Ce mişto ar fi fost să fim femei!

Scrie Simona Popescu în Tovarăşe de drum: „Ce mişto ar fi fost să fim băieţi! Cu cîteva tricouri şi o pereche de blugi, cu o pereche de ghete şi una de adidaşi, n-aveam treabă… Şi-o geacă de blugi (căreia să-i poţi adăuga o căptuşeală de blană artificială iarna). Băieţii au trăit altfel comunismul, zicem. Ei măcar se puteau îmbăta. Sau puteau înjura. Sau chiar se puteau bate ca proştii. Puteau să fugă. Să fugă din ţară înotînd, ca Silviu. Puteau să vină acasă cînd vroiau ei. Puteau să plece pe munte, ca Marius, care-o pornea de unul singur cîte o săptămînă, în căutare de amfore dacice (chiar găsea!)“. Şi, un pic mai departe în acelaşi aliniat, continuarea Simonei Popescu: „Băieţii puteau să fumeze pe stradă. Puteau fi nesimţiţi. Puteau să întoarcă spatele, dacă nu le plăcea ceva. Puteau să facă pe proştii. Puteau să rîdă tare, sar-do-nic, ha-ha-ha. Puteau să intimideze doar ridicîndu-se în picioare. Puteau să rămînă mai mult în oraş, puteau pierde ultimul autobuz, căci se întorceau pe jos“. Şi concluzia: „Viaţa unui băiat din comunism e mult mai mişto decît a unei fete. Băieţii erau mai liberi“.   Nimic peiorativ,nimic jignitor, crochiuri fulgurante   Şi, totuşi… Doi […]