Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ce înseamnă o funcţie de reprezentare?
De ce avem nevoie de restabilirea unei atmosfere de respect la nivelul conducerii Uniunii Scriitorilor
- 06-03-2015
- Nr. 762
-
Bogdan SUCEAVĂ
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 21 Comentarii
Într-o recentă declaraţie preluată de Mediafax, dl Nicolae Manolescu declara că nu are ce discuta cu doar 1% dintre scriitorii care consideră deciziile domniei sale abuzive. Să analizăm această declaraţie. Dl Nicolae Manolescu este ales pentru un al treilea mandat (considerat de unii imoral, de alţii ilegal, iar de alţii o idee splendidă) ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Din această importantă funcţie de reprezentare dînsul ar trebui să manifeste o echidistantă apreciere faţă de opinia fiecărui scriitor, fie că acesta este membru al Uniunii, fie că nu. E vorba, în fond, despre literatură, despre capacitatea ei de a atinge publicul larg, de a reprezenta o cultură şi valorile ei. Preşedintele Uniunii Scriitorilor ar trebui să fie un etalon al comportamentului civilizat, al respectului, al atenţiei faţă de opinia aproapelui. Nu dacă treizeci sau o sută de scriitori protestează faţă de abuzuruile unui for administrativ sau al conducerii unei uniuni de creaţie, ci dacă unul singur exprimă îngrijorare, preşedintele Uniunii Scriitorilor ar trebui să-i acorde atenţie. Dar iată că nu se petrece aşa. Ba dimpotrivă, preşedintele Uniunii Scriitorilor foloseşte presa de la dispoziţia Uniunii pentru a reprima orice critici. Dl Nicolae Manolescu refuză să dialogheze, cu replici care amintesc fie de […]
@profesor
Credeam ca am raspuns suficient de clar in comentariul anterior. Se pare ca nu…..
1)Ati pus corectura dupa ce vi s-a atras atentia ca vorbiti de unul singur. Evident, un detaliu nesemnificativ…..
2)Sugestiile dv sunt doar sugestii, pareri personale si nimic mai mult. Putem sa aberam cat dorim pe marginea unei declaratii a unei persoane imaginandu-ne ceea ce ne place.
3)Insiruirea aceea de autori nu e intamplatoare: sugera ca premiul „Medicis etranger” e un premiu important acordat unor scriitori de maxima valoare. Sa vorbesti despre un roman care a obtinut acest premiu si despre autorul sau intr-o maniera care sugereaza lipsa de importanta literara, chiar mediocritatea, sau sa nu vorbesti deloc e o dovada de incompetenta sau reavointa. Deci, de ce ar conta parerea unui critic care nu e capabil sau nu vrea sa aprecieze romane si autori recunoscuti pe plan international? E ca si cum o lucrare stiintifica ar fi refuzata intr-o revista romaneasca fara pretentii sau intr-o conferinta banala, rezultatul fiind apreciat la nivel international!
4) Ba este clar daca cititi atent comentariul, remarcati ghilimele si nu va imaginati ca toata lumea are ceva cu dv.
5)E greu sa ramai cu o imagine frumoasa in cultura unei tari cand te porti ca un mic dictator care-si promoveaza curtea, restul fiind „nesemnificativ”, acolo un 1% de care lumea literara se poate lipsi. Cititi noul articol al lui O. Simonca ” Statistica domnului Manolescu”.
6) Cred ca ceilalti cititori pot sa aprecieze singuri daca sunteti superficial, inteligent, cultivat, ignorant, corect etc. Doar daca va considerati un geniu neinteles….In plus de ce ar trebui sa cred(em) ceea ce afirmati despre propria persoana: ca sunteti un profesor in stiinte exacte, pentru care logica nu are nici un secret, faceti cercetare, aveti nu stiu cati studenti (geniali si ei, banuiesc) samd? Incercati sa acceptati ca aici conteaza doar ceea ce scrieti ca simplu comentator, fara sa faceti apel la argumente de tipul: „lasa ca stiu eu ce vorbesc ca sunt mare profesor in stiinte exacte, asa ca am mereu dreptate, argumentele mele sunt logice, nu sunt superficial si nici ignorant etc”. In plus , nu uitati proverbul: „spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”.
7) Discutabil……este posibil sa nu inteleg esenta comentariului dlui Para. Cu atatea genii neintelese pe aici care se dueleaza in fraze pompoase, vorba @Mariutei cu vacile: cateodata ma simt depasita de atatea idei marete! Plec si eu la cultivat salate bio, ca a venit primavara!
Pentru uzul personal al d-lui Moroianu Mihnea: cind domnul critic Nicolae Manolescu a spus studentilor sai ca „literatura nu se face cu inima”, facea foarte probabil aluzie la celebrul „verdict” al lui André Gide: „Nu se face literatura buna doar cu bunatatea inimii”; ceea ce vrea sa spuna ca sinceritatea inimii nu poate fi de ajuns pentru a crea o opera,
Vechi TR-ist: nu doar pentru dvs. cit si pentru acei critici literari care au citit nepermis de superficial si au salutat in „Noaptea…” un autentic roman despre decembrie ’89, a se citi segmentul dintre pp. 270-283 (Polirom, 2010); e deopotriva „confesiunea” personajului-narator si capitala scena a intilnirii dintre el si capitanul Tanase, in care primul vine sa-i „ceara socoteala” celui de-al doilea de ce i-a dat ordin soldatului Cristi (cel ucis) „sa ia acea pozitie de tragere”…, dar dupa citeva minute de discutie absolut fascinanta, la despartire, „luminat”, intelegind totul, naratorul il va saluta foarte frumos: „Cind ma ridic in picioare, din instinct, duc mina la frunte si il salut. Facand abstractie de hainele civile. Zic ‘Sa traiti’ si ies din bar.”
Ceea ce frapează este nivelul extrem de schematic şi pauper la care se duc discuţiile pro şi contra Manolescu: parcă ar fi vorba nu de o figură emblematică a culturii şi de un personaj care a marcat istoria ultimelor decenii, ci de o vedetă a modei sau a muzicii uşoare, despre care nu poţi vorbi decât în termeni de “îmi place” sau “nu-mi place”. Şi trebuie remarcat că simplul fapt că despre ambasadorul-preşedinte-director de revistă se poate vorbi în aceşti termeni rudimentari spune ceva despre modul în care el a reuşit să se impună în imaginarul public al epocii pe care o trăim.
Ca să nu mai lungesc vorba, voi povesti un episod autentic ‒ o profesiune de credinţă a marelui critic, auzită cu urechile mele cu circa doi ani în urmă la o emisiune radiofonică săptămânală care poartă numele de “În universul muzicii cu…”, al cărui invitat timp de patru săptămâni a fost Nicolae Manolescu. Într-una din aceste emisiuni, am auzit o declaraţie, după părerea mea, de o incredibilă sinceritate; citez din memorie:
“Obişnuiesc să le spun studenţilor mei că literatura se poate face cu orice parte a corpului, în afară de una singură: cu inima!”
Din punctul meu de vedere, Manolescu este ÎN ÎNTREGIME prins în aceste puţine cuvinte: un om lipsit de inimă, complet neserios ca structură profundă a caracterului, şi pe care tocmai această lipsă de orice consistenţă reală l-a ajutat în a face strălucita carieră pe care a făcut-o.
Celor care tot se mai lasă orbiţi de succesul exterior al acestei cariere (şi care înclină să acuze dorinţa “tinerilor” de a-l contesta în virtutea egoismului de generaţie) ar trebui să recitească articolul de acum peste patru decenii îndreptat spre demolarea monumentului lui Tudor Vianu (“Tristeţea erudiţiei”)… eventual şi interviul luat lui Ion Iliescu şi publicat în România Literară în vara sau toamna lui 1990, când sângele morţilor din Piaţa Universităţii era încă proaspăt în mentalul colectiv.
… Bogdan Suceava sustine „pozitia etic-existentiala a generalului Suceava”. Indicati paginile! Dati citate!
Sunt un cititor, ca si dumneavoastra, si n-am gasit nimic in „Noaptea…”.
Sunt foarte trist (trist, indignarea v-o las dvs.)ca vreti sa minimalizati un demers de onoare a lui Bogdan Suceva fata de Uniunea Scriitorilor aducandu-l in discutie pe tatal romanicerului.
Nicidecum, d-le Bogdan Suceava, dialogul nu se cheama intimidare: asta simtiti?! Atunci mai bine punem punct. Si nu e necesar sa va cereti iertare ca n-ati scris un roman pentru fiecare mort al lui decembrie ’89; asa cum nu e necesar nici sa va cereti scuze „fata de cei pentru care cartile d-lui Nicolae Manolescu au reprezentat ceva” si nici macar „pentru toti cei care au crezut ca dl.Manolescu reprezinta un reper moral”. In felul asta, tot cerindu-va scuze si iertaciuni, aveti toate sansele (sau riscati) sa fiti luat drept un „original”, ori poate chiar un personaj din „Venea din timpul diez”!
Apropo de „Venea din timpul diez”: si acolo Securitatea (pardon, noile-vechi servicii secrete), cameleonica faptura, e mereu la „datorie”, ocupa un spatiu, daca nu predominant oricum privilegiat (sursa asta de inspiratie e o mina de aur, unul din domeniile predilecte ale autorului, ceea ce e firesc si foarte bine), numai ca acolo, diferit de „Noaptea…”, e vorba de o adevarata fictiune, e chiar unul din cele mai bune romane din ’89 incoace, unde prin stilul satiric, realist-magic, este exorcizata orice posibila „fascinatie” ori „apologie” a bietei (in acest nou, inedit context) Securitati in eroic-hilara-i lupta cu sectele; chiar de-ar ramane si o picatura de tandrete (ori compatimire frateasca) a autorului pentru Secu’, asta nu se mai vede si nici nu prezinta interes, fiind inecata (presupusa picatura), diluata, evaporindu-se ca „un abur „in geniala proza, in virtejul comicului. Concluzie: acolo literatura a invins prin ambiguitatea ei (repet, indiferent de intentiile autorului), permitind un noian de interpretari. Dan Petrescu insusi (care i-a descoperit si publicat „Diezul”) n-ar mai fi putut emite diagnosticul pus la „Noaptea…”. Care se cheama „roman”, dar unde (in pofida amuzant-neputinciosului avertisment ca totul ar fi doar fictiune) scriitorul de mare talent e cam absent, paradoxal, cel care scrie, pare a fi tinarul de 20 de ani, recazind parca intr-o stare de transa in reconstituirea lui decembrie ’89. Doar ca e un decembrie cu tilc ori cu cintec, al lui, fidel, si pe urmele, tatalui sau.
O paranteza aici, pentru domnul „Lucid”: este un nonsens si un scandal etic sa li se ceara copiilor sa plateasca pentru faptele parintilor, departe de mine un asemenea gind mirsav. Numai ca atunci cind „juniorul” devine la rindu-i „senior” si cind, in loc sa-si urmeze propriu-i drum (in existenta si in creatie), isi asuma, isi insuseste „volintir” si entuziast, ia pe umerii sai si sustine pozitia etic-existentiala a generalului Suceava, tatal sau (chiar daca o face teoretic, prin scris, scrisul e totusi viata, forma cea mai inalta a vietii, pentru un scriitor, nu?), atunci, el devine implicit responsabil dinaintea cititorului, care poate ramine otravit, ranit de cuvintele sale, grele ca plumbul.
Am sa mai amintesc doar ca dupa citirea „Noptii…” am simtit instinctiv nevoia sa iau din biblioteca si sa recitesc „Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare” al lui Radu Aldulescu, despre aceleasi zile ale lui decembrie ’89: o viziune a evenimentelor apropiata de cea pe care am trait-o eu insumi pe strazile Bucurestilor, si lectura asta m-a intremat. Bogdan Suceava o fi citit-o oare?
… si s-a mutat la alt articol. Totusi, a citit „Noaptea cand cineva a murit pentru tine”? Este dragut sa ne indice capitolele si sa citeze randurile prin care Bogdan Suceava reabiliteaza Securitatea?
Daca n-o face – pentru ca in roman nu va gasi nimic in directia asta , ar trebui sa-si ceara scuze de la Bogdan Suceava. Asa se procedeaza intre domni cu onoare.
Probabil ar fi momentul cel mai potrivit să amintesc aici că nu există nici o formă de intimidare care să mă facă să nu mai scriu aici despre conflictele de interesele care au marcat (și, prin aceasta, invalidat moral) unele distincții recente decernate de unele jurii locale. Voi reveni asupra acestui subiect de foarte multe ori anul acesta; e ca și cum UNESCO ar fi proclamat anul N. Manolescu și acesta se cere celebrat cum se cuvine. Așadar, ne revedem pe forum, voi continua.
1) Aveti dreptate, dar am pus o corectura …
2) Fals ! Sugera doar ranchiuna dlui Suceava la adresa lui Manolescu; nu sugereaza niciun fel de index …
3) Fals ! Dvs va apartine insiruirea ! Intamplator, citisem acei autori si mi s-a parut „amuzant” sa credeti ca nu i-am citit, ca n-am auzit de ei, de premiul luat ,etc … Nu am tinut sa impresionez pe nimeni (ipoteza dvs despre o persoana pe care nu o cunoasteti este stranie !)…
4) Nu este clar din mesajul dvs ca v-ati referit doar la „lucid”…
5) Asta se intampla in toate domeniile si in toate tarile. Daca imi permiteti (eu fiind, dupa dvs, un ignorant !) eu cred ca vor ramane si Manolescu, si Norman Manea si Gabriela Adamesteanu cu merite mari in cultura romana.
6) Gresiti: sa nu fii superficial nu inseamna exceptional (genial), poate sa fie doar o treapta peste superficial (care este aproape sinonim cu stupid); nu-i mare merit… La fel nu chiar ignorant este ceva putin peste ignorant (din nou … stupid). In sfarsit, logica si rationamentele daca lipsesc nu prea poti face cercetare, sa fii profesor in stiinte exacte; iar nu-i mare lucru, doar o conditie necesara. Unde sunt laudele ? Cred ca dvs cititi in alta „nota” sau „adaugati la text”…
Si oricum, nu vad sensul sa-mi doresc „faima” prin comentarii la subsol ! Corectitudine, da.
7) Aici este mai complicat; cred ca expediati prea repede comentariul dlui Para. Nu este nici timp si nici locul sa mai adaug ceva. Poate iese ceva de la mineriade ?
În eventualitatea în care vocile din pădurea sumbră a forumului au nevoie de informații proaspete pentru a-și hrăni setea de adevăr, admit că unul dintre bunicii mei a fost vreme de un an membru la Frontul plugarilor. Dacă e nevoie și de informații din veacul XIX vă rog nu ezitați să-mi scrieți
@profesor
1) Cand am citit comentariul dv fara legatura cu textul respectiv nu era nici o alta mentiune, asa ca m-am amuzat si m-am intrebat daca nu erati beat mort cand l-ati redactat. In mod normal, cand scrii un comentariu la alt articol si te adresezi cuiva anume pe o alta tema mentionezi acest lucru de la inceput. E o chestie de logica domnule „profesor” in stiinte exacte: de unde sa stie ceilalti cititori cui va adresati si ce vreti?
2) Intrebarea dvs pt Bogdan Suceava sugera si altceva si anume ca fara o recenzie critica din partea lui Manolescu o carte si autorul sau sunt pusi la index: vezi bine, maestrul nu scrie decat despre carti si oameni interesanti. Eu am completat ideea aceasta cu sugestia ca daca Manolescu nu e capabil sa aprecieze un roman care a obtinut un premiu international prestigios (printre alte distinctii) nu vad de ce un autor ar regreta lipsa unei recenzii din partea acestui critic.
3) Cititul nu e totul, trebuie sa si ramana ceva dupa lectura. Si nici nu convingi „publicul” cu o insiruire oarecare de autori, despre care poate doar ai auzit in Observator Cultural, de exemplu.
4) Logica bat-o vina: am scris foarte clar (si am pus si ghilimele sa inteleaga tot „profesorul”) ca acel comentariu il mai adresasem unui personaj (de genul ” eu stiu tot” care face pe desteptul ca e mare cercetator si savant de renume mondial dar bietul de el nu stie nici sa traduca din engleza indicatiile pentru autori dintr-o revista stiintifica), Partea cu engleza a ramas in comentariu: l-am copiat fara sa-l modific, dupa cum am mentionat, dar cine sa auda?
5) Bineinteles ca Manolescu va ramane in cultura romaneasca, ramane de vazut si cum va ramane. Pacat ca se da in spectacol cu remarci aiurea despre autori ca N. Manea si G. Adamesteanu, apreciati si de publicul larg si de critici literari din alte tari in schimb ce-si premiaza subalternii, iar desprecei care vor o schimbare vorbeste ca despre o cantitate neglijabila, acel faimos 1%. Nu e vorba de o eroare de judecata ci de o politica a sa, lucru extrem de evident. Dar probabil pentru Manolescu e mai interesant sa obtii „premiul de haiku al Comunei Literare Vârșeț-Serbia” decat premiul „Medicis-etranger”.
6) „Superficial n-am fost niciodata, chiar ignorant nu sunt (chiar daca „vin din stiintele exacte”), iar la logica si rationamente chiar ma pricep .” Ati uitat sa adaugati ca sunteti si foarte modest si ca v-au murit laudatorii. Cred ca aveati niste admiratori, niste mosuleti care isi dadeau cu parerea toata ziua-buna ziua in versuri, proza sau „desene pe asfalt”. La un moment cineva le-a postat realizarile stiintifice (stiinte exacte) si s-au mai calmat cu datul ochilor. Daca nici ei nu va mai lauda si ati ajuns sa va laudati singur, plus dialogul cu cititori imaginari care au ceva impotriva dvs si nu vor sipace sa va recunoasca inteligenta……..suna grav!
7) Multumesc pentru sugestie: m-am lamurit si cu comentariul domnului Para….in schimb cred ca dansul are inca multe nelamuriri literare. Ca si dvs. Va doresc succes la amandoi si aveti grija pe unde va postati comentariile.
@Grigore Para:
Un tanar care facea armata la Securitate, ca TR-ist, nu era securist. Conditiile erau aceleasi ca in orice unitate militara. Foarte multi studenti dela Matematica au facut armata la Securitate, asa erau repartizati dupa ce au intrat la facultate. Un roman care vorbeste despre ordinele aberante ale Securitatii de a trage in oameni, dupa 22 Decembrie, nu este un roman scris in favoarea Securitatii. Foarte ciudata interpretarea lui Grigore Para, probabil el n-a citit romanul „Noaptea cand cineva a murit pentru tine” de Bogdan Suceava, , asa cum nici N. Manolescu nu-i citeste pe tineri, dar ii „infiereaza”. Ce sunt tinerii astia, „gasca de nebuni” care vrea reformarea Uniunii: 1%, spune Manolescu!!! Ce erau tinerii care luptau pentru libertate in Decembrie 1989? !%, s-ar putea raspunde. Fiecare merita atentie.
Felicitari Bogdan Suceava, Paul Cernat, Florin Iaru, Paul Vinicius, Octavian Soviany! Felicitari Claudiu Komartin, felicitari Radu Vancu pentru modul in care ati scos la suprafata, incepand cu Premiul Eminescu acordat lui Gabriel Chifu, putregaiul din Uniunea Scriitorilor. La Uniunea nu mai sunt bani, dar sa nu uitam cum, ani de-a randul, conducerea Uniunii beneficia de indemnizatii de peste 1.000 de euro (Manolescu, Vosganian, Chifu) si cum isi imparteau premiile intre ei.
Mai ales Gabriel Chifu a fost beneficiarul tuturor premiilor vazute si nevazute, premii in bani generosi: la Cluj, în octombrie 2014, Chifu a inhatat Marele Premiu FestLit Cluj (USR n-a dezvaluit, asa-i cu transparenta!, valoarea financiara, dar gurile rele vorbesc de 10.000 de lei), iar la Botosani au fost din nou laureat – 20.000 de lei , aici macar suma a fost facuta publica. Premii date de Uniunea Scriitorilor, care il are presedinte pe Nicolae Manolesu, si vicepresedinte pe Gabriel Chifu.
Sa tot fii in conducerea USR!!! Iar „gasca de nebuni” sa se culce, N. Manolescu vegheaza sa-si premieze subordonatii.
Am să amintesc doar câteva detalii de acum zece ani, de când dl N. Manolescu a răsuns direct unor texte ale mele. În nr. 23/2005 al României literare, cel ce a precedat alegerile pentru președinția USR, dl N. Manolescu a avut șansa de a expune, în tableta domniei sale de la pg. 32 a revistei, viziunea sa despre dezvoltarea viitoare a Uniunii Scriitorilor. Nici vorbă, însă, despre așa ceva, în acel material publicat într-un moment important pentru USR. Domnia sa a optat pentru o retorică cu ingrediente așa-zis morale, forțând la maximum concluzia că turnătorie ar trebui considerate și intervențiile publice, trasând o istorie de la Scrisoarea lui Neacșu până la documentele care fac obiectul de studiu al CNSAS. Dânsul a inclus în mod forțat în această așa-zisă analiză Scrisoarea deschisă către Președintele României semnată de 25 de universitari româno-americani, publicată în Observatorul cultural nr. 268. Argumentația dlui Manolescu răspundea articolului meu din România literară, nr. 21/2005, pg. 30, când am precizat că amendarea publică a abuzurilor unui funcționar printr-o poziție publică e un procedeu democratic. Aceasta e doar una dintre situații, care creionează contextul politic despre care discutăm. Nu mă îngrijorează absolut deloc absența altor comentarii critice. 🙂 Cât despre aspectele etice, sigur, exact despre asta discutăm. Cum rămâne cu premiul Eminescu din 2015?
Da, recunosc că la o interpretare atât de originală precum cea sugerată mai sus de George Para nu m-am gândit. E nevoie de imaginație, nu glumă, pentru a se sugera că un roman în care ofițerii trupelor de securitate sunt indicați drept responsabili pentru multe dintre tagediile întâmplate în decembrie 1989 să fie considerat drept o tentativă de reabilitare a imaginii Securității. Ce idee! Pe de altă parte, așa cum am mai spus, fiecare tragedie, fiecare om ucis în decembrie 1989 ar merita un roman. Îmi cer iertare că nu am scris decât unul pe tema aceasta.
Nu, Manolescu nu a scris nimic despre Suceava jr in „istoriile” sale. De altfel, dintre contestatarii sai a scris doar despre Rapa-Iaru (de!, mai greseste si Maestrul).
Evident @Matei are dreptate ca nu poate fi judecat juniorul prin raportare la senior. Dar, in acest puternic avant de infierare a putredului regim basist, e nostim sa se stie ca ticaloasa de Alina Bica era (este?) doctoranda a prof univ gen rz Suceava sr la Academia de Politzie, acelasi Suceava sr prieten la catarama cu sarmana victima basista general dr catalin voicu, figura aceea angelic-lombrosiana aflat de cativa ani buni dintr-o ticaloasa eroare judiciara la loc racoros cu ferestre gratinate.
Si cate alte corelatii „familiare” mai au atatzia corifei ai luptei pentru eliberarea de sub jugul basist…..
Amarata tzara.
Acest roman, scris si publicat de Bogdan Suceava, nu contine nimic care sa sugereze ca ar fi vorba de reabilitarea Securitatii.
A face armata la Securitate, la TR-isti, si a muri ca un prost pentru libertate nu sustine teza, antiteza si ce mai doriti unei tratari cu blandete si ingaduinta a Securitatii.
Romanul este tocmai contrariul unei asemenea interpretari. Se scrie de confiscarea Revolutiei si despre o libertate – dorita de multi tineri, unii aflati in armata, inainte de o incepe facultatile – pe care vechile strcturi, ale PCR, ale Securitatii – nu le-a ingaduit-o tine rilor. Romanul lui Bogdan Suceava este un memento mori ale tinerilor puri, care au crezut ca structurile comuniste de putere vor disparea. Iar tatal lui Bogdan Suveava nu are nici o implicare in scrierile fiukui sau.
Faptul ca acum Bogdan Suceava, impreuna cu peste o suta de scriitori, lupta pentru o Uniune transparenta si functionala, pentru o reforma a Uniunii Scriitorilor, este ungest de apreciat, nu de blamat.
Felicitari tuturor scriitorilor care cuteaza sa se infrnte cu osificata Uniune a Scriitorilor!
1) Am scris ulterior ca acel mesaj era la articolul trecut al lui Liviu Ornea, dar a fost dat prea tarziu. Deci era la obiect; de ce va grabiti cu judecatile ?
2) Intrebarea mea pentru Bogdan Suceava sugera o posibila razbunare a acestuia fiindca n-a fost luat in seama de criticul Manolescu.
3) Am citit mai multe carti de Norman Manea (l-am cunoscut si personal, am carti cu dedicatie de la dansul), am citit si carti ale lui Umberto Eco, Orhan Pamuk, Doris Lessing, Milan Kundera si culmea pentru dvs chiar si alte carti de autori straini si romani …
4) De unde stiti dvs nivelul englezei mele nu stiu !
5) In ciuda a ceea ce credeti dvs, Manolescu va ramane in cultura romaneasca, chiar daca uneori a gresit in evaluari (de altfel cred ca in destul de putine cazuri …).
6) Superficial n-am fost niciodata, chiar ignorant nu sunt (chiar daca „vin din stiintele exacte”), iar la logica si rationamente chiar ma pricep …
7) Deci cine vorbeste de unul singur, alandala, pe langa garduri ? Si trage concluzii ilogice bazate pe observatii aiurea ? Va recomand si comentariul dlui Grigore Para, poate va mai dumiriti putin, asa in ultima clipa …
Domnule Bogdan Suceava,
In buna parte din tot ce ati scris pina azi (proze, romane, pamflete, luari de pozite…) exista un resort secret (si secretos!) de care foarte probabil ca nu sunteti decit partial, intr-un sens, constient; cred ca resortul ar putea fi detectat, chiar pus in lumina de acest diagnostic precis al lui Dan Petrescu (in „Scrisori catre Liviu (Antonesei”): „Ce jeneaza […] este considerarea Securitatii ca o secta a cavalerilor fara prihana, slujitori ai tarii, mai presus de regimul ei politic (ba chiar in conflict cu acesta) […]”. Este vorba aici de „romanul” „Noaptea cind cineva a murit pentru tine”, unde este luat ca simbol tutelar al lui decembrie ’89 un soldat in termen de la Securitate. Pateticul titlu-cheie s-ar putea interpreta astfel: „Pentru tine, cetatene roman, a murit soldatul de la Securitate, pentru ca tu sa poti fi liber azi”. Sa ne intelegem, sa nu existe nici cea mai mica confuzie: tinarul soldat e de plins, fiind vorba de o crima, nici mai mult nici mai putin decât cei peste o mie de asasinati (civili si militari) ai acelor zile; ceea ce-i intolerabil,abject aici (in carte si-n titlu), este modul in care ca autorul isi permite sa utilizeze moartea acelui tinar ca pe un fetis, ca pe un simbol al Revolutiei Securitatii eroice, cu sacrificii pe altarul libertatii…
Se sugereaza ca, de fapt, noi n-am inteles nimic: Securitatea ne-a vrut dintotdeauna binele, nu ne-a terorizat in numele partidului si al Conducatorului, nu,
ei ne-au „protejat” in tot acest timp, pentru ca la sfirsit tot ei sa ne elibereze de partidul unic si de Conducator! Ei, casta cavalerilor, au facut totul in tara asta, ne-au facut pina si pe noi, dupa chipul si asemanarea lor! Noi am fost doar mamaliga valaha, niste pasivi!
Deci, vorbind serios, nu doar „jeneaza” (cum eufemistic, delicat se exprima Dan Petrescu), ci ti se cam face parul maciuca dinaintea acestei apologii fara perdea a Securitatii, in interpretarea ubuesca a „lovilutiei” noastre. De ce oare Bogdan Suceava a facut asta, prostituindu-si talentul literar si alienindu-si spiritul, atingind paroxismul abjectiei, al tartuferiei?!Acel tinar n-a avut cind (avea 20 de ani in ’89) intra in ordinul Securitatii. Sa fie asta doar din iubire, „fidelitate”fata de tatal lui, generalul Suceava? Fara indoiala ca asta vine din educatia pe care a primit-o in copilarie, in spiritul pionieresc-securistic-patriotic, de care se pare ca nu s-a lepadat inca, si de care nici distanta Oceanului pare a nu-l ajuta sa se detaseze, sa se vindece! I-o dorim din tota inima. Concluzia etica: Bogdan Suceava nu se adevereste apt a-i da lectii morale d-lui Nicolae Manolescu, il rugam, deci, sa nu se mai strofoace, sa nu mai tartufareasca, sa aiba bunul simt sa-i lase pe altii, mai apti, sa-i ceara socoteala si sa-i dea sugestii presedintelui Uniunii Scritoriilor. Ii multumim…
„@profesor – Duminica, 8 Martie 2015, 12:32
Poate raspundeti: cate din cartile dvs au primit recenzii critice de la Nicolae Manolescu ? A scris vreun articol despre vreo carte semnata de dvs ?”
Superficialitate maxima, ignoranta cat cuprinde, plus vorbit de unul singur pe langa gard (comentariu alandala la articolul lui L. Ornea).
In numarul trecut la articolul-interviu cu si despre Norman Manea ii adresam lui @lucid (alt habarnist cu pretentii!) urmatorul comentariu despre Manolescu si parerile lui critice: „In 2006 romanul sau „Intoarcerea huliganului” a fost recompensat cu premiul Medicis-etranger. Pentru cultura dvs generala- la fel de limitata ca si notiunile de baza in engleza- printre cei care au primit acest premiu se numara Umberto Eco, Milan Kundera, Doris Lessing, Orhan Pamuk.In aceste conditii credeti ca parerea lui Manolescu despre Norman Manea si romanul sau (sau chiar despre opera sa) ar trebui sa primeze?”
Deci, ce importanta (mai) are daca Manolescu a citit sau nu o anumita carte de un anume autor ?
Poate raspundeti: cate din cartile dvs au primit recenzii critice de la Nicolae Manolescu ? A scris vreun articol despre vreo carte semnata de dvs ?
Asta e o exagerare care vă aparține. Aș aprecia dacă nu mi-ați atribui afirmații pe care nu le-am făcut. Am propus o discuție despre respect față de opinia aproapelui. Vă respect, deși nu semnați cu numele dvs., vă răspund, deși am o percepție mult diferită asupra situației. De ce oare dl Manolescu nu mai răspunde decent asupra unor subiecte demne de toată atenția și tot interesul comunității literare?
Şi ce propui, dragă Bogdan?, ca Manolescu să îşi deschidă un confesional? Iar între timp poliţia să adune cărţile lui Manolescu din biblioteci (publice şi private) şi librării şi să le dea foc? Oare e necesară şi lobotomizarea celor care le-au citit?
Vorbeşti la trecut: „cei pentru care cărţile lui Manolescu au reprezentat ceva”? Cum îţi permiţi să îngropi dintr-un condei cărţile celui mai important critic român în viaţă?
Da, a dat un răspuns greşit. Şi? pentru acest răspuns greşit tu îi arzi opera, sau cum? Sau ce?
Sînt uimit. Ai intrat în jocul celor care luptă pentru puterea asupra Uniunii, deşi nu ştiu că puterea asta e tare greu de dus.