CĂRŢI DE NOBEL. Poverile civilizaţiei la capăt de drum

Doris Lessing – Memoriile unei supravietuitoare

  • Recomandă articolul
Memoriile unei supravieţuitoare a fost publicat de Doris Lessing în 1974, fiind unul dintre romanele în care autoarea îşi solicită intens cititorii, prin suprapunerea surprinzătoare de viziune realistă, plăsmuiri SF şi cunoaştere intuitivă a lumii, cunoscută fiind preocuparea aparte a scriitoarei pentru straturile adînci ale subconştientului. Asupra lumii, Doris Lessing are o viziune complexă potrivit căreia înţelegerea nu este posibilă decît prin complementaritatea dintre examinarea lucidă şi „iluminările“ intuitive ce trebuie aduse la suprafaţa conştiinţei prin diverse tehnici, în acest sens autoarea recurgînd chiar şi la un experiment cu mescalină. În literatura sa, cele două dimensiuni se reflectă una în cealaltă, nu reprezintă rupturi de nivel, putîndu-se vorbi chiar de o literatură SF construită în jurul fluxului conştiinţei, emergenţa elementelor simbolice, metafizice, alegorice şi religioase generînd o proză fascinantă şi dificilă în acelaşi timp.   Doris Lessing, Memoriile unei supravieţuitoare, Traducere din limba engleză de Mihaela Negilă, Editura Polirom, Colecţia „Biblioteca Polirom. Seria de autor «Doris Lessing»“, Iaşi,  2010, 280 p.   Imagine terifiantă a viitorului În Memoriile unei supravieţuitoare, Doris Lessing descrie la modul cvasiapocaliptic, un capăt de drum la care ajung „poverile civilizaţiei“, aducînd în prim-plan eşecul raţionalităţii tehnice de a crea o societate umană durabilă. Viziunea politică […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.