Ce puteţi citi în noul număr al revistei „Observator cultural“
Din sumarul revistei, care a apărut pe piaţă miercuri, 30 mai 2012
- 30-05-2012
- Nr. 625
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 8 Comentarii
Din sumar: Editorialul revistei, semnat de Carmen Muşat, poartă titlul: Sfinta mare neruşinare. Despre victimizare ca strategie de supravieţuire a „intelectualului critic“. Cităm din finalul editorialului: Nici o umbră de îndoială nu i-a tulburat conştiinţa acestui campion al anticomunismului de cabinet. După cum nici o umbră de vinovăţie (necum de ruşine) nu s-a strecurat vreodată în intervenţiile sale publice, după ce a uzurpat, într-un mod ruşinos, o instituţie creată de la zero de către Marius Oprea. Acelaşi „principial“ şi intransigent Vladimir Tismăneanu îl numea pe Marius Oprea, în 9 februarie 2010, „un fost şi actual demnitar“, uitînd că acesta nu a beneficiat niciodată nici de sejururi în fost vilă de protocol a lui Ceauşescu şi nici de decontarea nenumăratelor călătorii în jurul lumii. Şi uitînd, mai ales, că Marius Oprea a rămas consecvent principiilor lui şi înainte de 1989 şi după căderea regimului comunist. Nu Marius Oprea, nu Andrei Muraru, nu Dinu Zamfirescu, nici unul dintre aceştia nu scria următoarele rînduri, în 1976, ci Vladimir Tismăneanu. Acesta cita, pătruns de respect, din opera seminală a marelui Cîrmaci: „capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi […]
A da in unul din putinii intelectuali care s-au dedicat condamnarii comunismului a devenit o proba obligatorie se pare pentru cei care trag nadejde ca noul guvern sa le scape ceva firmituri.
Or sa fie insa dezamagiti intrucat falimentul Romaniei e doar la cateva luni in urma apropiatului faliment al Greciei si firmiturile asteptate nu se vor materializa, nici nu ar avea de unde…
Cat despre carmen musat si marius oprea…
Oricat ar bate ciocanul intr-un lingou de aur pe ciocan nu va ramane aur. Unii incearca insa in disperare, poate poate se vor spoi si ei nitel, fara a ramane in cele din urma nici macar biete note de subsol.
„Asadar, studierea de pe pozitii marxiste a Scolii de la Frankfurt, si implicit a `teoriei critice` marcuseene ca ideologie relativ sistematizata a Noii Stingi, impune mentinerea in permanenta veghe a simtului critic, situarea ferma, lipsita de ambiguitati sofisticate, pe un punct de vedere partinic si intransigent. Menajamentele diplomatice nu-si gasesc locul in lupta ideologica, dupa cum etichetarile si taxarile emise instantaneu in functie de interese extrastiintifice si-au probat, la rindul lor, indiscutabila nocivitate. Dialogul in planul ideilor filosofice si sociologice nu inseamna citusi de putin un steril schimb de amabilitati gratuite, ci, data fiind `opozitia ireductibila dintre ideologia marxista si ideologia burgheza, acest dialog se desfasoara ca parte integranta a luptei ideologice contemporane` (1).
Intoleranta fata de teoriile anticomuniste, antimarxiste, reactionare, nu trebuie sa conduca insa spre un `complex al suspiciunii` care sa ne faca sa vedem aprioric in orice ginditor occidental, numai pentru ca nu este marxist, un primejdios adversar politic: `Marxism-leninismul nu a afirmat niciodata ca detine monopolul gindirii sociale; dimpotriva, el a aparut si s-a dezvoltat in cadrul contactului si al confruntarii cu celelalte curente de idei din lume, insusindu-si tot ce a creat mai valoros gindirea umana de-a lungul istoriei” (2).
Primul citat din interiorul textului dlui V.T. este din Al. Boboc, Marxism-leninismul si confruntarile de idei in filosofia contemporana, Ed. Politica, 1973.
Al doilea – din Nicolae Ceausescu, Romania pe drumul construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 5, Ed. Politica, 1971.
(Precizarile de mai sus reproduc notele de subsol de la p. 60 din cartea dlui Tismaneanu.)
