Ce citiţi săptămîna aceasta în Observator cultural
- 11-08-2010
- Nr. 536
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 0 Comentarii
Miercuri dimineaţă, la chioşcurile de difuzare a presei, a apărut noul număr al revistei Observator cultural. Iată cîteva dintre titlurile şi subiectele revistei. Editorialul lui Ovidiu Şimonca se intitulează: Cine seamănă vînt culege furtună. Riri Sylvia Manor scrie despre Fram, ursul polar în luptă cu gheţarul de la Copyro. Marius Oprea continuă, cu partea a II-a, serialul intitulat Ascensiunea lui Traian Băsescu, despre biografia actualului preşedinte, după 1989. Şerban Axinte şi Bogdan Creţu comentează romanul Rădăcina de bucsau de O. Nimigean, iar Rodica Grigore recenzează romanul Şi atunci ne-au terminat de Joshua Ferris. La pagina de „Opinii“, Mihai Alexandru Popa propune un text incitant intitulat: Apologia plagiatului după Sever Voinescu. Pe ultima pagina a revistei, Iulia Popovici îl comemorează pe politologul american Tony Judt. Titlul articolului este un citat din opera gînditorului american: „Comunismul a fost un răspuns prost la nişte întrebări foarte bune“. În paginile revistei Observator cultural, vă reîntîlniţi cu rubricile deja consacrate, susţinute de Liviu Antonesei („Din foişor“), Cristina Manole („Lecturi în vremuri de austeritate“), Liviu Ornea („Bifurcaţii“) şi Ovidiu Pecican („Avalon“).