Cărtărescu are umor

I s-a reproşat lui Mircea Cărtărescu, în ultimii ani, „comercializarea“ scrisului său. AutorulLevantului şi al Nostalgiei n-ar fi trebuit să dea un volum precumDe ce iubim femeile: acesta a fost diagnosticul unor critici şi al unor colegi de breaslă artistică. Se vorbeşte abundent despre „autismul“ scriitorului autohton, despre lipsa lui de aderenţă la un sistem de aşteptări şi reprezentări socio-culturale; şi cînd unul dintre autorii noştri de vîrf chiar operează această deschidere, întîlnindu-se cu publicul pe un teren ficţional mai aerisit, ne grăbim să-i obiectăm că face exact ceea ce înainte îi reproşam că nu face…   Pe de altă parte, un scriitor nu poate evolua întotdeauna în aceeaşi formulă de vizionarism opulent, livresc, intertextual şi extrem de încărcat simbolic. Claviatura lui Mircea Cărtărescu este mai largă decît suita de mărci pe care critica le-a extras din scrisul lui „înalt“.Frumoasele străine e cea mai bună dovadă; şi aş spune că, dacă finalul trilogiei Orbitor a fost sub aşteptările cronicarilor, Mica trilogie din care face parte volumul de faţă este cu un pas înaintea criticii actualităţii.   În toate cele trei povestiri foiletonistice care o compun (apărute, iniţial, în revistaŞapte seri), e sesizabilă plăcerea autorului de a scrie altfel decît în […]