Carte de înţelepciune

Lucrarea Lumini pentru viitor. Reflecţii despre timp şi veşnicie (Editura Hasefer, 2012), a fost scrisă de Alexandru Şafran (1910-2006) – Şef Rabin al Cultului Mozaic din România şi apoi Mare Rabin al Genevei –, în ultimele sale luni de viaţă şi, am putea spune, are un caracter testamentar. Cum am tradus mai toate cărţile autorului, inclusiv pe aceasta din urmă, mă simt îndatorat nu să o recenzez, ci să desprind din ea cîteva învăţăminte.   Rememorez mai întîi cîteva date biografice. Născut la Bacău, în 1910, Alexandru devine secretarul tatălui său la vîrsta de numai 11 ani. Studiază la Viena teologia şi filozofia şi îi urmează în post tatălui său (în 1929), în urbea natală, deşi fusese solicitat în străinătate. După decesul Şefului Rabin Iacob Niemirower, preia prin concurs ştafeta, păstorindu- şi comunitatea în cele mai dificile vremuri. Are de înfruntat vitregiile a două regimuri totalitare, cel antonescian (punînd umărul la opera de supravieţuire parţială a confraţilor săi) şi cel comunist, ateu – şi tot antisemit, sub masca internaţionalistă –, silit să aleagă între a părăsi ţara şi a deveni sluga noului regim.   Ostracizat ca şi Regele Mihai (stabilit tot în Elveţia), va desfăşura pînă la sfîrşitul vieţii (2006), […]