Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cazul 2000 sau ultima generaţie de creaţie în literatura română
- 15-04-2011
- Nr. 571
-
Bogdan COŞA
- ESEU
- 4 Comentarii
Anul fiind 2011, observ cu oarecare surprindere că a trecut deja un deceniu din mileniul al treilea, adică aproximativ cît poate trăi o generaţie de creaţie literară la intensitate maximă în opinia unor critici şi istorici care, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, suficiente sau nu, au împărţit sau, mai bine zis, au despărţit arbitrar principalii scriitori români ai ultimilor cincizeci de ani în şaizecişti, şaptezecişti, optzecişti, nouăzecişti şi, după multe controverse, douămiişti; pe cît de facil ar părea, pe atît de util, se pare, pentru o mai bună operare, clasificare şi ierarhizare a materiei prime. 1. Ipoteză de lucru Cazul generaţiei 2000 nu mai este de mult un subiect fierbinte în presa culturală românească, chiar dacă reprezintă ultima mişcare literară omogenă, atît din punct de vedere cronologic – fiind cea mai apropiată de noi în momentul de faţă –, cît şi din punctul de vedere al posibilităţii emergenţei unei noi mişcări, a unei inversiuni a polilor etici şi estetici de asemenea amploare în contextul socio-economic postcomunist, dar şi postmilenarist actual sau, folosind termenul-umbrelă al lui Christian Moraru, cosmodernist. Astăzi, la aproape cinci ani după ce poetul Răzvan Ţupa declara într-un articol că douămiismul a murit, consider interesantă […]
„dar şi nume care încă nu au confirmat – Iulia Argint, Alexandra Diaconu, Veronica A. Cara sau Ovia Herbert, chiar dacă au dovedit intuiţii poetice foarte puternice, aceştia fiind prezenţi în antologia amintită în detrimentul unor poeţi precum Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari, Radu Vancu sau Dan Mihuţ” – Iulia Argint scria proza. Veronica A Cara a confirmat literar (tot cu proza).
„Cîţiva dintre cei mai importanţi fondatori ai acestei mişcări literare se dezic de întreaga creaţie poetică şi se călugăresc (Ştefan Baştovoi, Marius Ianuş, Andrei Peniuc sau Adrian Urmanov)” – Urmanov nu s-a dezis.
agonia.ro – n-a avut nici un rol pentru douamiisti si aproape ca nici Club Literar (decat pentru Dan Sociu si poate alti cativa, printre care Dumitru Badita).
„Aceştia sînt doar cîţiva dintre cîştigătorii ultimilor cinci ani ai marilor premii pentru tinerii autori care activează şi pe Internet şi demonstrează, cred eu, importanţa pe care au avut-o platformele on-line de poezie şi felul în care au evoluat cenaclurile, cum s-au mutat din spaţiul real în cel virtual fără prea multă gălăgie şi fără pierderi neapărat importante” – ai dat doar 5 nume pentru 5 ani (si nu anii cei mai buni ai douamiismului), e si normal, intrucat, daca ne uitam cine a castigat Mihai Eminescu (premiul pentru debut), de pilda, vom vedea ca in afara de cei 3 tineri poeti citati de tine (dintre care e vreunul douamiist?) ceilalti nu prea sunt de gasit (si nici n-au fost) pe club literar si nici pe alte site-uri de profil. cat despre „importanţa pe care au avut-o platformele on-line de poezie şi felul în care au evoluat cenaclurile, cum s-au mutat din spaţiul real în cel virtual fără prea multă gălăgie şi fără pierderi neapărat importante” – la o singura sedinta Euridice (sau chiar in prezent, la Marin Mincu) afli ce nu poti sa gasesti pe aceste site-uri nici in 3 luni de activitate, iar in materie de douamiism nici nu se pune problema. nici n-a existat un site exclusivist douamiist, de altfel, decat f putin timp club literar si, si mai putin, Hyperliteratura. dar nici un poet douamiist nu s-a facut afirmat mai intai acolo (poate cu exceptia Dianei Geacar, dar la ea a contat f mult tabara de la Rasca, deci nu prea se pune; sau, hai, sa fie vreo 2-3 nume care sa se fi afirmat totusi mai intai pe club, unul dintre ele Eugen Suman – ca am fi de tot neseriosi sa punem si „afirmarea” lui anterioara de pe agonia).
in 2006 Razvan s-a grabit, dovada ca au mai aparut apoi si alti douamiisti, cum ar fi Rita Chirian si Livia Rosca (2006), Ofelia Prodan si Andrei Dobos (2007) si ar mai fi cativa, dar de la 2008 incolo e deja incert (conform criteriilor tale ar mai fi, oricum, Vlad Moldovan, poate si Aida Hancer si Catalina Cadinoiu, poate si Svetlana Cartean, SGB si Dutescu). oricum cateva nume care sa puna sub un anumit semn de intrebare intuitia lui Razvan – nici unul dintre cei enumerati n-a mimetizat ce zicea Razvan.
in rest, bine punctate cateva chestii.
Bogdan, eu am citit în cenaclul lui Marin Mincu prin 2006 sau 7, aşa că era relativ dificil să mă selecteze într-o antologie apărută în 2004… 🙂
eu am facut cîteva precizări legate de Marin Mincu, am spus că a avut cîteva scăpări și că e normal să le aibă – Saint-Beuve era total impotriva lui Flaubert, așa, asta ca un exemplu arhicunoscut. am toată aprecierea pentru întreaga activitate a regretatului profesor, dar asta nu-mi absoarbe dreptul de „a avea cîteva exigențe”. oricum…
..a generatiei care a trecut si care, in mod evident, s-a dizolvat in particule mai mici si care curand (daca nu deja) va da nastere, destul de probabil, la cate-o personalitate poetica remarcabila (scuze daca folosesc astfel de termeni hazardati.. oricum, in aceste conditii, toata discutia a devenit mult mai laxa, de altfel nu e intamplator faptul ca in ultima vreme au fost la „moda” poeti cvasieretici gen Radu Vancu sau nouazecisti in reveniri gen Sorin Gherghut).
Fie vorba intre noi, eseul n-aduce multe noutati pentru „cunoscatori” (dar banuiesc ca nici nu era asta intentia), iar Marin Mincu, de pilda, e privit (asa mi se pare) destul de tendentios – dupa cum poate stii, eforturile sale la Euridice au avut acelasi scop ca mai toate eforturile sale din deceniile precedente – sa promoveze poezia romana, sa fie in pas cu ea si sa o directioneze/anticipeze intr-un fel sau altul. Orice s-ar zice, nu cred ca urmarea sau cel putin nu urmarea doar sporul personal de imagine – de altfel, dupa si chiar inaintea aparitiei antologiei Generatia 2000, a avut parte de multe atacuri din partea „dusmanilor”. Iar ca un side-note: generatia 80 era de fapt a lui Mincu. El a introdus toata teoria si terminologia textualista atacata dar preluata ulterior de Manolescu, Simion, Iova, Craciun etc. si tot el este autorul primului volum de critica despre optzecisti – Eseu despre textualizarea poetica II (1986). Dar Mincu nu i-a laudat intotdeauna pe optzecisti si nici nu conducea vreun cenaclu, drept pentru care Nicolae Manolescu s-a folosit de influenta sa pentru ca (atunci) tinerii poeti sa respinga in teorie (nu si in practica) textualismul si sa adopte polemic asa-zisa formula postmodernista…