„Cauza feminismului va triumfa“

O doamnă, soţia unui profesor universitar, se prezintă să-şi încaseze o sumă depusă ce-i aparţinea personal. Casierul refuză, motivînd că statutele se opun eliberării oricărei sume unei femei măritate, fără consimţămîntul soţului. Doamna, nedumerită, protestează şi cere statutele. Casierul avea dreptate. Un articol din statute era redactat în forma următoare: «Femeile măritate, copiii, minorii, interzişii şi nebunii nu-şi pot ridica drepturile fără autorizarea soţului, tutorelui etc.». D-na Emilian, căci ea era doamna de care vorbim, ardeleancă de origine, nedeprinsă cu această tovărăşie în care legea aşeza femeia măritată, organiză la Iaşi o ligă feministă care să lupte pentru încetarea acestei stări de lucruri. Elena Meissner, preşedinta generală a Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române, 1932   Cît de democratică era (sau, şi mai bine, pentru cine era democratică) România interbelică? Cît de de-la-sine-înţelese şi dintotdeauna-avute au fost drepturile civile, juridice şi politice ale femeilor din provinciile româneşti şi din România? De ce lipseşte cu desăvîrşire activitatea amplă şi susţinută a organizaţiilor femeilor şi feministe din discursul istoriografic dominant şi din manualele de istorie? În acest text, voi prezenta cîteva repere din istoria mişcărilor de emancipare a femeilor din provinciile româneşti şi din România, cu obiectivul principal de […]