Către Ernesto Sábato

Romanul lui Sábato Abaddón, el exterminador conţine un dens capitol epistolar, destinat unui virtual confrate, care debutează prin adresarea „Dragul şi depărtatul meu tînăr prieten“… Textul-răspuns (apărut în Vatra, 20 martie 1984) preia idei directoare, teme şi chiar fraze, formulate în acest şi în alte romane ale lui Ernesto Sábato, ca repere ale unei solidarizări publice. „Scrisoarea deschisă“ către Ernesto Sábato era însă – cititorul deprins cu limbajul codificat al acelei sinistre perioade ceauşiste va înţelege fără dificultate – dedicată şi unei Românii traumatizate de opresiune şi mizerie, scriitorilor ei sufocaţi de teroarea şi turpitudinea tiraniei. Între omagiile care sporeau în acei ani în jurul lui Ernesto Sábato, evocat ca un vîrf al literaturii contemporane, dar şi ca un înalt model etic al libertăţii, rîndurile „româneşti“ însufleţeau o particulară vibraţie confraternă, detectabilă, probabil, şi în romanul Plicul negru, la care lucram. Tradusă în spaniolă de Domniţa Dumitrescu, „scrisoarea deschisă“ a prilejuit un măgulitor răspuns din partea adresantului: „Su «carta» me pare cio magnifica“, scria Sábato. Succintul eseu din urmă cu 20 de ani s-ar putea să-şi păstreze, şi azi, o anume valabilitate, nu doar documentară. Nu întîmplător, poate, urmează să apară în engleză în toamna aniversară 2004. New York, iulie […]