CARTEA CLASICA. Cind zeii nu mai calca printre oameni (I)

Sfirsit de veac (primul) dintr-o era noua, cea a Crucificatului, a carui poveste lumea ce i-a urmat abia a inceput atunci sa o auda, sa o cunoasca, sa o priceapa cumva. Aproape doua milenii mai tirziu – acelasi sfirsit de veac (al douazecilea), din aceeasi era, acum atit de veche, a Crucificatului, cu toata povestea lui, din care ce noutate mai poate strabate pina la noi? Exista, oare, vreo legatura intre cele doua veacuri despartite de milenare? Si totusi… in era fericirii globale, la adapostul scutului roman imperial, constiinte inca treze, precum beotianul Plutarh, se intreaba unde sint zeii. Globalizarea informatica, irumpind in ultimul deceniu contemporan, perfid dublata si dublind-o pe cea politica, impinge mare parte a omenirii de azi sa se intrebe daca „zei“, „zeu“ sau cum vrem sa ii spunem ideii de divinitate mai exista altundeva in afara de capul nostru. Acut sentiment al parasirii – atunci, al tradarii – azi. Fundalul etic, peste milenii, a ramas, insa, acelasi: profunda insatisfactie. Antichitatea a incercat solutii de urgenta, de ultim moment, de salvare, a credintei si a increderii totodata. Prin savantul beotian (46-127 p.Chr., cu aproximatie), Grecia inca non-christica si-a definit, pentru prima oara recapitulativ (raportindu-se la tot ce […]