Cărţile anului 2012: Poezia
- 15-03-2013
- Nr. 665
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 0 Comentarii
La ora bilanţului, anul editorial 2012 confirmă, o dată în plus, „paradoxul românesc“: deşi România a traversat o perioadă de criză profundă, manifestată deopotrivă în plan politic şi economic, dinamismul şi efervescenţa culturii autohtone nu numai că nu s-au diminuat, ba, dimpotrivă, se pare că scriitorii (şi editorii) au reuşit, în pofida vremurilor, să construiască fascinante lumi din cuvinte. Chiar dacă numărul volumelor publicate anul trecut a fost mai mic faţă de anii precedenţi, calitatea demersului editorial românesc a crescut considerabil. Competiţia celor doi actori mari ai pieţei de carte, Polirom (împreună cu Cartea Românească) şi Humanitas, egal interesaţi de promovarea literaturii autohtone şi de traducerea „la zi“ a celor mai cunoscuţi autori străini, clasici şi contemporani, a fost potenţată de activitatea susţinută a unor competitori precum Curtea Veche, Corint, Art, Nemira sau Trei. Stimulată şi de apariţia unor edituri mai mici, dar foarte exigente în privinţa calităţii titlurilor publicate (nu doar la nivel de conţinut, ci şi din punct de vedere grafic) – Casa de pariuri literare, Casa de Editură „Max Blecher“, Charmides, Brumar, Tracus Arte, Editura Herg Benet sau Spandugino –, competiţia aceasta nu poate avea decît efecte benefice pe termen lung. Printre acestea, apariţia unor noi generaţii […]