Casa cu mătuși

Ce poate fi nou într-o poveste de familie care începe în momentul în care o tînără se trezeşte moştenitoare a casei bătrîneşti şi a grădinii sălbăticite care o înconjoară? Subiectul ar putea fi lesne clasat ca materie primă pentru un romance dulceag, cu rememorări şi momente Kodak recuperate din cutia cu fotografii sepia, bine pitită în fundul vreunui dulap masiv. Sau, ca orice subiect, oricît de tocit, ar putea fi deturnat într-o piesă originală, emanînd imprevizibil şi prospeţime – asta dacă încape pe mîna unui scriitor conştient şi de propria voce, şi de capcanele scrisului. Katharina Hagena dezvăluie, în romanul Gustul sîmburilor de măr, că este exact acest tip de scriitor: cunoaşte foarte bine încărcătura magnetică a unor scenarii aproape arhetipale, ştie cum să se ferească de drumurile asiduu bătătute în literatură şi are foarte mult de adăugat pe osatura situaţiei-tip în care alege să-şi desfăşoare istorisirile. Povestea începe, ca multe altele, cu o înmormîntare, la care facem cunoştinţă cu o moştenitoare, Iris. Iris e bibliotecară în Freiburg şi acum va trebui să se îngrijească de ceea ce i-a lăsat prin testament bunica ei, Bertha Lünschen. Alături de mama, Christa, şi de cele două mătuşi – Harriet, convertită la buddhism […]