Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
CE GÎNDEŞTE FILMUL? Violent și absurd ca visul american
- 25-01-2013
- Nr. 658
-
Cezar GHEORGHE
- Arte
- 1 Comentarii
N-aș putea spune foarte exact ce anume mă atrage la un film de Tarantino. Probabil că fascinația mea și a mai multor cinefili este legată de umorul său incontestabil, de modul subtil în care știe să folosească ironia, pastișa și aluziile la regizori și filme ce aparțin unei epoci apuse a cinema-ului. Voi încerca însă să pun în cuvinte acele aspecte pe care le consider responsabile pentru succesul unor filme precum Django Unchained. În primul rînd este vorba despre atitudinea față de spectator. Spre deosebire de filme precum Lincoln de Steven Spielberg, Tarantino nu vrea să îmi inspire o viziune morală înălțătoare și idealistă. Este preocupat de amuzamentul meu, nu de etica mea. Django Unchained nu e interesat ca eu (spectatorul) să rămîn cu o imagine frumoasă asupra istoriei Statelor Unite. Apoi, deși Tarantino folosește toate tehnicile pe care Spielberg le-a perfecționat și pe care le stăpînește în mod magistral, nu este interesat să ducă de nas spectatorul (este de la sine înțeles că ceea ce spun despre Lincoln nu se aplică altor filme ale lui Spielberg, precum Lista lui Schindler). Nu încearcă să justifice episoade violente din istoria țării sale prin tot felul de motivaţii morale. Nu vrea […]
Fără să fi văzut Lincoln, dar intuindu-l întrucâtva, şi bifând Django, aş spune doar că tot despre acel the american dream vorbeşte şi Tarantino, deşi pare că de fapt se ia de un mit fondator bine împământenit în mentalul colectiv american. Este imaginea unui vis american în care poţi răzbuna sau îndrepta istoria prin cinema de divertisment (de înaltă ţinută), în chiar inima marilor studiouri şi a Oscarurilor. Mi se pare tot o cărămidă pusă la temelia visului de care ziceai, cărămidă care nu face decât să confirme o vitalitate deseori remarcată: sistemul (societatea, dacă vrei) îşi dezvoltă propria capacitatea de regenerare şi îmbunătăţire, prin resursele de autocritică. Mai cred că Tarantino şi Spielberg sunt, dacă vrei, la distanţe egale depărtare sau apropiere de realitate (pe care de fapt nu o cunoaştem mai deloc). În ciuda declaraţiilor şi intenţiilor lui Tarantino, nu cred că filmul său (sau orice film) poate stârni o dezbatere reală, care să aibă şi rezultate. Rămâne totuşi la stadiul de divertisment. Ceea ce e ok.