”Asadar, studierea de pe pozitii marxiste a Scolii de la Frankfurt, si implicit a marcuseene ca ideologie relativ sistematizata a Noii Stingi, impune mentinerea in permanenta veghe a simtului critic, situarea ferma, lipsita de ambiguitati sofisticate, pe un punct de vedere partinic si intransigent. Menajamentele diplomatice nu-si gasesc locul in lupta ideologica, dupa cum etichetarile si taxarile emise instantaneu in functie de interese extrastiintifice si-au probat, la rindul lor, indiscutabila nocivitate. Dialogul in planul ideilor filosofice si ideologice nu inseamna citusi de putin un steril schimb de amabilitati gratuite, ci, data fiind . (1)
Intoleranta fata de teoriile anticomuniste, antimarxiste, reactionare, nu trebuie sa conduca insa spre un care sa ne faca sa vedem aprioric in orice ginditor occidental, numai pentru ca nu este marxist, un primejdios adversar politic: (2).”
(Vladimir Tismaneanu, Noua Stinga si Scoala de la Frankfurt, Editura Politica, Bucuresti, 1976, p. 60)
Primul citat din interiorul textului dlui V.T. este din Al. Boboc, Marxism-leninismul si confruntarile de idei in filosofia contemporana, Ed. Politica, 1973.
Al doilea – din Nicolae Ceausescu, Romania pe drumul construirii societatii socialiste multilateral dezvoltate, vol. 5, Ed. Politica, 1971
(Precizarile de mai sus reproduc notele de subsol de la p. 60 din cartea dlui Tismaneanu.)
Este impresionanta reactia domnului Tismaneanu la acest articol! Si in general, la tot ce s-a intamplat legat de schimbarea conducerii de la IICCMER. Pe de o parte domnul Tismaneanu doreste sa dea impresia unei persoane superioare, departe de framantarile pamantenilor, omul care se sacrifica pentru altii (pentru poporul roman, daca intelegem bine), pe de alta parte ne arata prin reactiile sale ca totul are o dimensiune cat se poate de personala, se poate vedea ego-ul enorm al unui om ce nu poate accepta ca oamenii sa-l vada altfel decat doreste sau se vede dansul. Din pacate reactiile acestea de tipul ” Gigel mi-a zis ca am nasul lung si nu-i adevarat” (desi toata lumea poate sa vada lungimea nasului), nu fac decat sa provoace amuzament. Urmeaza sa auzim de la dansul o declaratie „à la Mang”: fraza aceea este intr-o carte semnata de mine, dar nu eu am scris-o, nu stiu cum a ajuns acolo!!!
V.T. dixit: ,,…voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil”.
Imi ingadui sa semnalez o ”mica” mistificare comisa de dl. Vladimir Tismaneanu, care pretinde ca i s-ar fi atribuit (in articolul doamnei Carmen Musat) afirmatii ce nu ii apartin, prevalindu-se de niste nesemnificative inexactitati de transcriere. Din pacate pentru dl. V.T., spiritul textului nu a fost deloc tradat. Drept dovada:
”Utopia erotico-estetica marcuseana se construieste astfel in mod pur speculativ, prin respingerea absoluta, deci nondialectica, a sistemului stabilit. Marele Refuz proclamat de Marcuse si ajuns slogan al Noii Stingi, devine pe aceasta cale o mare iluzie, intrucit capitalismul nu poate fi zdrobit nici prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depasire a statu-quo-ului o reprezinta revolutia socialista, in care clasa muncitoare, condusa de partidul ei politic-revolutionar are de indeplinit rolul principal. Marcuse recunoaste necesitatea revolutiei, dar, cantonat in imperiul abstractiilor sale speculative, mistifica raporturile reale ale fortelor de clasa si functiile social-politice ale acestora” (V.T., ”Noua Stinga si Scoala de la Frankfurt”, Editura Politica, Colectia ”Dezbateri ideologice”, Bucuresti, 1976, p.100)
Cred ca se vede suficient de clar in fragmentul de mai sus ca alegatiile privind rolul crucial al clasei muncitoare si al Partidului Comunist in revolutia mondiala ii apartin chiar dlui Tismaneanu, nicidecum lui Marcuse – cu care, de altfel, in eseul din 1976 polemizeaza de pe pozitii marxist-leniniste ortodoxe.
Exceptional! Felicitari! Atentie, reactia lui VT e pe masura.
…continuati cu aceast procedeu numar de numar.
asta numai jurnal de cultura nu-i. o mizerie