Ce puteţi citi săptămîna aceasta în Observator cultural

Publicăm o avanpremieră editorială la volumul „Eu, fiul lor“ de Dorin Tudoran

  • Recomandă articolul
În numărul care a apărut miercuri la chişcurile de difuzare a presei, Observator cultural publică o avanpremieră editorială la volumul Eu, fiul lor de Dorin Tudoran, în curs de apariţie la Editura Polirom, cu o prefaţă de Radu Ioanid şi o postfaţă de Nicolae Manolescu. Volumul Eu, fiul lor conţine o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran din perioada 1982-1985. Structura cărţii respectă ordinea documentelor aflate în 5 dintre cele 18 volume, cît însumează dosarul lui Dorin Tudoran creat de Direcţia Securităţii Statului. Revista Observator cultural prezintă, în acest număr, fragmente din prefaţa semnată de Radu Ioanid, precum şi din cele două texte scrise de Dorin Tudoran: „Preambul & Concluzie“ şi „Ghid pentru cititorul de cursă lungă“. Într-o Anexă a volumului sînt publicate şi numele reale ale unor informatori, care rămîn deocamdată o surpriză, pînă la lansarea cărţii pe piaţă – septembrie 2010. Tot în acest numar, apare primul episod dintr-un nou serial sub semnătura lui Marius Oprea: Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea. Criticul literar Paul Cernat publică prima parte dintr-un articol intitulat: Iluziile revizionismului est-etic. Cităm din introducere: Care au fost costurile şi beneficiile rechizitoriilor „est-etice“ din anii ’90 la adresa literaturii […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }