Ce puteţi citi în această săptămînă în Observator cultural

Un interviu cu Mircea Cărtărescu

  • Recomandă articolul
Miercuri, 8 septembrie, la chişcurile de presă, a apărut noul număr al revistei Observator cultural. În patru pagini de revistă, Doina Ioanid publică un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu, sub titlul: „Producţia literară nu e o grămadă de cărţi, ci un sistem“. În cuprinsul revistei, sînt publicate şi cronici la volumele scrise de Mircea Cărtărescu şi apărute în 2010 la Editura Humanitas: nimic şi Frumoasele străine.   Mihai Fulger prezintă filmele româneşti care vor rula în această toamnă în cinematografele româneşti.   Paul Cernat încheie serialul intitulat „Iluziile revizionismului est-etic“.   Marius Oprea publică partea a III-a din ciclul de articole „Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea“.   Viorica Oancea, sora matematicianului Mihai Botez, publică un articol intitulat Un răspuns la „cazul Mihai Botez“. Pe marginea unui text de Radu Ioanid. Viorica Oancea face cîteva precizări în urma textului-prefaţă, scris de Radu Ioanid, pentru cartea Eu, fiul lor de Dorin Tudoran, ce va apărea în aceste zile la Editura Polirom. Fragmente din prefaţa lui Radu Ioanid, intitulată O punere în context, au apărut în Observator cultural – numarul 281 (539), din 26 august 2010.  În paginile de comentariu politic, Alexandru Matei revine la un text din 2008, scris […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }