Ce înseamnă PEN International pentru dumneavoastră?/ What does PEN International mean to you?
Eliberarea adevărului/ Releasing the Truth
La PEN International e întotdeauna o bucurie să celebrăm aniversarea unui centru și e o onoare pentru noi să salutăm aniversarea de 95 de ani a PEN România ! Pe lîngă celebrări, totuși, este imposibil să nu reflectăm la importanța luptei noastre, atunci cînd vedem cum cresc din nou și din nou propaganda, xenofobia, intoleranțele religioase și etnice pe toate continentele. În centrul misiunii PEN International stă puterea transformatoare a literaturii și a cuvîntului scris, capabil să promoveze dezbaterea pașnică și dialogul. Membrii PEN au cerut eliberarea adevărului de sub influența propagandei încă din 1921, anul înființării PEN. La aniversarea de 95 de ani a PEN România, efortul PEN International este mai vital ca oricînd.
At PEN International it is always a joy to celebrate the anniversary of a centre and it’s incredibly special to honour Romania PEN’s 95th anniversary! Along with celebrations, however, it is impossible not to reflect on our important work when we watch the rise of propaganda, xenophobia and religious and ethnic intolerance across all continents. At the heart of PEN’s mission lies the transformative power of literature and the written word to promote peaceful debate and dialogue. PEN’s members have been reclaiming truth from propaganda since 1921. On PEN Romania’s 95th anniversary, PEN’s work is more vital than ever.
Jennifer Clement, președintă PEN International, PEN Mexic
Curajul și independența scriitorilor/ Courage and Independence of Writers
Îmi închipui că asta a fost adevărat pentru orice scriitor care a fost ales președinte al PEN International. Începi cu simțămîntul că e ceva de făcut pentru libertatea de expresie și a literaturii. Realizezi apoi repede că vastitatea și complexitatea acestei responsabilități sînt cu mult peste puterile oricărui individ. Dar, de asemenea, că răul făcut azi scriitorilor, ca în întreaga istorie, este copleșitor în repetitivitatea și predictibilitatea lui. Unicul lucru sigur pe care am știut că trebuie să-l fac în timpul mandatului meu de 6 ani a fost să vizitez cît mai multe centre PEN cu putință, mai ales pe cele care încercau să supraviețuiască în situații dificile.
Simplul fapt că o delegație PEN International condusă de președinte ajunge într-o țară este un mesaj către guverne că lumea întreagă îi privește și e un gest de solidaritate cu comunitatea de scriitori din acea țară. În cei șase ani, am condus trei grupuri PEN International în Turcia și trei în Mexic, două locuri în care am folosit aparent interminabile întîlniri cu miniștri guvernamentali, ca să-i presăm în legătură cu libertatea de expresie. Ce m-a izbit întotdeauna la aceste întîlniri a fost surpriza cu care acești miniștri descopereau cît de independenți eram. Că puteam să nu fim amenințați și împinși la tăcere. De fiecare dată cînd ajungi într-o țară cu o asemenea situație, nu te poți împiedica să nu fii profund mișcat de curajul scriitorilor care trăiesc acolo cu aceste amenințări zi de zi. Îmi amintesc cum mă gîndeam clipă de clipă la asta, cînd am fost în Honduras, sau cînd stăteam de vorbă cu un grup de scriitori din Africa de Vest, strînși la Bamako, sau cu tineri scriitori din Moscova, care încercau să-și păstreze independența printr-un nou fel de a scrie.
Desigur, credința noastră în rolul jucat de PEN nu se sfîrșește odată cu mandatul. În ianuarie 2017, două duzini dintre noi am fost în Turcia, conduși de Jennifer Clement, actuala președintă a PEN International, alături de Per Wastberg și de mine. Ne‑am dus cu toții să facem o demonstrație de solidaritate în fața închisorii Silivri, unde atît de mulți scriitori prieteni sînt închiși. Și cînd polițiști cu mitraliere și urlînd ne-au înconjurat, nu m-am putut înpiedica să gîndesc că lupta pentru libertatea de exprimare este într-adevăr repetitivă, dar este și profund emoțională și straniu de excitantă. Doresc mult succes centrului PEN din România în tot ceea ce întreprinde. 95 de ani este o vîrstă foarte bună. Știu că veți continua să duceți mai departe sarcina dificilă și privilegiul de a fi scriitori și membri PEN.
I imagine it has been true of every writer who has been elected President of PEN International. You begin with the sense that there is a job to be done for freedom of expression and literature. Quickly you realize that the vastness and complexity of the membership is well beyond any individual. But also, the wrongs being done to writers today, as throughout history, are overwhelming in their repetitiveness and predictability. The one thing I knew I had to do during my 6 years was to visit as many PEN centers as possible, particularly those trying to survive difficult situations.
The very arrival of a delegation led by the International President is a message to governments that the world is watching and a gesture of solidarity with the writing community in that country. Over the six years, I led three groups to Turkey and three to Mexico, both places in which we used seemingly endless meetings with government ministers to press the issue of free expression. What always struck me was how surprised they were to discover just how independent we were. That we could not be threatened or funded into silence. Each time you go to a country with such a situation you cannot help but be moved by the courage of the writers who live with these threats every day. I remember thinking that every minute I was in Honduras or sitting with a group of West African writers gathered together in Bamako, or with young writers in Moscow trying to maintain their independence through a new kind of writing.
Of course, our belief in the work of PEN doesn’t end with the end of a mandate. In January this year two dozen of us were in Turkey, led by Jennifer Clement, our current President, as well as Per Wastberg and myself. We all went out to make a show of solidarity at the fence of Silivri prison where so many of our writer friends are held. And as the police waving machine guns and shouting surrounded us, I could not help but think that while the fight for freedom of expression is indeed repetitive, it is also deeply emotional and inescapably exciting. Best of luck to Romanian PEN in all of your work. 95 is a very good age. And I know that you will continue to carry the burden and the privilege of writers and PEN members.
John Ralston Saul, fost președinte PEN International (2009-2015), PEN Canada
Împotriva influențelor nefaste/ Against Harmful Influences
Ce înseamnă pentru mine PEN International sau PEN Cehia? Ca să răspund sincer și personal – înseamnă o companie plăcută. Joia trecută, „adunarea generală“ a membrilor PEN a avut loc. O sală prietenoasă, de la etajul 3 din palatul baroc Kolowart din Praga, era plină de oameni. Mulți dintre ei erau vechi prieteni, cîteva fețe îmi erau necunoscute, scriitori veniți din provincie… În general, participanții erau mai degrabă în vîrstă. Unii dintre ei erau nou‑veniți, mai tineri și plini de proiecte și planuri. Zîmbete, salutări, mîini strînse… totul liniștit și informal. Apoi „operațiunea uzuală“ a început, rapoarte de activități literare, rapoarte de activități economice… Un vin lejer, de agreabilă calitate, ne-a fost oferit. Cîțiva biscuiți, mai degrabă simbolic, ca să se păstreze memoria „tradiției cinei de club“. Contemplam gustul cuvintelor pe limba mea: tradiție… rutină… libertate… Sînt mîndră să fiu membră a unei comunități care-și păstrează continuitatea – nu fără dificultăți, dar totuși! – în întorsăturile turbulente ale istoriei. Oameni crezînd în puterea cuvîntului scris, cuvîntului cultivat, sunt considerați instrumente împotriva influențelor nefaste. Nebuni, poate? Aștept cu nerăbdare să întîlnesc prieteni la București. Aștept cu nerăbdare această nouă oportunitate de a argumenta că nu sîntem nebuni.
What does PEN mean for me? Answering sincerely a personally – a good company. Last Thursday , the „General Meeting” of members (not shareholders) took place. A friendly hall on 3rd floor in Prague Baroque Kolowrat Palace was full of nice people. Many of them have been old friends for many years, some faces are still unknown, some arriving from the country… People have aged. Some of them are newcomers, younger and full of projects and plans. Smiles, greetings, hand shakings… quiet and informal. Then the „usual operation” commenced, reports on activities, reports on economic activities… Light wine of pleasant quality was offered . Few biscuits, purely symbolically, to keep the memory of „club dining tradition”. I contemplate the taste of the word on my tongue: Tradition… routine.. liberty … I am proud to be a member of a company keeping its continuity – not without trouble , but keeping! – in turbulent turns of history. People believing in the power of written cultivated word are considered the means against harmful influences. Fools, maybe? I am looking forward to meeting friends of pen in Bucharest. I am looking forward to one more opportunity to argue that we are not fools.
Olga Walló, PEN Cehia
Drumul spre libertate/ The Path to Freedom
Cînd am devenit membru al PEN-ul francez, în anii 1990, era un timp al dezastrului pentru Europa și Comunitatea Europeană. Mă refer la războiul din fosta Iugoslavie, dintre sîrbi și croați, dintre sîrbi, croați, kosovari și bosniaci etc. Am fost recunoscător atunci pentru ajutorul uriaș către scriitori, membri ai unor PEN cluburi din țările balcanice, acordat prin Comitetul pentru Pace al PEN International, care în Slovenia a funcționat sub conducerea poetului Boris Novak, sprijinit de alți scriitori membri, de pildă Veno Taufer, Tone Pershak, Edvard Kovac, Marjan Strojan, Elzea Jereb și mulți alții. Cunosc datoria și respectul față de predecesorii noștri din PEN clubul francez, care au fost foarte eficienți în sprijinirea scriitorilor din închisoare sau amenințați, care trăiau dincolo de Cortina de Fier, în Europa de Est comunistă. Mă gîndesc acum la poetul Pierre Emmanuel, care a fost președinte al PEN Franţa, între 1963-1976, la propriul meu tată, poetul Georges-Emmanuel Clancier, care a condus PEN-ul francez între 1976 și 1979 și a fost și vicepreședinte al PEN International. De asemenea, la Bertrand Tavernier, care a fost președinte al PEN Franța între 1980 și 1986 și a organizat congresul PEN International de la Lyon din 1984. Sau Alexandre Blokh, care a fost la finele anilor 1990 și începutul anilor 2000 secretar general al PEN International. Mai știu că toți aceștia au fost membri în Rezistența franceză din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. PEN-ul francez, în interiorul PEN International, a reprezentat pentru mine simbolul apărării tuturor libertăților, și în primul rînd a libertății de expresie și de creație. Sînt mîndru că am urmat acestor mari scriitori curajoși pe drumul spre libertate și împotriva barbariei. Propria mea angajare din ultimii 20 de ani în cadrul PEN-ului francez și al PEN International a fost poate nu atît de utilă pentru propria mea „carieră“ ca scriitor, dar în calitate de poet consider că a fost o onoare să mă dedic cauzelor pe care le apărăm în comunitatea noastră scriitoricească, unde împărtășim aceleași valori legate de apărarea drepturilor omului, printre care în primul rînd drepturile copiilor și ale femeilor.
When I became a member of French PEN in the nineties, it was the time of the disaster for Europe and European Community. I mean the time of the war in the former Yugoslavia between Serbians and Croatians, between Serbians, Croatians, Kosovars and Bosnians etc. I was grateful for the huge work and help towards Writers, members of others PEN and citizens of others Balkan countries that has been accomplished by the Peace Committee of International PEN in Slovenia under the leadership of Boris Novak with great help from others Slovene PEN members as for instance Veno Taufer, Tone Pershak, Edvard Kovac, Marian Strojan, Elzea Jereb and many others. I Knew all our debts and respects toward our predecessors in French PEN who had been very helpful for writers in prison or threatened writers behind the iron curtain in Eastern European countries. I had in mind Pierre Emmanuel who had been French Pen Chairman between 1973 and 1976, my own father Georges-Emmanuel Clancier who had been French PEN Chairman between 1976 and 1979 and was yet International PEN vice-president, Bertrand Tavernier who had been French PEN Chairman between 1980 and 1986 and who held the International PEN Congress at Lyon in 1984, Alexandre Blokh ex general secretary in PEN International. I knew they all had been resistants during the second world war. French PEN inside International PEN was for me the symbol of the defense of any kind of freedom and first of all freedom of expression and creation. I am still very proud to have walk after all these great and courageous writers in the path of freedom against barbary. My self-commitment during the last twenty years inside French PEN and International PEN was not necessary very good for my “career”, but as mostly a poet I consider it is an honor to dedicate myself to the causes we defend into our writers community sharing the same values for the defense of Human rights, among them at first Children and Women rights.
Sylvestre Clancier, președinte PEN Franța
A lua atitudine pentru alții/ Raising our Voices for Others
Ce înseamnă să fii parte a PEN International? Înseamnă să te întîlnești cu colegi internaționali în Mexico City, ca să protestezi împotriva deloc sfintei treimi a corupției, violenței și impunității în Mexic și în alte țări. Înseamnă să-i asculți pe colegii din Coreea de Sud cîntînd imnul lor național la deschiderea congresului PEN din Gyeongju, Coreea, și cîntînd Bella Ciao, la bar cu prieteni și cu membri ai Comitetului Scriitori în închisori, la închiderea reuniunii PEN din Bled, în Slovenia. Înseamnă să încerci să dai o imagine corectă a centrelor PEN germane – o istorie care oglindește părțile întunecate ale secolului al XX-lea, căci primul centru PEN german a fost fondat în 1924, apoi expulzat din PEN International în 1934, apoi refondat în 1947, despărțit în două centre, de Est și de Vest, prin 1951, și reunit cu suferință și certuri în 1998. Și să nu uităm fostul PEN german în exil, numit în zilele noastre Centrul PEN al scriitorilor germani din străinătate. Sau Centrul pentru scriitori în exil în țări germanofone. Sînteți un pic dezorientați? Așa sîntem și noi, uneori. Dar cînd, în 2014, actualul PEN Germania a comemorat fondarea primului centru german cu 90 de ani în urmă, am fost fericiți să avem reprezentanți din Etiopia, Ghana, Nigeria, Africa de Sud și Zimbabwe alături de noi, la fel ca și pe președintele centrului PEN chinez independent. Să fii în PEN mai înseamnă să lupți pentru drepturile autorilor și copyright, atît la nivel național, cît și la nivel internațional, și să încerci să explici prietenilor noștri nord-americani de ce iubim atît diversitatea culturală în Europa. (Să mai amintesc poate de discuțiile tîrzii în noapte despre sistemul nostru european cu preţuri fixe la cărți, pe care scriitorii și librarii germani îl apără cu îndîrjire.) Mai înseamnă să plîng cînd afli vestea tristă că Lobsang Chokta a fost ucis și să port, la ocazii speciale, eșarfa tibetană pe care el mi-a dat‑o la congresul PEN din Reykjavik. Mai înseamnă să mă bucur cînd noii noștri oaspeți din programul „Scriitori-în-exil“ sosesc din Bangladesh, Camerun, China, Siria, Turcia sau Vietnam. Sînt colegi pentru a căror libertate PEN Germania a luptat în cadrul campaniilor Comitetului Scriitori în închisori din cadrul PEN International – colegi care ne devin prieteni atunci cînd le putem oferi un refugiu în cîteva orașe germane.
Mai înseamnă să asistăm la procese în Ankara și Istanbul sau să rămînem vigilenți lîngă închisoarea pentru femei din Bakirköy, cerînd eliberarea lui Asli Erdogan și a lui Nemciye Alpay. Înseamnă să luăm atitudine pentru alții.
Înseamnă să ne amintim și să perseverăm.
Înseamnă să împărtășim cu toții un vis.
What does being part of PEN International mean to me? It means meeting with international collegues in Mexico City to protest against the unholy trinity of corruption, violence and impunity in Mexico and other countries. It means listening to our South Korean collegues singing their national anthem at the opening of their congress in Gyeongju, and singing „Bella Ciao“ at the bar with friends and members of the Writers-for-Peace Committee at the closure of the WfP-meeting in Bled. It means trying to get the history of German PEN Centers straight, a history which mirrors the dark sides of the 20th century, as a first German center was founded in 1924, then expelled from PEN International in 1934, refounded in 1947, split up in East and West by 1951, and reunited with pain and quarrels in 1998. Not to forget the former Exil-P.E.N., nowadays called the PEN-Center of German-Language Writers Abroad, as well as the Center for Writers in Exile in German-Speaking Countries. Confused? So are we, say, sometimes. But when German PEN commemorated the founding of a first German PEN center 90 years ago in 2014, we were happy to have representatives from Ethiopia, Ghana, Nigeria, South Africa and Zimbabwe celebrating with us, as well as the president of the Independent Chinese PEN Center. It means fighting for authors´ rights and copyright both on a national as well as international level and trying to explain why we cherish cultural diversity in Europe to our US-American friends. (Not to mention late-night discussions about our system of fixed book-prizes which German writers and booksellers strongly defend …) It means weeping when hearing the sad news that Lobsang Chokta has been murdered, and wearing the Tibetan scarf he gave me at congress in Reykjavik at special occasions. It means rejoycing when our new guests in our writers-in-exile-program arrive from Bangladesh, Cameroon, China, Syria, Turkey or Vietnam. They are collegues whose liberty we have fought for joining PEN International´s campaigns for Writers-in-Prison, and who now become friends when we can offer them a space of refuge in several German cities.
It means attending court trials in Ankara and Istanbul and keeping vigil outside Bakirköy Women´s Prison, demanding Asli Erdogan and Nemciye Alpay to be released.
It means raising our voices for others. It means remembering and persevering.
It means sharing a dream.
Regula Venske, președintă PEN Germania
Valorile spirituale aparțin tuturor generațiilor și tuturor țărilor/ The Spiritual Values Belong to All Generations and Belong to All Countries
Poezia, în cuvintele lui Jean Cocteau, este ceva extrem de necesar, dar nimeni nu știe de ce și pentru cine. Chiar așa – iei un mic volum de poeme și gîndurile tale pornesc într‑o nouă direcție… Fără poezie, lumea este mult mai săracă și mai întunecată. Mai ales în timpul prezent, extrem de complex și dinamic. Și mai ales în țara mea, Bulgaria – o țară în care poeții adevărați nu sînt o specie naturală pe cale de dispariție… Și nici cititorii de poezie nu sînt o specie în pericol. Cred că Poezia unește poeții și cititorii de poezie, ei sînt una și aceeași comunitate. Poezia unește toți oamenii sensibili, spirituali, din toate generațiile. Cred că valorile spirituale aparțin tuturor generațiilor. Și aparțin tuturor țărilor, de asemenea… „Literatura nu cunoaște frontiere…“, după cum afirmă Carta PEN International. Iată un frumos exemplu: PEN România a prezentat literatura română în lume pentru nouă decenii, fără frontiere. Vă doresc, dragi scriitori români din PEN, mulți ani creativi în serviciul literaturii și al prieteniei! Apropo, fondat în anul 1926, centrul PEN din Bulgaria există și el de nouă decenii ca și PEN România. Cam de aceeași vîrstă fiind – nouă decade – am fost împreună în viața spirituală a Europei și a lumii. Și vom fi împreună în viitorul literar al planetei.
Poetry, in Jean Cocteau’s words, is something extremely necessary, however no one knows to whom and why. Just so – you take a small volume of poems and your thought sets off in an unknown direction… Without Poetry the world is much poorer and gloomier. Especially in our complex and dynamic time. And especially in my country Bulgaria – a country in which true poets are not a disappearing natural species yet…And the readers of poetry are not a disappearing species too. I think: Poetry unites the poets and the readers of poetry, they are one and the same community. Poetry unites all spiritual, all sensitive persons of all generations, I think. the spiritual values belong to all generations. And belong to all countries too… “Literature knows no frontiers…” according to International PEN charter. Here is a nice example: the Romanian PEN has been presenting the Romanian literature in the world for nine decades now, without frontiers. We wish you, dear Romanian PEN-writers, many fruitful years ahead in the services of literature and friendship! By the way, established at the year 1926, our Bulgarian PEN center exists nine decades too. Almost the same age – nine decades – we were together in the spiritual life of Europe and of the world. And we will be together in the literary future of the planet.
Gueorgui Konstantinov, fost președinte al PEN Bulgaria
Lupta împotriva limbajului urii/ Fighting Against Hate Speeches
PEN International a fost, de-a lungul celor 90 de ani ai diverselor centre PEN croate, o promisiune a libertății, a posibilității de a spera sau a face cu putință libertatea de expresie. Au existat cîteva momente glorioase: așa s-a întîmplat la Congresul internațional PEN din Dubrovnik, din 1933 – și acel Dubrovnik, „al nostru“, a fost locul unei bătălii teribile între forțele întunecate care se adunau în politica Europei și forțele rezistenței intelectuale europene. Istoria acestui congres rămîne în continuare nesfîrșit fascinantă. Activitățile PEN au încetat în Zagreb în 1941, din cauza războiului, și au fost reluate abia în 1961, cînd o decizie luată la cel mai înalt nivel politic al Iugoslaviei de atunci a permis restabilirea unor centre PEN în Zagreb, Ljubljana și Belgrad și a inițiat apariția unuia nou în Skopje. Deși funcționau „cu voie de sus“, ca să spunem așa, centrele PEN iugoslave nu au urmat în mod necesar linia oficială de partid și de aceea au avut de multe ori necazuri politice. A cere libertatea de expresie era un act revoluționar în circumstanțele unui spațiu public aproape inexistent. La începutul anilor 1970, în Croația, scriitorii angajați foloseau toate căile posibile pentru acțiunile lor, bucurîndu‑se de ajutor și bunăvoință din partea PEN International, a centrelor PEN occidentale și a unor scriitori faimoși, ca să poată să vină în sprijinul scriitorilor croați din închisoare. Au fost timpuri bune și au fost timpuri rele, dar elementul constant a fost posibilitatea de a ne conecta cu ceilalți scriitori din lume prin intermediul PEN International. Sarcinile actuale ale PEN Croația sînt încă legate de menținerea libertății de expresie, dar dușmanii sînt acum diferiți, ei nu sînt atît de mult statul, ci elemente mai puțin evidente ale sferei publice: presiunea economică, naționaliștii, populiștii. A lupta pentru viitorul scrisului și al scriitorilor rămîne ceva în continuare necesar. Mai există de asemenea nevoia continuă de a păstra relații prietenești cu culturile vecine. Și lupta împotriva limbajului urii.
Pen International was during the whole of the ninety years of various Croatian PEN centers a promise of freedom, of the possibility of either enabling or hoping for freedom of expression. There were some glorious moments : it so happens that the International Congress of 1933 took place in Dubrovnik and that Dubrovnik, “our” Dubrovnik, was the site of the battle royal between the dark forces gathering in Europe and the forces of resistance. The history of this congress remains endlessly fascinating. Activities in Zagreb ceased in 1941 and were not resumed until 1961when a decision made on the highest political level of then Yugoslavia allowed the re-establishment of centers in Zagreb, Ljubljana and Belgrade and instigated one in Skopje. Although working so to say “by permission”, the PEN centers did not necessarily follow the official line and routinely ran into trouble. Demanding freedom of expression was a revolutionarily act in circumstances of an almost non-existing public sphere. Engaged writers used all possible means, in Croatia in the early seventies enlisting the help and good will of International PEN and Western PEN centers and well-known individuals to help imprisoned writers. There have been good times and there have been bad times, but the constant element was the possibility of connecting with others in PEN International. The present tasks of PEN Croatia are still connected with maintaining freedom of expression but the enemies are now different, not so much the state, mostly less obvious enemies of the public sphere: economic pressure, nationalists, populists. Fighting for the future of writing and its relevance is still necessary. There is of course the ongoing work of keeping up friendly relations with neighboring cultures and fighting hate speech.
Nadežda Čačinovič, președintă PEN Croația
A apăra libertatea de exprimare și autorii persecutați/ Defending the Freedom of Speech and the Persecuted Authors
S-ar putea susține, cum grano salis, că PEN Ucraina are doi nași. Primul a fost Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, care a liberalizat sistemul comunist într-atît încît a făcut posibilă crearea oficială a Centrului PEN Ucraina în 1990. Iar cel de-al doilea a fost, în mod ironic, Victor Ianukovici, președintele ucrainean, căzut astăzi în dizgrație, al cărui acces la putere, în 2010, a trezit PEN Ucraina dintr-o hibernare de două decenii. Viteza și lipsa de scrupule cu care el și acoliții săi au destructurat sau subjugat în totalitate fragilele instituții ale nou-născutei democrații ucrainene au făcut evidentă expansiunea unui autoritarism în stil rusesc și necesitatea ca PEN Ucraina să revină la rolul și misiunea de a apăra libertatea de exprimare, autorii persecutați și marginalizarea progresivă a limbii ucrainene. Revoluția „Euromaidanului“ din 2013-2014, soldată cu răsturnarea acestui regim prădător, a redus relevanța acestor obiective, dar a introdus cîteva noi provocări. Invazia și ocupația de către Rusia a două regiuni ucrainene au generat un exod în masă. Aproape două milioane de refugiați interni, ucraineni, ruși, evrei, tătari din Crimeea, printre care cîteva zeci de scriitori, au acum nevoie de sprijin financiar și moral. Situația celor rămași sub ocupație este și mai dramatică deoarece sînt transformați forțat în „cetățeni ai Rusiei“ și persecutați, fie și pentru simplul refuz de a recunoaște legitimitatea transferului brutal de suveranitate.
Mykola Semena, jurnalist din Crimeea, membru al PEN Ucraina, riscă o condamnare la șase ani de închisoare pentru „extremism“, acuzație formulată de un ilegitim tribunal „popular“. Oleg Sențov, scriitor și regizor din Simferopol, execută o condamnare drastică la douăzeci de ani de închisoare, ca urmare a unei acuzații frauduloase de „terorism“. Ilmi Umerov și mulți alți activiști tătari din Crimeea sînt supuși în mod sistematic perchezițiilor, hărțuirilor și intimidărilor; unii dintre ei sînt răpiți sau arestați sub acuzația falsă de „extremism“, formulată împotriva a ceea ce în mod normal reprezintă un drept la opinie personală, care stă pe deplin sub norma constituțională a libertății de conștiință.
