Contextul cultural al modernității a fost în general favorabil ecumenismului. În modernitate au apărut însă și biserici schismatice conservatoare, reactive față de secularizare, ecumenism şi liberalizarea credinţelor religioase. Dialogul interreligios e, de obicei, o anatemă pentru integrişti şi tradiţionalişti.
Începînd cu anii ’50, protestanţii şi catolicii au avut numeroase schimburi ecumenice. Cu toții au recunoscut că nici Biserica Catolică nu mai e instituţia totalitară din vremea lui Luther, nici Biserica Luterană – comunitatea radical antipapală, animată de idealuri transmundane, de la începutul secolului al XVI-lea. „Îndepărtările de la tradiţie“ au provocat schisme şi în rîndul luteranismului, așa apărînd, de pildă, o biserică luterană confesională independentă și conservatoare, în Statele Unite. În 1999, a fost elaborat la Augsburg un document comun asupra doctrinei justificării, ce a marcat un acord istoric între catolici şi protestanţi.
În 2017, Editura Bayard a publicat – sub titlul Protestants, catholiques, qu’est-qui nous sépare encore? Dialogue entre un prêtre et un pasteur – un dialog între preotul catolic şi călugărul asumpționist Michel Kubler, directorul Centrului „Sfinţii Petru şi Andrei“ din Bucureşti, şi pastorul François Clavairoly, preşedintele Federaţiei Protestante din Franţa, dialog mediat de un jurnalist de la La Croix, Loup Besmond de Senneville. Cartea a fost lansată şi la Bucureşti, pe 11 aprilie, la Librăria Kyralina. Ea marchează stadiul dialogului teologic actual dintre cele două biserici. Cei doi teologi angajați în această disputatio amicală au o autentică vocaţie ecumenică şi, în acelaşi timp, o solidă înrădăcinare în propria identitate. Ei răspund cordial şi avizat unor întrebări ce ating temele centrale ale dezacordului dintre catolici şi protestanţi. Acestea sînt: rolul Scripturii în credinţă şi autoritatea magisteriului (catolic), rolul Mariei şi canonizarea sfinţilor, tema predestinării şi a „justificării prin credinţă“, semnificaţia Reformei, importanța lui Luther, războaiele religioase din Europa şi rănile lăsate de masacrul din „Noaptea Sfîntului Bartolomeu“ (1572), rolul Bisericii în economia mîntuirii şi ecleziologiile diferite, semnificaţia Euharistiei, problema politicii şi a laicităţii, diferenţele de perspectivă asupra moralei creştine şi tema dialogului interreligios. Dacă în unele privinţe, cum ar fi „justificarea prin credinţă“, catolicii şi protestanţii au ajuns la o reconciliere, în legătură cu altele, diferenţele par ireductibile. O diferenţă-cheie este, de pildă, credinţa cu care catolicii şi protestanţii celebrează Euharistia, care nu permite intercomuniunea. O altă diferenţă majoră survine în receptarea Decalogului: deşi există confesiuni protestante austere şi moraliste, morala nu e, totuşi, în conformitate cu spiritul protestantismului, un capitol dogmatic. În pofida acestor diferenţe, există căi de acţiune comună, atît catolicii, cît și protestanții practicînd caritatea faţă de cei vulnerabili: un ecumenism al milostivirii şi carităţii merge înaintea reconcilierilor dogmatice.
Pe de altă parte, în Europa Occidentală cel puţin, toate confesiunile creştine tind să devină minoritare – ceea ce le face să fie mai solidare ca în trecut. Deşi în Franţa tradiţiile catolice sînt dominante, numărul practicanţilor este în cădere liberă (numai 5% dintre francezi mai sînt „messalisants“ – catolici care participă regulat la liturgia duminicală). Totuşi, simpla solidaritate între minoritari nu permite surmontarea unor diferenţe confesionale de principiu. Nu întîmplător se vorbeşte azi de o „iarnă ecumenică“.
Dialogul dintre Kubler şi Clavairoly se încheie cu mărturisirea că ambii se simt interpelaţi de rugăciunea lui Isus din In 17,21, „ca toţi să fie una“, ce invită la mai mult decît o recunoaştere pasivă a diversităţii. Ecumenismul a fost și prioritatea celor mai recenţi papi, chiar dacă nu se poate spune același lucru despre întreaga Biserică Catolică. Şi, deşi Michel Kubler expune cu claritate doctrinele catolice şi nu ezită să specifice punctele de dezacord cu teologia protestantă, agenda sa ecumenică, manifestată prin găzduirea prietenoasă a preoţilor şi laicilor de alte confesiuni la Centrul asumpționist de la Bucureşti, nu e neapărat împărtăşită de toţi catolicii. Asemenea multor ortodocşi şi protestanţi, şi unii catolici consideră că „n‑au nevoie de alţi creştini“. Baricadarea în propriile biserici şi comunităţi religioase e mai comodă decît expunerea la un dialog complicat. Comode sînt şi caricaturizările reciproce pe care atît Kubler, cît şi Clavairoly le redau cu umor (vorbind despre coreligionarii lor): catolicii burghezi și familiști din Franţa, bine îmbrăcaţi, conducînd maşini mari, din care se revarsă mulți copii, băieţii purtînd pantaloni scurţi şi fetele rochii cu gulere albe rotunde, toţi urmînd şcoli private şi militînd pentru „La Manif pour tous“; şi protestanţii evanghelici, care oferă indiscret sugestii nesolicitate din Biblie, se laudă cu faptele lor bune şi insistă cu invitaţia de a merge duminica să-l asculţi pe pastorul X. Deşi aceste stereotipuri pot avea corespondențe în realitate, închiderea defensivă în propria tradiţie sau identitate nu corespunde nici unei vocaţii creştine autentice. Există dezacorduri confesionale, dar ele nu pot fi mai importante decît credinţa într-un singur Mîntuitor şi în acelaşi Dumnezeu trinitar. În plus, imaginea unor biserici creştine sectare, defensive sau pasiv-agresive în raport cu altele, inspiră şi rezervele celor care nu mărturisesc nici o credinţă. „Afilierea“ la o biserică e sinonimă, pentru mulţi outsideri, cu apartenenţa la un grup bigot şi exclusivist. Tristă mărturie, într-adevăr, pentru o religie ce s-a născut din bucurie (a Mariei la Buna Vestire şi a păstorilor de pe cîmp la Naşterea Domnului – toţi primind de la îngeri vestiri care începeau cu „Bucură-te!“ sau „Bucuraţi-vă!“), din prietenia lui Isus cu ucenicii săi şi din mesajul mîntuirii adresat tuturor oamenilor.
François CLAVAIROLY, Michel KUBLER
Protestants, catholiques, qu’est-qui nous sépare encore? Dialogue entre un prêtre et un pasteur
Prefață de Loup Besmond de Senneville
Editura Bayard, 2017, 274 p.