarea ei ca fiind la fel de criminală precum alimentarea urii dintre rase sau națiuni a contribuit, fără îndoială, la refuzul exprimat de scriitorii oficiali din Uniunea Sovietică de a adera la PEN. Dar este și mai probabil că puternicele lor rețineri și cereri de a modifica principiile fundamentale, exprimate cu ocazia vizitei la Moscova a președintelui PEN, celebrul dramaturg american Arthur Miller (rămas, din fericire, inflexibil în această privință), se refereau mai ales la idei cuprinse în ultimul punct, cel mai amplu, al Cartei:

„4. PEN apără principiul transmiterii fără obstacole a ideilor înăuntrul fiecărei națiuni și între toate națiunile, iar membrii se angajează să se opună oricărei forme de suprimare a libertății de expresie în țările și comunitățile din care fac parte, dar și în general în lume, oriunde este posibil. PEN se declară în favoarea unei prese libere și se opune cenzurii arbitrare pe timp de pace. Exprimă, de asemenea, credința că avansul necesar al lumii spre o mai înaltă organizare politică și economică face ca libera critică a guvernelor, administrațiilor și instituțiilor să devină imperativă“.

Dacă aceste puternice avertismente se referă la flagelul, bine-cunoscut, în consecin­țele sale letale, în 1948, anul adoptării Cartei, al dictaturilor și guvernării arbitrare și abuzive, finalul acestui al patrulea punct dovedește luciditate și în raport cu latențe maligne ale viitorului care, astăzi, au devenit pentru noi provocări dintre cele mai directe:

„Și din moment ce libertatea implică autolimitarea voluntară, membrii se angajează să se opună unor pervertiri ale presei libere precum manipularea publicistică, vehicularea deliberată a informațiilor false ori distorsionarea faptelor în scopuri politice și personale“.

Înființată pentru a ajuta societatea civilă globală să tragă învățăminte din tragedia Primului Război Mondial, clarificîndu-și principiile la sfîrșitul tragediei încă și mai devastatoare a celui de Al Doilea Război Mondial, organizația internațională PEN și-a diversificat încontinuu activitatea. Pe lîngă comitetul său cel mai bine cunoscut, „Scriitori în închisoare“, a cărui activitate pasionată și încăpățînată a salvgardat libertatea și viața multor autori care au demascat tirania din țările lor, PEN International înseamnă astăzi încă trei comitete, cu o activitate la fel de pasionată și densă: „Traducere și drepturi lingvistice“, „Scriitori pentru pace“ și „Femei scriitoare“. Activitatea PEN pentru drepturile scriitorilor și scriitoarelor este sintetizată astăzi într-o serie întreagă de documente: Manifestul pentru copyright al PEN Inter­national; Manifestul de la Girona pentru drepturile lingvistice; Declarația PEN cu privire la libertatea digitală; Manifestul de la Bled al Comitetului „Scriitorii pentru pace“; Declarația de la Québec cu privire la traducere și traducători etc.

Dincolo de titlurile acestor documente trebuie să ne imaginăm un veritabil stup compus din 145 de centre PEN, solidare în efortul de a proteja condiția și condițiile de posibilitate ale muncii scriitoricești. Dar nu trebuie să uităm că forța, coerența și energia acestei rețele globale de extraordinară complexitate, și aflată în continuă expansiune, își au originea și totodată nucleul de coordonare în nimic altceva decît cele patru puncte simple și stabile ce compun Carta PEN.