Actualul războiul ruso-ucrainean, fiind nedeclarat formal ca atare, creează multe ambiguități care, la rîndul lor, grevează masiv capacitatea noastră de a lua decizii. În multe cazuri, nu este deloc ușor de stabilit în ce punct se sfîrșește dreptul legitim al guvernului de a contracara propaganda și activitățile subversive ale inamicului și începe birocrația discreționară și abuzivă. În ce punct anumiți jurnaliști încetează să mai fie jurnaliști și devin agenți plătiți ai unor servicii de informații străine. În ce măsură autoritățile nu pot sau, mai rău, nu vor să‑i țină în frîu pe radicalii care, uneori, perturbă agresiv expoziții, spectacole, lecturi publice, proiecții de film sau lansări de carte, în viziunea lor „necorespunzătoare“. În 2010, Miroslav Marinovici, filozof, eseist, fost deținut, pentru mulți ani, în Gulagul sovietic, a fost ales președinte al PEN Ucraina pentru a reprezenta și revigora, împreună cu o nouă echipă, o veche tradiție a luptei disidenților pentru drepturile omului și pentru libertățile civice. În 2014, cînd mi-am asumat eu președinția, lumea ucraineană încetase să se mai vadă pe sine în alb și negru; delimitarea clară dintre „noi, poporul“ și „ei, guvernul” dispăruse; deveneau importante nuanțele, complexitățile și ambiguitățile, ceea ce a simplificat activitatea noastră, în anumite privințe, complicînd-o, însă, în altele. Nu pot să spun despre cei trei ani de mandat pe care i-am parcurs pînă acum că au fost benefici pentru activitatea mea creativă sau academică. A fost vorba mai degrabă de o datorie civică reclamînd anumite sacrificii și loialitate față de obiective de termen lung, dintre care, continui să cred, consolidarea instituțiilor societății civile este cel mai important.
One may say, with a grain of salt, that Ukrainian PEN had two Godfathers. The first was Mikhail Gorbachov, the last Soviet leader, who liberalized the communist system to a degree that the official establishment of the Ukrainian PEN Centre in 1990 became possible. And the second one was, ironically, Viktor Yanukovych, the disgraced Ukrainian president, whose accession to power in 2010 woke up PEN Ukraine from the twenty-year-long hibernation. The speed and unscrupulousness with which he and his cronies dismantled or thoroughly subjugated very weak institutions of Ukraine’s fledgling democracy left little doubt that a Russia-style authoritarianism looms large and that PEN Ukraine should resume its statutory role in defending freedom of speech, persecuted authors, and increasingly marginalized Ukrainian language. The “Euromaidan” revolution of 2013/14 and overthrow of the rogue regime have made all these tasks less relevant but introduced quite a few new challenges. Russian invasion and occupation of two Ukrainian regions caused a mass exodus of refugees – nearly two million of internally displaced persons, including a few dozen writers – Ukrainian, Russian, Jewish, and Crimean Tatar, – who needed both financial and moral assistance. The situation of those who left under the occupation is even more dramatic as they are forcibly turned into “Russian citizens” and persecuted for a mere refusal to recognize the legitimacy of the takeover.
Mykola Semena, a Crimean journalist and PEN Ukraine member, is facing a six-year term for alleged “extremism” at the local kangaroo court. Oleg Sentsov, a writer and film director from Simferopol, serves a draconian 20 year term under a fraudulent accusation in “terrorism”. Ilmi Umerov and great many other Crimean Tatar activists are regularly searched, harassed, intimidated; some are kidnapped, or arrested and falsely accused in “extremism” for what is considered normally a personal opinion and fully falls under the constitutional norm on freedom of consciousness.
The ongoing Russo-Ukrainian war, being formally undeclared, creates a lot of ambiguity that, in turn, highly complicates our decision making. In many cases, it is not so easy to figure out where the government’s legitimate right to curb the enemy’s propaganda and subversive activity ends and where the bureaucratic voluntarism and excessiveness begin. Where some journalists cease to be journalists and become paid operatives of a foreign intelligence. Where authorities are unable or, worse, unwilling to bridle the radicals who occasionally disrupt “inappropriate”, in their view, exhibitions, performances, lectures, film screenings, or book launches. In 2010, Myroslav Marynovych, a philosopher, essayist, and long-term political prisoner of the Soviet Gulag, was elected the president of Ukrainian PEN to epitomize and reinvigorate, with the new team, an old tradition of dissident struggle for human rights and civic liberties. In 2014, when I assumed the presidency, the Ukrainian world ceased to be black-and-white; the clear line between “we, the people” and “them, the government” disappeared; a lot of nuances, complexities and ambiguities came to the fore, so that our activity became much easier in some terms but much more difficult in many other terms. I cannot say that my three-year tenure in the Ukrainian PEN was beneficial for my creative or academic writing. It was rather a civic duty that required some sacrifice and commitment to long-term goals, of which I still believe the strengthening of civil society institutions is the most important.
Mykola Riabchuk, preşedinte PEN Ucraina
Să încurajăm schimburile literare/ Let’s Encourage the Literary Exchanges
Am devenit membru PEN în 1993 și am fost amfitrionul celui de al 78-lea Congres al PEN International, ținut la Gyeong-ju, Coreea, în 2012, ca președinte al PEN Coreea. De asemenea, am fost de două ori ales ca membru al Consiliului PEN International. Am participat la numeroase congrese ale PEN International. Și am senzația că modul de gîndire și activitatea PEN au devenit pasive. PEN trebuie să-și schimbe modul de a gîndi. PEN trebuie să-și schimbe modul de a acționa. 145 de centre PEN din lume întrețin raporturi și dezvoltă prietenii sub egida PEN International. Congresul nostru anual PEN este o oportunitate majoră pentru membrii PEN din diferite țări să construiască asemenea relații de apropiere. Teologul Harvey Cox a spus cîndva: „Oamenii moderni au uitat sărbătoarea. Nu se mai pot bucura de sărbătoare“. Lumea se schimbă foarte repede. Eu cred că trebuie să facem din congresul anual un spațiu festiv pentru membrii PEN, în care să se dezvolte prietenii într-o stare de spirit sărbătorească, nu doar un spațiu pentru a ne discuta problemele. Cred că relațiile de prietenie între membrii PEN de peste tot din lume sînt foarte importante. Trebuie să încurajăm schimburile literare dintre centre în forme cît mai diverse, de exemplu, prin evenimente asemenea celui la care participăm astăzi. Ar trebui să păstrăm relații apropiate și să reducem distanțele dintre noi, prin promovarea schimburilor între centrele noastre răspîndite pe tot globul. Congresul nostru anual ar trebui să fie o sărbătoare la care oricare centru PEN să participe cu bucurie. Fac această sugestie fiindcă sper ca, în secolul al XXI-lea, PEN să evolueze spre un viitor mai bun. Sper ca voi, membri ai PEN-România, să colaborați cu mine și cu PEN Corea pentru a aduce spiritul sărbătorii în PEN.Urez PEN România un viitor de uimitoare succese. Vă mulțumesc.
I became a PEN member in 1993 and hosted the 78th PEN International Congress held in Gyeong-ju Korea in 2012 as president of Korean PEN. And I also served as the Board member of PEN International twice. I`ve attended many PEN International congresses. And I feel that PEN’s thinking and activities have become passive. PEN must change the way it thinks. PEN must change the way it acts. 145 PEN centers around the world build ties and friendship to each other under the name of PEN International. Our annual PEN congress is a very important event for PEN members from different countries to build friendship. Harvey Cox who is theologian said “Modern people have forgotten the festival. They cannot enjoy the festival.” The world changes very quickly. I think we should make our annual congress a festival place for PEN members to build friendship in enjoyment, not a place only for discussing many pending issues. I believe building friendship among PEN members around the globe is very important. We need to encourage more exchange of literature among centers through many ways, for example, holding an event like here today. We should keep close relationship to each other and narrow the gap between centers, promoting exchange among our centers around the world.
Our annual congress should be a festival that every PEN center can joyfully participate. I make this suggestion because I hope PEN in the 21th century to move toward a better tomorrow. I hope that you, members of Romania PEN, will work together with me and Korean PEN to make PEN more fun.
I wish Romania PEN tremendous success in the future. Thank you.
Gil-won LEE, preşedinte PEN Coreea
A rezista la presiuni politice/ To Resist Political Pressure
PEN International, care a fost fondat, în perioada interbelică, de scriitori dintre cei mai reputați, și-a dovedit importanța ca punte de comunicare și a apărat principiile și valorile artei și literaturii împotriva presiunilor de toate naturile. Se pare că și în lumea contemporană presiuni venind din toate părțile amenință libertatea de exprimare, astfel încît, în diferite părți ale globului, acolo unde izolaționismul și dezechilibrele caracteristice societăților slabe au devenit norma, scriitorii, jurnaliștii, ca și editorii sau universitarii pierd mereu din terenul lor de manifestare intelectuală. Albania nu a putut adera la PEN International în perioada în care a trăit, asemenea celorlalte țări din Europa de Est, experiența dictaturii și a izolaționismului. Doar cu mare întîrziere, odată cu schimbarea de regim, scriitori, editori, jurnaliștii și intelectuali au fondat centrul PEN Albania, care a intrat în colaps la un moment dat, în cursul tulburărilor tranziției, dar a renăscut odată cu refondarea sa în 2009. Cu sprijinul conducerii centrale a organizației și a centrelor naționale, centrul albanez a fost acreditat de Adunarea Delegaților de la Linz, Austria, la propunerea d-lui Terry Carlbom, pe atunci secretar-general al PEN International. Propunerii i s-au raliat PEN-Trieste, PEN-Turcia și PEN-Macedonia, trei centre care nu numai că au susținut candidatura Albaniei, dar, ulterior, au ajutat cu generozitate dezvoltarea centrului PEN albanez. Un centru PEN arată așa cum arată mediul cultural al țării în care se manifestă. Oriunde ne-am afla, toate circumstanțele ce definesc locul în care trăim și lucrăm sînt direct conectate cu devoțiunile și acțiunile noastre. Oriunde în lume, dar mai ales acolo unde nu există încă societăți deschise, în zonele predilecte ale izolaționismului, amenințările care plutesc asupra scriitorilor, intelectualilor, jurnaliștilor sînt în primul rînd de resortul presiunilor politice.
A rezista acestor presiuni reprezintă, oriunde în lume, provocarea majoră a secolului al XXI-lea.
PEN International which was founded by the most prominent writers, so much important as a bridge of communication in between the war times stands for principles and values of works of art and literature despite of all kind of pressure. It seems that in our modern times the pressure coming from all parts threats the freedom of expression and thus writers and journalists also editors and academicians are losing their intellectual freedom in different places of the world, where yet the isolationism and the lost balances of weak societies are becoming a common environment. Albania, which experienced dictatorship and isolationism as many other countries of the eastern world, did not participated in PEN international during those times. Late and very late within the changes of regime, writers, editors, journalists intellectual and writers of Albania founded the Albanian PEN Centre, which once collapsed during transition and then was again re-borne and re – founded in 2009. With the support of PEN International and the Centres of PEN International, the Albanian centre was proposed to the Assembly of delegates in Linz, Austria, by Mr. Terry Carlbom, the Former Secretary General of PEN International. PEN Trieste, PEN Turkey and Macedonian PEN were the three centres which with their precious assistance and support not only invited the Assembly of delegates to vote for the Albanian PEN, but also they were a great support for the new Albanian PEN Centre. Every centre is what the cultural environment of the country is. All circumstances of the place where we live and work are directly connected with our commitments and activities wherever we are. In the world society and mostly in states which are not yet open societies, in countries where isolationism and threads are raised upon writers, intellectuals and journalist are yet under the pressure which is political.
To face this pressure remains a challengeable task wherever in the world of the XXI century.
Entela Safeti-Kasi, președintă a PEN-Albania și Ambasador al păcii
Ajutor pentru colegii ce sînt amenințați/ Help for Our Colleagues Who Are Threatened
Cînd am devenit membru al PEN-ului finlandez, îmi amintesc că m-am simțit onorat și recunoscător. În rîndul organizațiilor literare și de apărare a drepturilor omului, centrul PEN, în Filanda, și PEN International, la nivel global, se bucură de un statut și de o reputație foarte speciale. PEN este una dintre cele mai vechi organizații dedicate libertății de expresie, dacă nu cea mai veche din lume, și este singura asociație globală de scriitori. PEN-ul finlandez a fost fondat în 1928, deci este cu cîțiva ani mai tînăr decît PEN-România. Romancierul finlandez Frans Emil Sillanpää a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1939 în timp ce era președinte al PEN-ului finlandez, iar prestigiul PEN a rămas de atunci la cote înalte în Finlanda. Cînd am fost ales președinte al PEN-Finlanda, în 2011, viața mea s-a schimbat radical. În sensul că trebuia să fiu gata să comentez în mass-media, aproape în fiecare săptămînă, probleme legate de raportul libertății de expresie cu literatura. În sensul că trebuia să depun o susținută activitate practică și birocratică, alături de membrii Consiliului, pentru a conduce organizația. În sensul că, efectiv, am avut mult mai puțin timp pentru scris. Dar am trăit sentimentul intens că apărarea libertății scriitoricești la nivel global este atît de importantă pentru civilizația umană, încît merită să reduc pentru un timp cadența propriei mele activități creative.
Unul dintre momentele cele mai demne de evocare ale mandatului meu a fost în 2012, cînd un vechi membru onorific al PEN Finlanda, scriitorul cubanez Ricardo González Alfonso, ne-a mulțumit public în discursul său ținut în cadrul festivalului literar finlandez la care fusese invitat după eliberarea sa din detenție. Petrecuse șase ani în închisorile din Cuba din cauza scrierilor sale, iar PEN-Finlanda dusese o lungă campanie pentru eliberarea sa. În 2013, la Congresul PEN de la Reykjavik, am fost ales trezorier și membru al Consiliului Executiv al PEN International. Am realizat brusc că eram de acum responsabil pentru finanțele PEN International, pe lîngă alte nenumărate obligații legate de poziția de membru al Consiliului Executiv. De exemplu, împreună cu alți membri ai Consiliului, girez și supraveghez activitatea Secretariatului PEN International de la Londra. Repet, sînt onorat și recunoscător că am fost ales să servesc interesele unei comunități globale de scriitori care cuprinde 100 de țări și are 149 de centre PEN în întreaga lume.
Una dintre lecțiile pe care le-am învățat de-a lungul anilor este că fiecare centru PEN are atît o misiune internă, cît și una externă. Membrii PEN trebuie să fie vigilenți și să apere literatura și libertatea de exprimare în propriile țări, dar trebuie de asemenea să fie întotdeauna pregătiți să-și ajute prietenii și colegii din alte țări, ori de cîte ori aceștia sînt amenințați.
When I became a member of Finnish PEN I remember that I felt honored and grateful. Among literary and human rights organizations PEN in Finland and PEN International globally have a very special status and reputation. PEN is one of the oldest, if not the oldest, freedom of expression organizations in the world and it is the only global association of writers. Finnish PEN was founded in 1928, so it is few years younger than Romanian PEN. Finnish novelist Frans Emil Sillanpää was awarded The Nobel Prize in literature in 1939 when he was president of Finnish PEN and over the years the reputation of PEN has remained high in Finland. When I was elected president of Finnish PEN in 2011 my life changed. It meant that I had to be ready to comment issues of freedom of expression and literature in the media almost every week. It it meant also lots of practical and bureaucratic work, running an organization with the Board. And that meant, in practice, that I had less time to write. But I felt strongly that defending freedom to write globally is so important for the human civilization that I can slow down my writing pace a little.
One of the most memorable moments during my PEN presidency was in 2012 when a long term Honorary Member of Finnish PEN, Cuban writer Ricardo González Alfonso, gave a speech and thanked us during a Finnish literary festival to which we had invited him after he was released from prison. He had spent six years in jail in Cuba because of his writing and Finnish PEN had campaigned for his freedom for several years. In 2013, in the Reykjavik PEN Congress, I was elected Treasurer and Executive Board Member of PEN International. Suddenly I realized that I am now responsible for the finances of PEN International and I have countless other duties which come with being an Executive Board member. With other Board members we, for example, supervise and oversee the staff of PEN International Secretariat in London. Again, I feel honored and grateful that I have been elected to serve a global community of writers which spans over 100 countries and has 149 PEN Centers worldwide.
One of the lessons I have learned over the years is that every PEN Center has a job to do at home and a job to do abroad. Members of PEN have to be vigilant and defend literature and freedom of expression in their own countries, but they should also always be ready to help their friends and colleagues in other countries when troubles arise.
Jarkko Tontti,
fost președinte al PEN Finlanda, trezorier și membru în Consiliul Executiv al PEN International